Ultima frontieră, în anul Marii Uniri. Vizita regelui Ferdinand și a reginei Maria, la Carei

Ultima frontieră, în anul Marii Uniri. Vizita regelui Ferdinand și a reginei Maria, la Carei

Ultima frontieră, în anul Marii Uniri. Vizita regelui Ferdinand și a reginei Maria, la Carei

by October 1, 2018 0 comments

Regele Ferdinand Întregitorul şi Regina Maria au făcut o vizită la Carei în luna mai a anului 1919. Un moment important desfășurat imediat după realizarea Marii Uniri, mai ales că era vorba despre ”ultima frontieră” a României Mari. Familia regală a fost întâmpinată de Iuliu Maniu, de corul condus de preotul Pătcaşiu din Hotoan, de oşencele din Ţara Oaşului, de zeci de mii de poporeni, scrie buletindecarei.ro.

“Primirea grandioasă ce i s-a făcut familiei regale române, numai în poveşti are păreche. Au fost de faţă peste 12 mii ostaşi de toată branşa iar poporul adunat de toate clasele din comitatele Sătmar, Chioar, Ţara Oaşului, Maramureş şi Sălaj în număr peste 30 mii /(…)/ Fie binecuvântată ziua măreaţă şi de vecinică dulce amintire.” (Vasile Pătcaşiu, “Din Cronica Hotoanului”, Ed. Citadela, Satu Mare, 2012, pp. 167-169). Vedeta acestei vizite a fost regina Maria, iubită necondiționat de poporul român.

Potrivit unui documentar Agerpres, Maria Victoria Alexandra s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell-Park, comitatul Kent, fiind fiica lui Alfred, duce de Edinburgh şi Saxa-Coburg Gotha, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, şi a ducesei Maria Alexandrova, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, potrivit “Dicţionarului personalităţilor feminine din România” (Ed. Meronia, 2009). A primit o educaţie aleasă, petrecându-şi copilăria şi adolescenţa în Anglia, la Curtea ţarului, bunicul său, dar şi în Malta, alături de principele George, viitorul rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei.

Căsătoria principelui Ferdinand şi a principesei Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg Gotha, la care a luat parte şi regele Carol I, a fost oficiată la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, la Castelul Sigmaringen. Perechea moştenitoare a tronului României a sosit la Bucureşti la 23 ianuarie 1893, cei doi tineri fiind primiţi cu mult fast. La gară, tânăra pereche a fost întâmpinată de regele Carol I, de membrii guvernului şi de alţi demnitari. În ziua următoare, cortegiul regal s-a îndreptat spre Mitropolie, unde s-a oficiat serviciul divin. Mai multe manifestări au fost organizate cu acest prilej.

Principele moştenitor Ferdinand şi principesa Maria au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, până la moartea acestuia, la 10 octombrie 1914. Pentru tânăra familie a fost construit în anii 1893-1895, Palatul Cotroceni din Bucureşti, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, pe locul vechilor case domneşti, dar şi Castelul Pelişor (1899-1902) în complexul familiei regale de la Sinaia, ca reşedinţă a principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria, de către arhitectul ceh Karel Liman. Ferdinand şi Maria au avut şase copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Mărioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913, care a murit la trei ani de febră tifoidă).

Fire dinamică, voluntară, cochetă, principesa Maria nu agrea atmosfera creată de regina Elisabeta, care era o persoană visătoare, iubitoare de artă, care purta discuţii lungi în salonul ei, cânta la pian sau citea din propriile creaţii. Principesa Maria urca pe cal şi pleca să vadă satele şi bisericile, să discute cu oamenii, fapt care i-a creat rapid o mare popularitate şi simpatie. Principesa nu ezita să se ia la întrecere cu ofiţerii de la arma cavalerie. Aceste fapte nu au fost trecute cu vederea, în 1896, regele acordându-i gradul onorific de colonel al Regimentului 4 de Husari. Tot în 1896, regele a decis ca principele moştenitor şi soţia sa să reprezinte familia domnitoare română la festivităţile de încoronare a ţarului Nicolae al II-lea, notează volumul “Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol I” (vol. I, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

