Băsescu ia taurul de coarne! PMP va susține excluderea lui Viktor Orban din PPE

Băsescu ia taurul de coarne! PMP va susține excluderea lui Viktor Orban din PPE

Băsescu ia taurul de coarne! PMP va susține excluderea lui Viktor Orban din PPE

by March 11, 2019 0 comments

Colegiul Naţional al PMP a hotărât luni, cu unanimitate de voturi, să dea un mandat de susţinere propunerii de excludere din PPE a Fidesz, partidul premierului ungar Viktor Orban.

“Nu vă spun cum să votaţi, dar eu voi supune la vot mandatul domnului Eugen Tomac la această întâlnire a PPE în care se stabileşte soarta Fidesz-ului. În opinia mea, Fidesz-ul care guvernează Ungaria încalcă grav Tratatul de la Lisabona, Tratatul UE, nu acceptă să mai respecte ce a semnat la aderare. Că a fost de acord şi cu competenţele partajate în care are prioritate UE, şi cu competenţele exclusive şi cu Justiţia, cu libertatea presei, cu toate cele. Deci, după părerea mea, a tolera în interiorul PPE un astfel de comportament la un partid care guvernează este o eroare”, a spus preşedintele onorific al PMP, Traian Băsescu, citat de Agerpres.

El a adăugat că s-ar putea să fie partide din PPE care să voteze pentru rămânerea Fidesz-ului, dar PMP nu se va afla printre ele.

“Dacă luăm măcar şi mesajul ticălos care s-a dat de la Budapesta ieri, pentru manifestaţia din secuime legată de autonomie, noi nu avem cum să susţinem rămânerea în PPE a lui Viktor Orban. Probabil îşi va găsi locul la marxiştii progresişti, unde dezordinea şi lipsa de respect pentru legi sunt un mod de a face politică, dar nu în PPE, care are totuşi meritul că de vreo 15 ani duce corabia UE înainte, într-un fel sau altul, fără să spun că UE e neapărat ce am dorit sau ce ne-am visat. Dar bună – rea cum e, cu plusurile şi cu minusurile ei, garantează pacea şi posibilitatea unei prosperităţi viitoare inclusiv pentru români”, a spus Traian Băsescu.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.