4 sfaturi despre cum să fii o gazdă bună

4 sfaturi despre cum să fii o gazdă bună

4 sfaturi despre cum să fii o gazdă bună

by February 16, 2021 0 comments

Fie ca că dai o petrecere la tine acasă, fie că ți-ai invitat la masă câteva rude sau cunoscuți, trebuie să știi cum să îndeplinești oficiile de gazdă, pentru ca musafirii să se simtă foarte bine. Nu e deloc plăcut să auzi tot felul de scuze inventate pe loc de oaspeții care se grăbesc să plece, iar pentru a evita astfel de situații trebuie să ții cont de câteva reguli pe care ți le prezentăm în cele ce urmează.

Fă curățenie cu câteva zile înainte.

Casa trebuie să arate impecabil atunci când ai musafiri, de aceea e necesar să te ocupi din timp de acest aspect. Fă ordine prin camere, șterge praful și dă cu aspiratorul, iar dacă e nevoie și de anumite reparații, acum e timpul să le faci. Firește, nu e cazul să te apuci să renovezi apartamentul sau să faci curățenie generală, însă fă în așa fel încât casa să fie cât mai bine pusă la punct atunci când vin musafirii.

Pregătește mâncarea din timp

Atunci când încep să sosească musafirii, nu mai poți să-ți petreci foarte mult timp în bucătărie, pentru că aceștia se vor simți neglijați. De aceea, este bine să începi să pregătești felurile de mâncare cu câteva ora înainte de ora la care aștepți oaspeții, pentru ca acestea să fie gata la momentul respectiv. Ar fi nepoliticos dar și foarte obositor să te împarți între bucătărie și sufragerie, ținând companie oaspeților și supraveghind aragazul sau  ornând salata de boeuf.

E de preferat să pregătești feluri pe care le-ai mai preparat și înainte, pentru că poți da greș dacă încerci lucruri noi, iar acesta nu este chiar momentul potrivit. Nu uita nici de băuturi, care trebuie puse din timp la rece, iar un minibar de pe Klarstein.ro se poate dovedi foarte util într-o astfel de împrejurare. De asemenea nu uita să pui pe masă câteva aperitive și gustări, din care musafirii să servească până când vor veni felurile principale.

Întâmpină fiecare invitat

Atunci când musafirii încep să sune la ușă, politicos este ca gazda să fie cea care le deschide și îi întâmpină. Nu poți face asta cu șorțul de bucătărie pe tine sau în haine de casă, așa că la ora la care aștepți invitații trebuie să fii deja „la patru ace”. După ce le deschizi ușa, spune-le musafirilor că te bucuri de prezența lor fă-le un compliment, apoi ajută-i să-și scoată haina sau paltonul.

În cazul în care cuierul este pe hol, arată-le unde își pot lăsa hainele, iar dacă acestea vor sta în altă cameră, tu trebuie să te ocupi să le duci în locul respectiv. Înainte de a-i conduce în sufragerie sau în living, unde are loc petrecerea, fă-le o scurtă prezentare a casei, indicându-le și locul în care se află toaleta, eventual și balconul unde pot ieși să fumeze.

La final, indică-le locul la masă și fă-le cunoștință cu ceilalți invitați, în cazul în care nu se cunosc încă.

Asigură-te că toată lumea se simte bine

În timpul petrecerii, ai grijă ca fiecărui musafir să nu îi lipsească nimic și asigură-te că toată lumea se simte bine. Dacă observi că cineva dă semne de plictiseală sau rămâne în afara discuțiilor, acordă-i o atenție specială intrând în discuție cu persoana respectivă sau introducând-o în discuția purtată într-un grup.

Se întâmplă uneori să apară și discuții contradictorii pe anumite teme, așa că trebuie să intervii, schimbând subiectul sau detensionând atmosfera cu o glumă sau o povestire amuzantă.

La plecare, la fel ca la sosire, trebuie să conduci până la ușă pe fiecare musafir în parte, mulțumește-i că a onorat invitația și întreabă-l dacă s-a simțit bine. Ținând cont de aceste sfaturi vei deveni o gazdă perfectă, iar satisfacția musafirilor la sfârșitul petrecerii va constitui și pentru tine un motiv ce mulțumire.

 

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.