O variantă mai bună. Camera Deputaților a adoptat legea gazelor offshore

O variantă mai bună. Camera Deputaților a adoptat legea gazelor offshore

O variantă mai bună. Camera Deputaților a adoptat legea gazelor offshore

by July 9, 2018 0 comments

Update Legea a fost adoptată seara târziu cu 175 voturi pentru, 30 împotrivă și 30 abțineri. PNL și USR s-au abținut de la vot, potrivit Hotnews.ro.

Deputații PSD și ALDE au introdus pe ultima sută de metri în Legea offshore, cu câteva ore înainte de adoptare, amendamente importante legate de fiscalitate în ceea ce privește producția de gaze din Marea Neagră. Practic, aceste amendamente au fost votate luni în jurul orei 18.00 de comisiile reunite pentru industrii, pentru administrație și pentru buget-finanțe, iar seara târziu, au intrat în plenul Camerei Deputaților, fără o analiză serioasă asupra lor. Ele au fost transmise deputațiilor cu doar două ore înainte de discutarea lor.

Un amendament important, pe care deputații din opoziție nu au avut timp să-l analizeze, dar care a fost votat luni, se referă la introducerea unor impozite progresive pe veniturile suplimentare obținute din vânzarea producției din Marea Neagră, aplicate în funcție de prețul gazelor.Legea a început să fie discutată în plenul Camerei Deputaților în jurul orei 21.00.

Șefii a trei companii care au concesionat perimetre petroliere în Marea Neagră, ExxonMobil România, OMV Petrom și Black Sea Oil&Gas, au declarat după ședința comisiilor reunite, că în urma adoptării acestui amendament, decizia finală de investiție va fi mai dificil de luat. “În urma modificării regimului fiscal va deveni mult mai dificil pentru fiecare investitor să adopte o decizie de investiție pozitivă”, a declarat Richard Tusker, șeful ExxonMobil din România. “După ceea ce am văzut că s-a întâmplat astăzi aici ne îndepărtăm de a adopta o decizia finală favorabilă de investiție”, a declarat la rândul său Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.Reamintim că Legea Offshore, deși este foarte importantă, a fost împinsă până în ultimul moment, în sesiunea extraordinară. Legea avea multe articole controversate, însă acestea nu au fost modificate în timpul dezbaterilor din ultimele săptămâni, ci au fost lăsate până în ziua adoptării. Liviu Dragnea, șeful PSD, a prezentat ultimele modificări, ca și cum ele ar fi fost deja adoptate, înainte ca cele trei comisii de specialitate să le dezbată și să aprobe un raport. Deputații USR au acuzat faptul că nu au fost și miniștrii finanțelor și energiei în comisii pentru a-și exprima punctele de vedere pe ultimele modificări. De altfel, reprezentantul Ministerului Finanțelor, prezent în ședinta comisiilor, a spus că nu știa de aceste modificări.

“Dezbaterile s-au purtat în spatele unor uși închise”, a declarat Cristina Prună, deputat USR, în plenul Camerei Deputaților. Aceasta a mai acuzat că nu s-a discutat niciodată cadrul fiscal și că nu există un studiu de impact al acestei legi, iar astfel nu se știe dacă acesta este benefic sau nu. “Liviu Dragnea ne-a demonstrat astazi că toate companiile care vor să-și rezolve o problemă trebuie să treacă prin biroul dumnealor”, a mai spus Cristina Prună. “Am un mesaj pentru dumneavoastră, domnule Anton Anton (n.red. ministrul energiei), dacă mai vedeți investitori străini, să-i trimiteți la domnul Liviu Dragnea. Dacă mai vedeți investitori chinezi prin lifturi, să-i trimiteți la Liviu Dragnea, că-i rezolvă dumnealui”, a mai spus Cristina Prună. În replică, Liviu Dragnea a spus că nu au fost înțelegeri în spatele ușilor închise.

Față de forma adoptată în Senat, PSD și ALDE au modificat complet articolul 19 referitor la creditul fiscal, introducând impozite suplimentare. Articolul 18 a rămas în forma adoptată de Senat care prevede că titularii de acorduri plătesc actualele redevențe, cele aflate în vigoare încă din 2004, fiind exceptați de la plata impozite suplimentare prevăzute de OG 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările si completările ulterioare şi ale Ordonanţei Guvernului 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale. În schimb, prin articolul 19, aceste taxe au fost înlocuite cu o schemă de impozitare progresivă asupra veniturilor suplimentare. Practic, a fost găsită o formulă intermediară de taxare față de cea aplicată pentru veniturile obținute din vânzarea producției de gaze onshore (terestru).

OG 7/2013 prevede că operatorii plătesc impozit de până la 80% din veniturile suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale. OG 6/2013 se referă la instituirea unui impozit de 0,5% din veniturile din activitățile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale.

De asemenea, a mai fost introdus un amendament care prevede că trebuie vândute pe bursă minim 50% din gaze.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.