Interesele lui Mircea Hava. Ce se află în spatele conflictelor din interiorul PNL

Interesele lui Mircea Hava. Ce se află în spatele conflictelor din interiorul PNL

Interesele lui Mircea Hava. Ce se află în spatele conflictelor din interiorul PNL

by June 13, 2018 0 comments

Nu e liniște deloc în PNL, chiar cu puțin timp înainte de cea mai importantă mișcare politică, pusă la cale de opoziție, la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare: moțiunea de cenzură. Ludovic Orban a reușit să provoace adevărate nemulțumiri în țară după ce a impus parlamentarilor săi să voteze împotriva pensiilor speciale pentru aleșii locali, prevedere cuprinsă în noul Cod Administrativ, susținut de PSD.

Un exponent al intereselor baronilor locali ai PNL s-a remarcat a fi deputatul Florin Roman, care a fost sancționat de partid pentru că a sprijinit proiectul de lege al social-democraților, în cadrul comisiei de administrație locală din Camera Deputaților, al cărui președinte este. Astfel, Florin Roman a fost obligat de Ludovic Orban să-și dea demisia din funcția de vicepreședinte al PNL.

În spatele acestei mișcări politice disidente în partid a lui Florin Roman, se află interese promovate la nivel central,  de greii lideri PNL din teritoriu. Roman nu a acționat de capul său, ci a reprezentat vocea exprimată în Parlament, de șeful său de filială, Mircea Hava, primarul din Alba Iulia. Hava este edil de patru mandate și ar fi beneficiarul unei pensii speciale de peste 3000 de lei, lunar.  Nici Florin Roman nu este chiar străin de un profit personal, ținând cont că exercitat timp de un mandat, funcția de vicepreședinte al Consiliului județean Alba și ar putea beneficia de pensie specială, conform noul Cod Administrativ.

Mai mult, potrivit unor surse din PNL, Hava ar fi foarte preocupat să obțină susținerea organizațiilor județene pentru  un loc eligibil pe lista de candidați a partidului, la alegerile pentru Parlamentul European, de anul viitor. Acesta caută cu disperare o poziție confortabilă în scrutinul din 2019, dorind să se retragă din funcția de primar la Alba Iulia. Din păcate, Hava ar fi intrat în conflict direct cu președintele Orban , care dorește să se pună în fruntea listei, locul doi  asigurandu-l traseistului Siegfrid  Mureșan, iar pe trei, îl va oferi, se pare lui Cristian Bușoi.

Apoi, după locul trei, se anunță o mare bătălie între liderii PNL, fiind vorba despre actualii europarlamentari ai PNL ( Adina Vălean, Marian Jean Marinescu), dar și alți oameni influenți din partid, cum ar fi Vasile Blaga, revenit în zona de influentă a partidului, sau  Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

Drept urmare, Mircea Hava,  prin lobby-ul dus în Parlament, prin  intermediul lui Florin Roman, care trebuia să susțină  pensiile speciale pentru  primarii și șefii de CJ-uri ai PNL, ar fi putut obține sprijinul organizațiilor județene, în vederea obținerii unui loc eligibil pe lista de candidați la europarlamentarele din 2019.

Trebuie menționat că, potrivit sondajelor de astăzi, PNL nu ar putea obține decât  6-7 locuri în PE, cel mai multe mandate urmând a fi obținute tot de PSD.

Mai mult, sursele noastre mai susțin că Ludovic Orban l-ar fi refuzat pe Mircea Hava, în încercarea acestuia din urmă de a-i acorda un loc fruntaș pentru europarlamentare. O discuție în contradictoriu, pe acest subiect ar fi avut loc, acum câteva săptămâni, cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere a lui Orban, în județul Alba. Hava i-ar fi organizat întreaga petrecere lui Orban, crezând că poate obține ceea ce și-a propus.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.