USR, în corupția de la Șelimbăr. Care sunt legăturile cu notarii lui Iohannis
by Ancheteonline January 18, 2020 0 commentsCorupția la nivelul instituțiilor publice de la marginea Sibiului pare a fi generalizată. Acum, procurorii DNA au scos la iveală un caz de luare de mită în care este implicat, de această dată, arhitectul șef al primăriei Selimbăr, dar și soția acestuia, lider USR. Amintim faptul că acum câțiva ani anchetatorii au întocmit un dosar penal în care a fost pus sub acuzare și arestat, primarul acestei localități , lipite de municipiul Sibiu. Și atunci, ca și acum, a fost destructurată o rețea organizată care făcea trafic cu terenurile valoroase din Șelimbăr, iar oamenii, care aveau dreptul la restituire, erau înșelați.
Și atunci, ca și acum, băieții deștepți din afacerile imobiliare plăteau taxe de protecție funcționarilor din primărie pentru a putea ridica cartiere rezidențiale de lux. În această structură de ”succes” de la Șelimbăr sunt prinși și notarii lui Klaus Iohannis, cei care l-au ajutat pe actualul președinte să falsifice documente prin care familia sa a obținut, ilegal, două imobile, dar și în procesul dubios de retrocedare a multor clădiri din Sibiu, când Iohannis era primar. Aceștia l-au ajutat pe primar să intabuleze terenuri care au fost trecute, ilegal, în proprietatea unor falși moștenitori.
Soțul și soția
Potrivit presei locale, vicepreședinta filialei USR din Șelimbăr, județul Sibiu, Cristina Horotan, este complice a soțului său, arhitectul șef al localității, Radu Horotan, reținut pentru că ar fi primit 3.500 de euro mită de la doi dezvoltatori imobiliari. Potrivit procurorilor, mita a fost dată prin intermediul biroului de arhitectură deținut de soția acestuia.
Procurorul de caz a decis punerea sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, anunță Ioan Veștemean, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. ”Prin ordonanţa procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 17 ianuarie 2020, ora 15:55 (de la momentul expirării măsurii preventive a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore), până la data de 17 martie 2020, ora 15:55”, se arată într-un comunicat semnat de Ioan Veștemean.
Potrivit procurorilor sibieni, dosarul în care a fost reținut pentru 24 de ore Radu Horotan a fost deschis încă din vara anului trecut, mai precis din 10 iulie 2019. Inițial, dosarul deschis ”in rem” viza infracțiunile de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi spălare a banilor.
”În fapt s-a reţinut că suspectul, funcţionar public angajat al unei primării de pe raza judeţului Sibiu, aflat în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, a condiţionat, în mod insidios, dezvoltatorului imobiliar îndeplinirea acestor atribuţii de serviciu, respectiv avizarea favorabilă a unor documentaţii prealabile obţinerii autorizaţiei de construire, de încheierea unor contracte de prestări servicii cu o anumită societate de arhitectură, condusă în drept de complicele său, şi faptic de către el şi soţia sa, obţinând astfel un profit material injust al acestei societăţi de arhitectură, foloase materiale necuvenite care, în mod mediat, au ajuns în posesia familiei suspectului”, arată Ioan Veștemean, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.
Rețeaua primarului
În 2015 DNA a întocmit dosar penal privind luare de mită, trafic de influență, spălare de bani pentru primarul din Șelimbăr, Daniel Maricuță, într-un caz privind retrocedări ilegale de terenuri. În această afacere au fost implicați și puși sub acuzare și notarii lui Iohannis din Sibiu, Radu Bucșa și Dorin Suciu.
Ce spuneau atunci procurorii: „DNA solicită nişte documente legate de lucrări care s-au executat pe legile fondului funciar pentru restituirea proprietăţilor, în Şelimbăr. Dânşii (reprezentanţii DNA – n.r.) solicită nişte documente, în baza unui mandat de percheziţie emis de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Alba Iulia. Oamenii vin şi cer nişte documente pe care le avem noi arhivate aici pentru a pune cap la cap ce ştiu eu ce reclamaţii făcute, probabil, de cetăţenii României. Probabil că de la reclamaţii s-a pornit tot”, a declarat, miercuri, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu, Puiu Fesan, citat de corespondentul MEDIAFAX.
