De meserie, politruc. Ion Mînzînă, trai neneacă pe banii publici

De meserie, politruc. Ion Mînzînă, trai neneacă pe banii publici

De meserie, politruc. Ion Mînzînă, trai neneacă pe banii publici

by July 23, 2020 0 comments

Apropierea alegerilor locale ne aduce din nou, în atenție, modelul candidatului la o funcție publică înaltă, care, în campanie, merge din ușă în ușă pentru a cere votul oamenilor. Alegătorii își pun ștampila pe un partid sau altul, în funcție de promisiunile făcute. De aceea, imaginea contează. Iar politica înseamnă numărul de voturi aduse.

Astfel, orice campanie electorală arată ca o cursă contra cronomentru, în care contează cifrele.  Din păcate, de multe ori, un scrutin se aseamănă cu o mică escrocherie, deoarece mulți candidați care sunt aleși, pe perioada mandatului lor,  nu țin cont, cât de puțin de promisiunile făcute alegătorilor. Pentru ei contează doar de agenda personală. Uită foarte repede de programul electoral cu care au câștigat scrutinul.

Așa s-a născut prototipul politrucului, specializat în vrăjeală electorală, golit de un conținut ideologic, dar foarte bun în amăgirea cetățeanului și care poate pendula foarte ușor de la un partid la altul, fără o coloană politică robustă și care vânează, permanent, funcții publice, din care se hrănește și el și familia și prietenii.

Ca să avem un asemenea model, ne-am deplasat puțin mai departe de București și am găsit un politician cu vechi state de plată, care și-a început ”cariera” în comunism și a ”excelat” în vremurile noastre, trecând prin PRM și ajungând, în final,  președintele PSD Argeș. Este vorba despre Ion Mînzînă, care, după trecerea PRM la groapa de gunoi a istoriei, s-a cocoțat, ușor, ușor, în funcții înalte de partid, la PSD, culminând cu obținerea șefiei organizației Argeș, la începutul acestui an.

Președintele PSD Argeș este modelul politicianului care trăiește din funcții publice și politice. Nu a cunoscut o slujbă adevărată, el primind, mai mereu, sinecuri politice. A fost senator și deputat, din partea PRM, când s-a făcut remarcat ca membru al comisiilor de prietenie cu China, Cuba și Vietnam.

Apoi, după ce PRM a murit (nu a mai prins parlamentul), Mînzînă s-a reorientat brusc, a făcut o mică haltă la PC, în cele din urmă aterizând  la PSD, unde partidul i-a oferit  sinecuri politice, satisfăcând-i pofta de funcții publice. Funcții, reprezentând, binențeles,  numeroase foloase materiale. Ca un corolar al activităților sale de activist, Mânzînă a fost ales, la începutul acestui an, președinte al PSD Argeș, poziție care îi conferă dreptul legimitim pentru a candida la președinția Consiliului Județean. Binențeles, ajutat și de la centru. De cine? De Olguța Vasilescu, prietena bună de pe vremea când cei doi îi cântau osanale lui Corneliu Vadim Tudor.

Astfel, luând-o cu amănuntul,  Ion Mânzînă ar fi economist la bază,( cu o facultate făcută timp de 7 ani, după cum ne spun unele surse),  lucrând în această calitate doar pe bani publici,  între 1986 și 1996 și începându-și ”cariera” ca ceapist ( potrivit surselor noastre).

Calitățile sale de activist l-au propulsat în partidul populiștilor și securiștilor: PRM. Activitatea sa de ceapist a contat foarte mult în economia partidului. Așa a ajuns în 1996, senator iar în 2004, deputat de PRM. Dar vocația sa de oportunist  l-a împins să-și trădez partidul, aflat în colaps,  și în  2008 a trecut la PC.

Ca parlamentar( fost ceapist), Mînzînă nu s-a remarcat decât ca membru activ al grupurilor de prietenie cu țările comuniste, China, Vietnam și Cuba.  Grație relațiilor dezvoltate în perioada mandatelor de parlamentar, Mînzînă, îi îndemna pe argeșeni, în mai 2017, din calitatea de vicepreședinte al CJ, să facă afaceri în Cuba (sic!), după o vizită a ambasadorului acestei țări, dna Nieves Ileana Hernandez Portales, la Pitești.

Dar nu a stat prea mult la partidul lui Voiculescu. Mînzînă s-a reorientat rapid și a trecut în barca PSD, unde garda veche era decimată de dosare penale. Profitor din fire, și-a găsit repede o slujbă bine plătită, la stat, binențeles, nu datorită calităților sale profesionale, ci grație funcției ocupate în partid.

Potrivit presei locale, în 2011, Consiliul Județean Argeș a decis să înființeze o firmă care să se ocupe cu paza și ordinea în obiectivele publice, SC Jud Pază și Ordine AG SRL. Parcă o societate făcută special pentru dorințele lui  Ion Mînzînă, unde a fost numit administrator. Asta, deși CJ deținea un serviciu special, în acest sens, condusă de același Mînzînă, în calitate de director general.  Pe linie politică, societatea din subordinea CJ a reușit, în scurt timp, să încheie contracte cu numeroase primării, mai ales conduse de edili PSD. Un evident conflict de interese!  O societate pentru aparatnikii de partid, unde funcțiile de conducere sunt ocupate doar de clientela politică.

Interesant este că Mînzînă deținea, după cum susțineau ziariștii argeșeni, un cumul de funcții: director al serviciului de pază din CJ ( care a funcționat, în paralel), dar și administrator al firmei de pază din subordinea Consiliului Județean. Așa primea două salarii, din partea aceleași instituții publice, de la două societăți,  pentru aceeași activitate depusă.

Dar Ion Mînzînă nu s-a mulțumit cu ce i-a oferit partidul. Lacom din fire, el a vrut și partidul. mai exact președinția lui. Cunoscut ca un veritabil scandalagiu, s-a lăsat cu injurii ca la ușa cortului. După ce ”capo di tutti capi” al PSD, Constantin Niculescu a fost băgat la pârnaie, iar mâna lui dreaptă, fostul primar, Tudor Pendiuc, l-a urmat la ”răcoare”, partidul a traversat o perioadă zgomotoasă, grupurile de interese răfuindu-se, nu doar în interior. De notoritate este gâlceava produsă de schimbul de înjurături dintre Mînzînă și deputatul ”Mitralieră”, Cătălin Rădulescu. Am putea spune că cei doi se merită, amândoi fiind de aceeași teapă.

Într-o postare pe FB, Rădulescu se plângea că Mînzînă l-a înjurat cum nimeni nu a făcut-o vreodată,  numindu-l pe acesta  “un huligan şi un golan care bate şi înjură lumea”, acuzându-l că este un bețiv notoriu. ”Îi fac plângere penală și îl dau în judecată pentru calomnie”, spunea Rădulescu, nervos că Mînzînă l-a scos din orice funcție din organizația PSD Argeș.

Acum, în preajma alegerilor, nu putem constata decât un lucru, în acest județ: dincolo de scandalurile de corupție, de căpușare a banului public, de dispute politice sau personale, Argeșul a rămas printre ultimele bastioane ale monopolului PSD, unde barorii locali și-au făcut de cap, ani de zile.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.