Tag "Romania"

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, la Bucuresti. Mesaj pentru Romania: Suntem pregătiţi să apărăm fiecare bucăţică a teritoriului NATO

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat că semnalul transmis “potenţialilor agresori” este “nici să nu se gândească să agreseze un aliat NATO”, el precizând, de asemenea, că Alianţa este pregătită să îşi apere fiecare bucăţică a teritoriului,

Read More

Vicepresedintele american, Joe Biden, vine in Romania pe 20 mai. El se va intalni cu Basescu si Ponta

Vicepresedintele american Joe Biden se va afla in vizita in Romania si Cipru in perioada 20-23 mai, unde va discuta cu liderii celor doua tari despre situatia din Ucraina, in principal. Potrivit unui comunicat difuzat luni de Casa Alba, la

Read More

Vicepreședintele american Joe Biden ar putea veni săptămâna viitoare la București

Vicepreședintele american Joe Biden s-ar putea afla săptămâna viitoare într-o vizită în România în cursul căreia va avea întrevederi cu președintele Traian Băsescu și cu premierul Victor Ponta, anunță surse politice și diplomatice pentru AGERPRES. Aceleași surse afirmă că luni

Read More

Eurovision 2014: Austria a castigat finala. Pe ce loc se afla Romania. Competitie sub semnul kitsch-ului. Pop şi politică, de la conflictul dintre Rusia şi Ucraina la “doamna cu barbă”

Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision 2014, s-au situat pe locul al 12-lea în finala care a avut loc sâmbătă seară, la B&W Hallerna din Copenhaga, în timp ce Conchita Wurst din Austria a câştigat competiţia. Eurovision Song

Read More

Teodor Melescanu: Politicienii sa aiba pozitii nationale pe tema Ucraina, nu pozitii de partid

Directorul Serviciului de Informatii Externe, Teodor Melescanu, a declarat ca Ucraina este cel mai important partener al Romaniei in zona, pe teme de securitate si ca politicienii ar trebui sa aiba “pozitii nationale atunci cand e vorba de interese nationale

Read More

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin: Romania mi-a inchis spatiul aerian la cererea SUA. Data viitoare voi zbura cu un bombardier

Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, acuză România într-un mesaj postat pe Twitter, că nu i-a permis survolarea prin spaţiul aerian, la cererea SUA. El ameninţă că data viitoare va zbura peste România cu un bombardier strategic. Ministerul Afacerilor Externe sustine ca

Read More

Ion Iliescu: România a avut o înțelegere cu Rusia, în 2004, pentru normalizarea relațiilor

România a avut o întelegere cu Federația Rusă, în 2004, privitoare la normalizarea relațiilor, a precizat luni fostul președinte Ion Iliescu, lider de onoare al PSD.”Da, România a avut o înțelegere cu Federația Rusă, privitoare la normalizarea relațiilor, în urma

Read More

Lucian Boia: Romania va avea un rol tot mai important in noul context international, dar are nevoie de un PROIECT DE TARA. Dorinţa lui Vladimir Putin este sa refaca Imperiul Rus, dar economic Rusia este un PIGMEU

„Ţările paşnice, ţările democratice sunt mereu dezarmate în faţa agresorului sau în faţa cuiva care duce o politică de forţă”, spune istoricul Lucian Boia, la Interviurile Gândul, analizând expansionismul lui Vladimir Putin către Vest. La 100 de ani de la

Read More

Gabriel Resources se pregateste sa ceara in arbitraj international despabubiri de miliarde de dolari de la Romania – cotidian canadian

Gabriel Resources se pregateste sa ceara in fata unei curti internationale de arbitraj despagubiri de miliarde de dolari de la Romania, dupa ce incercarile de a obtine autorizarile pentru cea mai mare mina descoperita de aur din Europa nu au

Read More

Insărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher: Ne angajăm SA APARAM România

SUA şi NATO se gândesc la o gamă largă de măsuri pentru a consolida încrederea în rândul aliaţilor, a declarat, joi, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher, adăugând că America şi restul Alianţei se angajează să apere România,

Read More