Breaking news Dosare

Cum a încercat regimul horthyst să îndeplinească visul ”Ungariei Milenare”: O Transilvanie pur maghiară

by Ancheteonline May 22, 2018 0 comments

Ziarul nostru continuă seria dezvăluirilor istorice legate de drama trăită de români în NV Transilvaniei în perioada hortystă( 1940-1944). Numai așa putem înțelege sensul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, care reprezintă nu doar un moment de bucurie, ci și de comemorare  a eroilor care s-au sacrificat pentru pământul lor străbun. ( citește și AICi și AICI). Ziua de 30 august 1940 rămâne una dintre cele mai triste date din istoria noastră, marcând începutul pogromului  împotriva românilor ardeleni.

Odată cu pătrunderea trupelor maghiare în Ardeal, oficialitățile de la Budapesta au pus în aplicare un plan bine ticluit, cu mulți ani în urmă, anticipând o recuperare a teritoriilor românești din interiorul arcului carpatic: deportarea și chiar exterminarea unei mari părți din  populația românească.  Mai întâi trebuiau eliminați delegații de la Marea Unire din 1918, apoi preoții și intelectualii satelor și orașelor și nu în ultimul rând, țăranii fruntași. Se dorea cu insistență o Transilvanie maghiară,  pură etnic, după modelul Germaniei naziste, care propovăduia rasa pură, de neam germanic.

Insistența diplomației maghiare pentru refacerea Ungariei Mari a dat rezultate odată cu accensiunea Reich-ului, care milita pentru răsturnarea status-quolui stabilit prin Tratatul de Pace de după primul război mondial (1918-1920), prin modificarea granițelor din Estul Europei. Interesul  manifestat pentru  stăpânirea României, l-a determinat pe Hitler să cedeze în fața pretențiilor lui Horthy și să ofere Ungariei o parte din Transilvania. Așa, alianța Axei (Germania, Italia și Ungaria), se afla mai aproape de exploatarea bogățiilor României ( în special petrolul), necesare alimentării mașinii de război germane în  confruntările de pe frontul de Est.

O politică concertată de deportare

Potrivit documentelor prezentate de istorici, ”concomitent cu teroarea înstăpînită de horthyști  în partea de NV a României, manifestată prin asasinate, masacre, violențe, fărădelegi  împotriva populației românești, regimul fascist de la Budapesta a aplicat, în teritoriul cotropit, o politică de stat oficială de alungare, expulzare, refugiere forțată, dislocare în masă a populației nemaghiare și negermane, ca mijloc premeditat de schimbare forțată a raportului numeric dintre naționalități, în favoarea maghiarilor, mergând până la avansarea ideii alungării forțate, a curățirii teritoriului cotropit de întreaga populație românească și a celorlalte naționalități nemaghiare și negermane” (Administrația militară hortystă  în Nord-Vestul României, de Gheorghe I. Bodea, Vasile Suciu și Ilie Pușcaș).

Metodele folosite pentru  a transforma  Transilvania într-o regiune pur maghiară au fost expulzarea, obligarea populației românești să se refugieze sau dislocarea în masă a unor întregi comunități  românești, slovace sau evreiești. Mii de români au fost înghesuiți, sub amenințarea armelor în trenuri pentru vite, fără aer, închise cu lanțuri, pentru a nu putea coborî în vreo gară de pe teritoriul ocupat. Permanent, au fost supravegheați de trupele maghiare. Destinația finală era România.  Cei deportați au fost deposedați de toate bunurile lor, ei fiind anunțați să plece în România cu doar câteva ore înainte de a fi urcați în trenurile groazei, cu doar ce puteau lua în câteva valize. De aceea, pogromul îndreptat împotriva românilor din NV Ardealului, seamănă izbitor cu trenurile morții ale populației evreiești, exterminate de Germania nazistă.

Patrie fără vlahi

”Oficialitățile horthyste, organizațiile paramilitare, teroriste, național-șovine, partidele politice fasciste, afișau deschis, fără jenă, această concepție de stat și făceau totul pentru a o îndeplini. Lozincile oficiale, strigate pe stradă, fățiș, exaltat, erau: Olahmentes hazat! (Patrie fără valahi), Horthy, Csaky, Teleki, Minden olah menyen ki (Horthy, Csaky, Teleki/Toți valahii să se care). Mai târziu a apărut și varianta , Zsidomentes hazat ( Patrie fără jidani)”, scriu istoricii români.

Potrivit sursei citate, un document important care demonstrează politica concertată a  statului hortyst de a-i alunga pe români și alte naționalități (evrei și slovaci), din țara lor, îl reprezintă scrisoarea premierului Ungariei, Bardossy, adresată lui Horthy, în care, vorbind despre victoria finală a Germaniei naziste,  el susține că se întrevede  realizarea dorinței de a obține o  țară ”curat maghiară”, ”în hotarele milenare ale Sfântului Ștefan”.

Astfel, potrivit unui memoriu ( nr.10.532/1941), întocmit de Șeful Statului Major Maghiar, în care acesta cere Guvernului să arunce în războiul împotriva URSS, forțe militare sporite, pentru a consolida încrederea Germaniei naziste și a reuși , cu ajutorul acesteia, să obțină visul ”Ungariei milenare”. Participarea în număr mare a armatei hortyste la războiul din Răsărit, ”ar trebui recomandată guvernului german pe cale politică și în timpul convorbirilor, ar trebui  lămurite următoarele: recâștigarea granițelor milenare, expulzarea naționalităților slave și române care trăiesc în interiorul granițelor, expulzarea evreilor” ( Horthy Miklos titkos iratai, Budapest, Kossuth Konyvkiado, 1962, doc. Nr.59, p.300-307).

