
Laura Kovesi câștigă daune morale de 300 000 de lei din partea vedetelor de la Antena 3
by Ancheteonline March 20, 2018 0 commentsCurtea de Apel Ploiesti a decis, marti, ca sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, va primi suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale, in solidar, de la paratii Mihai Gadea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvica si SC Antena 3, potrivit Agerpres. Decizia nu este definitiva.
“E absolut socant”, a declarat Mihai Gadea intr-o interventie telefonica la Antena 3. El a spus ca nu au o asemenea suma: “Sa vina sa ne ia apartamentele”. Realizatorul TV a sustinut ca este o “incercare de intimidare” ce se poate transforma intr-o “batalie pentru libertatea de exprimare”. Vom merge la instantele superioare si la CEDO, a adaugat Gadea.
Instanta a respins ca neintemeiate cererile de repunere pe rol a cauzei formulate de Razvan Savaliuc, Antena 3, Radu Tudor, Mihai Gadea, Bianca Grigore si Mugur Ciuvica, dar si cererea de amanare a pronuntarii si a admis apelurile declarate de Laura Codruta Kovesi, de Radu Tudor si de Razvan Savaliuc.
De asemenea, SC Antena 3 SA si Mihai Gadea sunt obligati de instanta sa formuleze scuze publice fata de Kovesi, precum si sa redea, in mod public si in integralitate, dispozitivul hotararii Curtii in termen de maxim cinci zile de la data ramanerii definitive a acesteia, dupa cum urmeaza: Antena 3 SA in cadrul fiecarui buletin informativ al zilei, pe parcursul a trei zile consecutive, precum si pe platforma online a acesteia, iar Mihai Gadea in cadrul emisiunii realizate de acesta – ‘Sinteza Zilei’.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.