
Vizita Papei în România. Beatificarea a șapte episcopi greco-catolici pe Câmpia Blajului
by Ancheteonline June 2, 2019 0 commentsPapa Francisc a început Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfășurându-se pe Câmpia Libertății de la Blaj. Papa Francisc va prezenta omilia celebrării euharistice și va recita antifonul marian pascal ”Regina Coeli” (”Bucură-te, Regina Cerului”), potrivit stiripesurse.ro.
Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu sunt cei sapte episcopi greco-catolici martiri, care vor fi beatificaţi.
La evenimentul istoric de la Blaj va fi prezent şi preşedintele României, Klaus Iohannis, iar organizatorii vizitei au estimat prezența a peste 150.000 de persoane.
Câmpia Libertăţii este locul unde a avut loc Marea Adunare Naţională din mai 1848. Obiectivul a primit acest nume după ce 40.000 de persoane au strigat, aici, ”Noi vrem să ne unim cu ţara!”. Istoria spune că tot aici, în 1911 s-au ţinut serbările semicentenarului ASTREI la care au luat parte oameni de ştiinţă şi cultură, în timp ce Aurel Vlaicu zbura cu propriul avion deasupra mulţimii. Pe această câmpie a aterizat şi avionul care aducea vestea reintrării României în război, pentru eliberarea Transilvaniei. În 1973, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la Revoluţia din 1848, aici au fost dezvelite 24 de busturi ale unor personalităţi ale istoriei şi culturii româneşti. În prezent sunt 26 de statui.
După prânzul cu suita papală, Sfântul Părinte va avea o întâlnire cu reprezentanții comunității rome din Blaj.
În jurul orei 17.00, Papa Francisc va sosi cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.