Refendumul pe Legea Capitalei, golit de continut

Refendumul pe Legea Capitalei, golit de continut

by June 6, 2011 1 comment

A inceput campania pentru referendumul pe Legea Capitalei, care va avea loc in Bucuresti pe 26 iunie. Intrebarile la care bucurestenii vor raspunde sunt: „Va doriti o Capitala cu sapte administratii controlata de 217 consilieri alesi pe liste de partid?” si „Va doriti ca si consilierii generali sa fie alesi uninominal asemenea primarilor de sector?”. Acest referendum sta sub auspiciile manipularii si al ridicolului. Intrebarile votate de consilierii generali ai PDL, au fost intocmite dupa chipul si asemanarea Legii Capitalei, proiect realizat de organizatia democrat-liberala a Bucurestiului, sub directa coordonare a Elenei Udrea. Raspunsurile sunt induse de intrebare. Modul in care a fost conceputa intrebarea il obliga pe ceteteanul participant la referendum sa dea un raspuns pe placul celor care detin majoritatea in CGMB.

„Va doriti o Capitala cu sapte administratii controlata de 217 consilieri alesi pe liste de partid ?”, asa suna prima intrebare, care contine de fapt o propozitie cu un pronuntat caracter negativ si care nu-ti da sansa sa spui „Da”. Bucurestenii nu au de ales! Cetatenii care se vor prezenta la vot vor avea deja inoculata ideea ca banul public este „risipit” catre sapte administratii locale ( Primaria Generala si primariile de sector) si ca ar fi mai bine ca puterea sa fie concentrata intr-un singur loc, respectiv Primaria Generala, asa cum se doreste in Legea Capitalei. De asemenea, alegatorii care vor merge la referendum le va fi foarte greu sa spuna „da” la intrebarea daca vor 217 consilieri alesi pe liste de partid. In primul rand, locuitorilor Capitalei li se evidentiaza faptul ca sunt prea multi alesi locali, transmindu-le resentimentele manifestate de populatie fata de numarul prea mare de parlamentari. Totodata, bucurestenilor li se imprima repulsia fata de lista de partid, care, potrivit sondajelor din ultimii ani, sustin alegerea uninominala a alesilor lor. Trebuie amintit faptul ca in 2008 s-a dus o puternica campanie mediatica pentru sustinerea votului uninominal, asa ajungandu-se la alegerea uninominala a parlamentarilor si a presedintilor consiliilor judetene. Scopul urmarit: un singur primar si desfiintarea consiliilor locale, asa cum isi propune PDL in Legea Capitalei.
Mai mult, prima intrebare din referendum contine, de fapt… doua intrebari. Prima intrebare: „ Va doriti o Capitala cu sapte administratii?”, iar a doua „ Va doriti o Capitala controlata de 217 consilieri alesi pe liste de partid?”. Cele doua au fost „cuplate” special pentru manipularea alegatorilor, cu o tinta clara: raspunsul sa fie „Nu”.
A doua intrebare contine, de asemenea, un caracter tendentios. „Va doriti ca si consilierii generali sa fie alesi uninominal asemenea primarilor de sector”? La o asemenea, intrebare, raspunsul pare clar: „Da”. De ce? Electoratul doreste sa-si aleaga „uninominal” reprezentantii locali, punand accentul mai mult pe personalitatea candidatilor si mai putin pe partid. De asemenea, raspunsul indus la aceasta intrebare are in spatele scopul de a da mai mare greutate functiei de consilier general, ce ar putea fi ales uninominal si care ar putea sa preia atributiilor consilierilor si primarilor de sector. Asa cum isi propune Legea Capitalei!
Situatia confuza in care se desfasoara acest referendum creaza un total dezinteres din partea alegatorilor, dar si a partidelor politice. In afara de unele bannere postate de PDL la metrou si in presa centrala, prin care se doreste popularizarea Legii Capitalei, sau a unor panouri amplasate de PNL, in diferite puncte din Bucuresti, in care tinta este Elena Udrea, exista un total dezinteres fata de acest refendum. Dupa ce Traian Basescu a criticat organizarea acestui refendum, sustinand ca Legea Capitalei poate trece prin Parlament, fara consultarea populatiei, PDL „mimeaza” implicarea sa in sondarea opiniei publice. De asemenea, nici PNL, care a solicitat in mod expres organizarea acestui refendum, nu mai manifesta un mare elan, nemultumit de modul in care au fost intocmite intrebarile. Liberalii au propus in sedinta CGMB alte intrebari, care au fost respinse de majoritatea formata de PDL si PNG : „Sunteti de acord ca primarul general sa fie ales de CGMB?” si „Sunteti de acord cu desfiintarea consiliilor de sector”. Astfel, liberalii ar fi mai mult interesati ca acest referendum sa nu fie validat, prin neprezentarea alegatorilor la urne.

Facebook Comments Box

1 Comment so far

Jump into a conversation
  1. Peter
    #1 Peter 6 June, 2011, 13:21

    Şi uite-aşa am o problemă: cum răspund dacă vreu să rămână sectoarele, dar vreau ca şi consilierii să fie aleşi prin uninominal? De ce o întrebare o exclude pe cealaltă?

    Reply this comment

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.