DNA Serviciul Teritorial Alba Iulia face perchiziţii la locuinţele mai multor angajaţi ai primăriei Şelimbăr jud sibiu, respectiv la primarul MARICUŢA IOAN DANIEL, la secretarul comunei Şelimbăr, la specialistul în cadastru, la consilierul personal al primarului Maricuţa dar şi la alţi consilieri locali şi foşti primari sau viceprimari al comunei Şelimbăr precum şi la notari publici din Sibiu (ex BNP Bianu Victoria , BNP BUCŞĂ RADU GABRIEL , BNP TOLCIU MARIANA IONELA şi BNP TOLCIU TUDOR FLAVIU, BNP Suciu Dorin) şi sedii de societăţi comerciale deţinute de primarul Maricuţa prin interpuşi .
Grup infracțional
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat dare de mită, trafic de influenţă , cumpărare de influenţă , abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave , spălare de bani, folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals în legătură cu dobândirea de terenuri pe raza comunei Şelimbăr de la persoane îndreptăţite la reconstituire şi la eliberarea titlurilor de proprietate, membrii grupului creându-şi un avantaj patrimonial estimat la 114.340.750 Euro.
MARICUŢA IOAN DANIEL deţine din anul 2000 funcţia de primar al comunei Şelimbăr, jud. Sibiu şi a constituit împreună cu persoane din primăria şelimbăr care deţin funcţii de secretar, , responsabili cadastru, consilier locali(SCUMPU ELENA, MELNICIUC MARIA şi IUGA IOAN), o grupare infracţională ce avea ca scop dobândirea de terenuri aflate pe raza comunei Şelimbăr de la persoane care erau îndreptăţite la reconstituire şi vânzarea acestor terenuri investitorilor la preţ mare.
MARICUŢA IOAN DANIEL, SCUMPU ELENA şi MELNICIUC MARIA fac parte, încă din anul 2000, din comisia comunală Legea 18/1991.Numitul IUGA IOAN a deţinut funcţia de consilier personal al primarului MARICUŢA IOAN DANIEL, fiind persoana de încredere a acestuia. MARICUŢA IOAN DANIEL, SCUMPU ELENA şi MELNICIUC MARIA au modificat şi falsificat numeroase documente de punere în posesie pentru a putea face modificările în ceea ce priveşte amplasamentul şi suprafaţa atribuită fiecărei persoane, astfel ca prin interpuşi să devină proprietari ai acelor terenuri aflate în zona comercială sau zona de centură a oraşului sibiu pe care le-au valorificat ulterior la preţuri f mari.- IUGA IOAN valorifica terenurile pentru sume mari de bani şi despăgubea persoanele care şi-au câştigat dreptul în instanţă sau care în procesele intentate aveau şanse la o soluţie favorabilă, răscumpărându-le acestora terenurile. De asemenea acesta intermediază cumpărare de terenuri de către MARICUŢA IOAN DANIEL.
Rețeta succesului
În vederea valorificării terenurilor, MARICUŢA IOAN DANIEL şi SCUMPU ELENA, persoane care aveau atribuţii în eliberarea autorizaţiilor şi a documentaţiilor de construcţie (PUG, PUZ, certificate de urbanism, autorizaţii de construire) indicau potenţialilor investitori să cumpere teren deţinut de IUGA IOAN, la un preţ peste preţul pieţei, asigurându-le prin aceasta că nu vor avea probleme cu eliberarea documentelor şi derularea investiţiei. În acelaşi scop, pentru a nu cumpăra teren de la alţi proprietari, MARICUŢA IOAN DANIEL dispunea ca certificatele fiscale pentru aceștia să fie eliberate cu menţiunea interdicţiei de construire.
Pe parcurs, având ca mobil obţinerea pentru membrii săi de foloase, la gruparea infracţională au aderat numiţii HAIDUC SORIN, MUSTAŢĂ NICOLAE PAVEL – consilier local în cadrul CL Şelimbăr, DEAC CONSTANTIN consilier local şi fost viceprimar al comunei Şelimbăr, TATU IOAN fost primar şi fost consilier în cadrul CL Şelimbăr, CÂNDEA LUCIAN RADU, GRECU MARIUS şi LUPU MARIUS BOGDAN.