Principesa Maria s-a remarcat prin energia şi curajul de care a dat dovadă, dar şi prin capacitatea organizatorică şi calitatea de a alina suferinţele oamenilor în timpul celui de-al doilea război balcanic (1913), fiind un exemplu pentru toate femeile din societatea românească. În contextul în care epidemia de holeră izbucnită în Bulgaria în rândurile unităţilor militare româneşti ameninţa să se extindă şi la nord de Dunăre, principesa Maria a obţinut de la regele Carol I permisiunea de a se ocupa de tabăra de la Zimnicea unde erau aduşi bolnavii de holeră. Maria, în aceste condiţii, a înfiinţat “organizaţia pentru ajutorarea spitalelor şi a familiilor celor care pleacă pe front” (iulie 1913), se arată în volumul “Bătălia lor: femeile din România în Primul Război Mondial” (Alin Ciupală, Ed. Polirom, 2017).

A devenit regină a României odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, la 28 septembrie/11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I, într-un moment crucial în istoria României, marcat de izbucnirea Primului Război Mondial. În acel moment, întreaga societate românească, atât familia regală cât şi clasa politică, era profund divizată în tabere ce susţineau fie neutralitatea, fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianţe aflate în conflict. Regina, care făcuse alegerea de a se implica direct în viaţa politică, s-a opus de la bun început participării României la război alături de Puterile Centrale, susţinând alianţa cu ţările Antantei în vederea recuperării provinciilor româneşti aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar şi realizarea idealului naţional, acela al unirii cu România. Acest fapt a atârnat greu în decizia regelui Ferdinand de a intra în război împotriva patriei sale de origine, regina pledând cauza României în corespondenţa cu verii ei primari, regele George al V-lea al Marii Britanii şi ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei.

Încă din perioada neutralităţii României, regina Maria începuse să pregătească o bază de susţinere a efortului de război din punct de vedere medical, sanitar şi logistic. Pe fondul relaţiilor cu Rusia, diplomatice şi de familie (mama sa, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, era unica fiică în viaţă a ţarului Alexandru al II-lea al Imperiului Rus), regina cerea şi primea medicamente, aparatură medicală, produse sanitare necesare spitalelor militare. De asemenea, o prioritate a reprezentat-o activitatea de organizare a spitalelor de campanie şi de susţinere a efortului de îngrijire a răniţilor, atât în zona frontului, cât şi în spatele acestuia. Au fost continuate astfel practicile iniţiate de regina Elisabeta în timpul Războiului de independenţă (1877-1878).

Pentru atitudinea ei curajoasă din timpul Primului Război Mondial, când a lucrat direct pe front, în spitale de campanie, şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate, regina Maria, îmbrăcată în uniforma albă de soră medicală a Crucii Roşii, avea să fie numită în popor “mama răniţilor” şi “regina soldat”. Mai târziu, conform http://peles.ro/personalitati/regina-maria/, regina Maria scria în “Memoriile” sale: “multe zile am rămas în mijlocul soldaţilor mei şi Dumnezeu mi-a îngăduit să pot fi de vreun ajutor; zile de straşnică trudă, zile de întuneric, când ce vedeam erau lucruri pe care niciodată nu voi mai putea să le uit”.

În mai 1919, după Marea Unire, regele Ferdinand şi regina Maria au făcut o vizită în Transilvania, oprindu-se la Braşov, Făgăraş, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Ţebea, Abrud, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistriţa, Careii Mari, Baia Marea, Oradea. S-au bucurat de o primire călduroasă, adesea entuziastă. Regina consemna: “În multe sate, calde primiri loiale, iar în final am ajuns la Alba Iulia, micul orăşel al cărui nume are un ecou special în sufletul fiecărui român”. Pe parcursul întregii sale călătorii, regina a purtat costumul popular românesc.

 

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.