De dragul birocraților! Ministerul Culturii vrea să pună pe butuci muzeele naționale

De dragul birocraților! Ministerul Culturii vrea să pună pe butuci muzeele naționale

De dragul birocraților! Ministerul Culturii vrea să pună pe butuci muzeele naționale

by October 26, 2018 0 comments

După ce a eșuat în organizarea Centenarului, Ministerul Culturii vrea să distrugă și codul de bune practici ce funcționează la nivelul muzeelor naționale. Printr-un proiect de hotărâre de minister, funcționarii de la București vor să creeze o nouă structură birocratică și să restructureze personalul din cadrul rețelei de muzee din România. Este vorba despre proiectul din data de 17.10.2018 privind ”Programul de investiții în domeniul culturii, cu executare multianual”, prin care se vor hrăni, cu bani mulți, birocrații din clădirea de la malul Dâmboviței , în dauna funcționării eficiente a instituțiilor muzeale din țară.

Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR), condusă de directorul de la Muzeul Astra din Sibiu, Ciprian Ștefan, protestează față de acest proiect care se află în dezbatere publică. Printr-o scrisoare deschisă, RNMR solicită Ministerului Culturii să reevelueze această hotărâre, care va afecta activitatea muzeelor, ce, oricum se află într-o criză de personal și de finanțare.

”Rețeaua are în prezent un număr de 72 de muzee naționale, județene, municipale, case memoriale.

Muzeele Naționale, aflate în subordinea MCIN, sunt entități de importanță strategică și culturală a României, care dețin cele mai valoroase obiecte de patrimoniu mobil, multe din acestea făcând parte din tezaurul național.

RNMR își exprimă totalul DEZACORD cu privire la Proiectul de Hotărâre din data de 17.10.2018 privind ”Programul de investiții în domeniul culturii, cu executare multianual”, care este în prezent supus dezbaterii publice,

În mod repetat, atât RNMR, cât și muzeele naționale aflate în subordinea MCIN, au făcut nenumărate memorii în care au arătat situaţia deosebit de critică din punct de vedere al resurselor umane. La toate aceste memorii nu ni s-a răspuns până în prezent.

RNMR atrage atenția că reducerile de personal preconizate aduc atingeri foarte grave desfășurării activității noastre ceea ce poate duce la imposibilitatea funcționării normale a instituțiilor muzeale.

Deosebit de trist este faptul că în prezent, instituţiile muzeale în general, de ORICE TIP și subordonare administrativă, nu pot asigura, cu personalul pe care-l dețin, condiţii minime de supraveghere şi punere în valoare a patrimoniului mobil. Din cauza lipsei de personal suntem practic în imposibilitatea de a acorda dreptul legal la concediu de odihnă şi zile libere pentru timpul de muncă suplimentar, fapt monitorizat și sancționat de Inspectoratele Teritoriale de Muncă. În plus, indicatorii de performanță din Contractul de Management impuși de ordonatorul principal de credite nu pot fi îndepliniți în condițiile lipsei acute de personal.

RNMR nu înțelege de ce crearea unei noi structuri la nivelul Ministerului trebuie realizată prin afectarea extrem de gravă a altora, în cazul nostru a muzeelor naționale.

Considerăm că posibilitatea suplimentării posturilor la nivelul Ministerului se poate face printr-un Memorandum, conform art. 14, alin.3, din Ordonanța nr.90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.

În concluzie, având în vedere observațiile referitoare la Proiectul de Hotărâre din data de 17.10.2018 privind ”Programul de investiții în domeniul culturii, cu executare multianuala”, pentru înființarea căruia, aveți în vedere reducerea posturilor din aparatul propriu, vă comunicăm încă o dată faptul că Rețeaua Națională a Muzeelor din România se poziționează VEHEMENT ÎMPOTRIVA adoptării acestei Hotărâri de Guvern.

Dacă Ministerul Culturii și Identității Naționale nu va ține cont de doleanțele deplin justificate ale RNMR, aceasta își rezervă dreptul de a apăra interesele muzeelor naționale prin toate mijloacele legale, inclusiv cele radicale”.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.