Între membrii grupării infracţionale există relaţii încă din anul 2003, mulţi dintre aceştia dobândind teren pe amplasamentul centurii ocolitoare, ajutaţi fiind de MARICUŢA IOAN DANIEL, SCUMPU ELENA şi MELNICIUC MARIA care au identificat terenurile, au pus într-un timp scurt persoanele apropiate în posesie fie pe locuri neatribuite sau pe amplasamentul altor persoane şi au înaintat documentele pentru eliberarea titlurilor, pentru ca apoi SCUMPU ELENA să se ocupe de scoaterea parcelelor din circuitul agricol în baza aceluiaşi proiect de construire parc auto şi târg auto, pentru maximizarea profitului. MARICUŢA IOAN DANIEL a fost beneficiarul sumelor de bani încasate. MARICUŢA IOAN DANIEL este cel care ia deciziile în cadrul grupului infracţional, singurul criteriu fiind interesele patrimoniale persoanele sau ale membrilor grupului
Astfel, în aplicarea prevederilor legale, la nivelul anului 1991, pe raza comunei Şelimbăr, s-a făcut punerea în posesie pentru persoanele care îşi cunoşteau limitele proprietăţii şi vechiul amplasament, eliberându-se în acest sens adeverinţe de proprietate şi au luat efectiv în posesie terenurile, le-au stabilit limitele prin ţăruşi, unii le-au chiar îngrădit, lucrându-le timp de mai mulţi ani iar pentru parcelele luate în posesie s-a putut reconstitui planul parcelar.
la momentul în care a devenit primar nu erau eliberate titlurile de proprietate şi nici întocmite procesele verbale de punere în posesie, MARICUŢA IOAN DANIEL, SCUMPU ELENA, MELNICIUC MARIA ŞI IUGA IOAN, au văzut posibilitatea îmbogăţirii ilicite, avându-se în vedere faptul că localitatea Şelimbăr se află în imediata apropiere a Municipiului Sibiu.
Înșelarea proprietarilor de drept
Ca mod de operare, aceştia au identificat persoane care aveau dreptul la reconstituirea sau la constituirea dreptului de proprietate pentru suprafeţe mari de teren, dar care din cauza vârstei înaintate, a imposibilităţii de deplasare, a faptului că locuiau în străinătate şi prin cererile formulate li s-a spus de la nivelul primăriei Şelimbăr că nu mai există teren, că vor primi teren într-o zonă greu accesibilă, că vor fi propuşi pentru despăgubiri), membrii grupului în frunte cu primarul maricuţa îi determina să renunţe la dreptul lor pentru sume derizorii. MARICUŢA IOAN DANIEL, SCUMPU ELENA şi MELNICIUC MARIA au refuzat să îndeplinească atribuţiile de membrii ai comisiei şi au amânat persoanele care s-au prezentat în mod repetat la Primărie pentru a se întocmi procesul verbal de punere în posesie şi titlul de proprietate sau au efectuat aceste activităţi fără ştirea proprietarului. sătule de drumuri fără rezultat sau ameninţate cu acordarea de despăgubiri infime, speriate că nu vor mai primi nimic, aceste persoane au fost dispuse să cedeze dreptul lor primarului şi celorlalţi membrii din grupul infracţional. Astfel MELNICIUC MARIA s-a ocupat de modificare tuturor amplasamentelor deja stabilite în fapt în 1991( deci anterior preluării funcţiei de primar de maricuţa) astfel încât terenul obţinut în asemenea manieră să fie însumate într-un bloc compact, într-o zonă cu valoare mare( ex: centura oraşului, zona comercială , de blocuri noi construite de diverşi investitori). Odată eliberat titlul de proprietate, acesta era vândut unui alt membru al grupării, pentru ca ulterior să facă obiectul mai multor acte translative de proprietate prin diferite persoane interpuse pentru a i se pierde urma. Ajuns în final în posesia numiţilor IUGA IOAN şi DROC EMILIAN PETRU, acesta era vândut pentru sume mari de bani investitorilor care au construit blocuri în zonă, centre comerciale.