În același timp, șeful armatei ungare, arată că ”nemții sunt preocupați de gândul că, după terminarea războiului, vor forma state naționale unitare, ceea ce ne îndreptățește să sperăm că pe teritoriul Ungariei istorice vor fi expulzați slavii ( sârbii, slovacii, rutenii), iar România va primi un teritoriu întins la răsărit de Nipru, unde se vor așeza  toți valahii din Ardeal. Astfel, bazinul Carpatic ar deveni spațiul vital exclusiv al maghiarimii, care ar fi umplut rasa maghiară”. Vezi  teoria stațiul vital, dezvoltată de naziști și împrumutată de italieni fasciști și maghiarii horthyști!

Plină de însemnătate pentru concepția care stătea la baza politicii naționalist-șovine îndreptate împotriva populației românești, este și declarația conducătorului  județean  din Târgu-Mureș al partidului  nyilașit, de sorgine fascistă ( Crucea cu Săgeți), dr. Medve Andras. Acesta, reîntors de la Budapesta de la un curs de ”apărare națională”, a declarat că : ”după părerea lui, din punct de vedere al partidului, problema evreiască nu e primă importanță…Pentru maghiarime, aici, nu evreimea, ci românii reprezintă inamicul public numărul 1”.

Deportările, expulzările, dislocările de mase urmăreau, în consecință, schimbarea raportului demografic în favoarea elementului maghiar și acapararea bunurile imobile ale celor expulzați.  Potrivit istoricilor, în marea majortate a cazurilor, ordinele de expulzare nu aveau specificată nicio motivare, iar atunci când o făceau, ele se refereau la motive precum ” nu prezintă încredere ( ex. Ordin de expulzare eliberat de Comandamentul militar al plasei Salonta nr.449 din 4 octombrie 1940), sau ” are sentimente românești” ( ordinul de expulzare nr. 1349 din 11 noiembrie 1941) ( A.I.C., F.P.C. M, dosar 48/1942, fila 32).

Românii, alungați din casele lor

La 26 septembrie 1940, comandamentul militar horthyst din Oradea a dat publicității o dispoziție prin care ordona așa zișilor ”coloniști” ( țărani români împroprietăriți cu mici loturi de pământ în urma reformei agrare după 1918), din teritoriul care se afla sub administrația acelui comandament, să se prezinte și să depună, în scris, o declarație din care să rezulte: 1. Când și ce suprafață de pământ sau de casă au primit de la statul român, 2. Unde se află averea mobilă respectivă ( plasa, localitatea, colonia, strada, numărul gospodăriei), 3. Proprietarii respectivei averi imobiare, dacă sunt orădeni, din ce comună au venit. Termenul limită de adeclarare a averilor imobile fusesze fixat pentru 30 septembrie 1940 ( ”Erdely Neplap”, Oradea, 26 septembrie 1940).

Potrivit datelor istorice prezentate de sursele citate, peste câteva săptămâni, acești ”coloniști” români au fost expulzați, arestați, internați, iar cea mai mare parte a bunurilor sechestrate sau devastate.  Un exemplu în acest sens îl reprezintă situația din localitatea Macea ( județul Bihor), unde, 162 de familii de români au fost delapidate de proprietățile lor ( 1.901 iugăre de pământ și 159 de case), fiind lăsate doar cu țoalele de pe nici, neputând să-și ridice recolta. Alți 60 de familii de așa ziși coloniști de lângă Salonta au fost expulzate la 18 septembrie 1940, iar peste 10 zile, 200 de familii din comuna Roșiori, au fost scoase cu forța de pe proprietățile lor, unde și-au lăsat tot avutul . Devastări de imobile ale românilor expulzați au avut loc , în această zonă, la Diosig, Gepiu, Salonta, Sălaj.

Documentele vremii consemnează aceste evenimente, potrivit istoricilor români: ”În noaptea de 23/24 septembrie 1940, mai multe grupe de soldați unguri înarmați, s-au prezentat la domiciliile coloniștilor români: Babeș Ilie, Onuț Petru, Lazăr Nicolae, văduva lui Preda Ștefan, Sapota Ioan, Vladic Constantin, toți din hotarul comunei Salonta, unde au spart ușile și geamurile și întrând în locuința au amenințat locuitorii să-și părăsească domiciile chiar în acea noapte și să treacă în România, căci în caz contrar, a doua zi vor fi împușcați. Parte dintre locuitori, îngroziți de amenințările soldaților unguri, au ieșit din locuință pe geamuir, căutând adăpost la alți locuitori din comună, unde ostații unguri nu-și făcuseră apariția, iar alții, pentru salvarea vieții, au părăsit căminele trecând în România. Tot în acea noapte, jandarmii și soldații unguri au mers la locuințele coloniștilor din comuna Mhai Bravu și Roșiori –Bihor, unde le-au pus în vedere să-și părăsească domiciliile cât mai grabnic. Coloniștii români din comuna Diosig au fost scoși cu forța din comună și au fost obligați să semneze un act la primărie, prin care fiecare arată că renunță la avere ți de bunăvoie dorește să treacă în România” (Arhivele Statului, filiala Bihor, fond Legiunea de jandarmi, inventar 32, dosar 47/1944-1945, fila 2267-2271).

Vom continua cu dezvăluirile într-un alt articol, unde vom prezenta drama deportărilor din teritoriile românești, ocupate de trupele horthyste.