Democrație, dar să fie pentru noi! Începe joaca de-a anticipatele în Parlament
by Ancheteonline February 6, 2020 0 commentsGuvernul Orban a fost dărâmat prin moțiune de cenzură, dar jocurile politice de abia acum încep. În acest moment, PNL și PSD își doresc lucruri diametral opuse și fiecare va juca pentru a-și atinge propriul obiectiv. Liberalii și-ar dori organizarea cât mai rapidă a alegerilor anticipate, în timp ce social-democrații vor tergiversa fiecare procedură parlamentară și constituțională, scrie stiripesurse.ro.
Sursele noastre ne-au explicat că urmează un război de uzură în Parlament, iar finalul inevitabil va fi la Curtea Constituțională.
Planul PSD – Oamenii lui Marcel Ciolacu au majoritate în Birourile Permanente Reunite și aici vor face toate jocurile. Strategia PSD este să întindă la maxim fiecare termen regulamentar și, dacă altfel nu se poate, își vor asuma chiar și încălcarea regulamentelor. Social-democrații nu ar fi deranjați nici de un atac al PNL la Curtea Constituțională, asta pentru că orice speță durează până va fi judecată de către judecătorii CCR, ceea ce înseamnă timp câștigat de către PSD.
Pentru PSD, important este să tragă de termenul până la care se pot declanșa anticipatele și ar fi ideal dacă pot depăși termenul de 60 de zile, dictat de Constituție, pentru a pica 2 Guverne consecutiv.
Planul PNL – De partea cealaltă, liberalii caută să urgenteze procedurile. Știu deja că nu mai pot fi organizate alegeri parlamentare anticipate odată cu alegerile locale, dar vor să forțeze lucrurile în Parlament.
PNL va contesta la CCR orice încălcare a regulamentului de către PSD. Miza liberalilor este să-l aducă în joc și pe Klaus Iohannis, cel care ar putea sesiza la CCR un conflict instituțional între Administrația Prezidențială și Parlament.
Liberalii mai au o problemă foarte mare. La reorganizarea Birourilor Permanente Reunite ar fi trebuit să primească o funcție de chestor, dar cei de la PSD au amânat acest moment, tocmai din cauza faptului că au majoritate singuri și încearcă să îi șicaneze pe cei de la PNL.
Războiul dintre cele două partide va fi unul de uzură, cu multe tehnicalități, dar finalul va fi același: judecata Curții Constituționale.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.