Exemplu : La data de 27.01.1998 o persoană îndreptăţită depune la Primăria Şelimbăr cerere de reconstituire dreptului de proprietate .Timp de mai mulţi ani, solicitarea rămâne nesoluţionată, deşi acesta a întrebat de nenumărate ori care este stadiul de soluţionare al cererii. De fiecare dată însă au fost amânaţi. La un moment dat, aproximativ în 2004, cel în cauză a fost abordat de MARICUŢA IOAN DANIEL care l-a întrebat dacă nu îi vinde lui terenul şi i-a spus că să ia legătura cu numitul IUGA IOAN şi dacă este de acord cu vânzarea către el, cererea sa se va rezolva în scurt timp. MARICUŢA IOAN DANIEL i-a propus suma de 10.000 de lei. Persoana îndreptăţită neavând cunoştinţă despre întinderea reală a dreptului său sau cu privire la amplasamentul terenului (date care nu i-au fost furnizate niciodată de reprezentanţii Primăriei care deţineau documente în acest sens), deoarece nu a reuşit să rezolve nimic în tot acest timp, a fost de acord să vândă terenul. Astfel, la data de 28.12.2004, IUGA IOAN s-a prezentat la domiciliul său, însoţit de ŞODOLESCU CLAUDIA, cumnata numitului MARICUŢA IOAN DANIEL (sora soţiei lui) şi l-a dus la un notar unde a semnat contractul de vânzare încheiat la BNP BIANU VICTORIA. Anterior o persoană s-a prezentat la domiciliul său şi i-a înmânat acestuia suma de 10.000 de lei, specificând că banii sunt de la MARICUŢA. a semnat actele la notar, care erau deja redactate la momentul sosirii sale, fără să le citească, neavând cunoştinţă la acel moment că titlul fost emis, ce suprafaţă i-a fost atribuită sau amplasamentul unde se află terenul. De asemenea nu a solicitat anterior eliberare unui certificat fiscal şi nici a altui document necesar întocmirii actului autentic. După semnarea contractului timp de 2 ani de zile, nici ŞODOLESCU CLAUDIA şi nici BIANU VICTORIA nu au efectuat nici un demers în vederea întabulării titlului de proprietate. Abia în anul 2006, în baza schiţei vizată de OCPI terenul este întăbulat pe numele celui în cauză , asta deşi el vânduse terenul în 2004. Ulterior, în 2006, fără ca vânzătorul să se mai prezinte la notar se încheie un alt contract de vânzare cumpărare, având acelaşi obiect, respectiv cele 3,7800 ha teren din titlul 2309/5/2004. Terenul este astfel întăbulat pe numita Şodosescu Claudia. La data de 1.06.2006 terenul se dezmembrează în două parcelele, una de 28.900 mp şi alta de 8.900 mp. Terenul de 8.900 mp trece prin cumpărare în proprietatea numitului HAIDUC SORIN, încheiat de BNP Dan Valerica În aceeaşi zi, pentru acest teren de 8.900 mp se încheie o promisiune de schimb cu DIJMĂRESCU DOINA FELICIA precum şi o promisiune din partea acesteia că îl va vinde IUGA IOAN. Prin contractul de schimb nr. 1923/2006 al BNP Dan Valerica terenul intră în proprietatea lui DIJMĂRESCU DOINA FELICIA pentru ca prin AN 2081/2006 să fie cumpărat de IUGA IOAN. Terenul în suprafaţă de 28.900 mp este vândut unui cumpărător act încheiat la la BNP Dan Valerica. Anterior încheierii primei tranzacţii, cunoscând faptul că terenul îi va reveni, MARICUŢA IOAN DANIEL împreună cu SCUMPU ELENA şi MELNICIUC MARIA au întocmit procesul verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 3,78 ha. Punerea în posesie şi eliberarea titlului s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale. Astfel persoana îndreptăţită nu a fost încunoştinţat despre punerea în posesie, contrar dispoziţiilor art. 33 alin. 4 din HG 1172/2001, nu fost prezent la punerea în posesie, nu i-a fost înmânat un exemplar din procesul verbal împreună cu schiţa terenului contrar dispoziţiilor art. 10 alin. 8 şi art. 33 alin. 5 din HG 1172/2001 (aşa cum a fost el modificat prin OUG127/2002), de asemenea procesul verbal nu este completat cu toate datele, lipsind data punerii în posesie şi semnătura proprietarului. De asemenea titlul nu i-a fost comunicat aşa cum prevedea OUG 127/2002. În aceeaşi perioadă, pentru a-şi putea atribui terenul într-o zonă cu valoare economică MARICUŢA IOAN DANIEL, împreună cu SCUMPU ELENA şi MELNICIUC MARIA au efectuat punerea în posesie peste amplasamentele deţinute de alte persoane, pentru care acestea deţineau adeverinţe, încălcând astfel art. 2 din Legea 1/2000 care stipula faptul că reconstituirea dreptului de proprietate să se facă pe vechiul amplasament dacă acestea sunt libere. Prin fata săvârșită membrii grupării au intrat, prin intermediul numitei ŞODOLESCU CLAUDIA, în posesia unui teren în suprafaţă de 3,78 ha care la acest moment, având în vedere preţul de 130 Euro/mp cu care IUGA IOAN valorifică terenurile în zonă este estimat la 4.914.000 EURO.
Valoarea totală a bunurilor dobândite prin îndeplinirea defectuoasă a tribuțiilor ce le reveneau în calitate de membrii ai comisiei comunale constituită în temeiul art. 12 din Legea 18/1991 în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituire sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi şi eliberării titlurilor de proprietate este estimată la 114.340.750 Euro.
Citiți și AICI
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.