
Dosarul DNA privind cheltuirea fondurilor de partid face valuri în PSD
by Ancheteonline April 23, 2019 0 commentsTrezorierul PSD, Mircea Drăghici, urmărit penal pentru o nouă faptă de delapidare, susține că autoturismul Mercedes a fost cumpărat de PSD din “fonduri private”, și nu din subvenția primită de la stat și că el a cumpărat mașina la același preț, dar pentru că nu a fost “pregătit” pentru o astfel de achizițuie, a plătit-o în mai multe tranșe. Potrivit DNA, PSD a cumpărat prin Mircea Drăghici un autoturism Mercedes în valoare de aproximativ 68.000 de euro, după care mașina ar fi fost vândută unei persoane din familia acestuia, însă contravaloarea nu a fost încasată de partid la momentul tranzacției.
Mircea Drăghici a reacționat printr-un mesaj pe Facebook, la o zi după ce DNA a anunțat că acesta este urmărit penal pentru încă o faptă de delapidare.
El susține că mașina Mercedes GLE a fost achiziționată second-hand de PSD din fonduri private, nu din subvenție, și “nu a mai servit scopului inițial pentru care a fost cumpărată”.
“Singurul <<pedepsit>> pentru a o cumpăra la același preț a fost subsemnatul. Nefiind pregătit pentru o asemenea achiziție, plata a fost făcută în mai multe tranșe, contravaloarea fiind achitată integral. Legea permite pe deplin acest lucru, nu înțeleg care e delapidarea! E o enormă absurditate!”, susține trezorierul PSD.
În ceea ce privește imobilul din Pipera la care fac referire procurorii DNA, Mircea Drăghici susține că acesta nu a fost niciodată în proprietatea sa și nici nu este. El spune că acolo s-au desfășurat activități ale departamentului PSD online și au fost cazați temporar cei care s-au ocupat de acest proiect.
Mai mult, el susține că locuiește cu chirie, la ultimul etaj al unui bloc: “Dacă imobilul este al meu, așa cum repetă unii cu îndârjire în spațiul public, atunci de ce noi locuim cu chirie într-un bloc din București la ultimul etaj?”.
Potrivit DNA, în calitate de trezorier al PSD, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și banilor partidului, Mircea Drăghici ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.
Facebook Comments
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.