Donald Trump a recunoscut Ierusalim, drept capitala a Israelului

Donald Trump a recunoscut Ierusalim, drept capitala a Israelului

Donald Trump a recunoscut Ierusalim, drept capitala a Israelului

by Decembrie 7, 2017 0 comments
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

 

Președintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel și că va muta acolo ambasada SUA.

Declarații Donald Trump:

„Preşedinții americani au refuzat să mute Ambasada Statelor Unite la Ierusalim şi să îl recunoască drept capitală a Israelului, considerând că amânările vor contribui la avansarea procesului de pace. După 20 de ani, constat că nu ne apropiem de obţinerea păcii.

Am decis că este timpul să recunoaștem Ierusalimul drept Capitală a Israelului. Consider că această decizie este atât în interesul Statelor Unite ale Americii, cât și în interesul Israelului și ca va face bine procesului de pace israeliano-palestinian. Este o țară liberă și democratică, ce are dreptul să-și aleagă singură capitala.

Ierusalimul nu este doar centrul a trei religii, ci și capitala uneia dintre cele mai importante democrații a Lumii.

Nu este nici mai mult nici mai puțin decât a recunoaște o realitate. Am cerut Departamentului de Stat să înceapă procedurile pentru mutarea ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim.

Este o decizie foarte importantă și pentru Israel, și pentru Palestina. SUA rămân foarte hotărâte să lucreze în interesul ambelor părți pentru găsirea unui acord de pace.

Statele Unite susțin o soluție de pace cu două state. Pacea nu este niciodată greu de obținut pentru cei ce o caută cu adevărat. Copiii noștri trebuie să moștenească iubire, nu conflict.

Vicepreședintele Pence va merge în zilele următoare în țările din zonă pentru a reafirma hotărârea noastră privind procesul de pace din Orientul Mijlociu. Soluția este dezbaterea, nu violența.

Vă mulțumesc, Dumnezeu să binecuvânteze Israelul, Dumnezeu să binecuvânteze Palestina, Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite!”

După anunțul președintelui SUA, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că orice acord de pace cu palestinienii trebuie să includă Ierusalimul drept capitală a Israelului. „Este o zi istorică. Declaraţia preşedintelui american Donald Trump este o piatră de hotar importantă în istoria Ierusalimului”, a spus Netanyahu.

„Domnule preşedinte Trump, vă mulţumim pentru decizia justă şi curajoasă de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi de a începe pregătirile pentru a deschide o ambasadă americană acolo. Cer tuturor ţărilor să urmeze exemplul Statelor Unite”, a mai declarat Netanyahu, care a promis totodată să menţină „statu quo-ul” locurilor sfinte din Ierusalim. „Şi adevărul şi realitatea simple sunt acestea – nu va exista pace fără recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului”, a insistat Netanyahu. 

 

Facebook Comments
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.