Opt persoane s-au autoevacuat dintr-o casă de vacanţă cuprinsă de flăcări de la Jurilovca
by webeditor August 10, 2021 0 commentsOpt persoane s-au autoevacuat, în noaptea de luni spre marţi, dintr-o casă de vacanţă din comuna Jurilovca, distrusă de un incendiu cauzat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta.
Incendiul a fost semnalat la ora 4,38, iar cinci persoane, printre care un copil, au fost transportate la spital.
“În urma evaluării medicale, s-a luat decizia transportării a cinci persoane la spital, o persoană a fost asistată medical la faţa locului, refuzând în final transportul la o unitate spitalicească, iar două nu au avut nevoie de asistenţă medicală. Din cele cinci persoane transportate la spital, patru erau adulţi care prezentau arsuri pe diferite suprafeţe ale corpului şi un copil care avea un atac de panică”, a precizat inspectorul şef al ISU Delta, Dan Petrov.
Pentru stingerea incendiului, Detaşamentul de Pompieri Tulcea şi Staţia de Pompieri Babadag au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţimi, o autospecială pentru descarcerare şi două echipaje SMURD. De asemenea, la faţa locului au ajuns în sprijin trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Pompierii au reuşit să salveze unui dintre cele trei corpuri ale imobilului.
Cauza probabilă a incendiului care a fost stins în jurul orei 7,00 ar fi un scurtcircuit la instalaţia electrică. AGERPRES
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.