Baietii partizanului Teodor Susman au preferat sa arda de vii decat sa se predea Securitatii

Baietii partizanului Teodor Susman au preferat sa arda de vii decat sa se predea Securitatii

by July 5, 2011 0 comments
SOŢII ŞUŞMAN CU COPII TOADER, TRAIAN ŞI AVISALON

SOŢII ŞUŞMAN CU COPII TOADER, TRAIAN ŞI AVISALON

Specialistii de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania au inceput investigatiile privitoare la stabilirea locului in care au fost ingropate ramasitele pamantesti ale fratilor Susman. Cercetarile au demarat la solicitarea nepotului lui Susman Toador din Rachitele. Acestia au reusit sa identifice locul in care acestia au fost inmormantati: comuna Poieni, sat Tranisu, judetul Cluj. Ancheta este intreprinsa de Gheorghe Petrov, arheolog la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, de Marius Oprea, presedintele Asociatiei pentru Memoria Victimelor Comunismului si Paul Scrobota, director al Muzeului de Istorie din Aiud.

Din cercetari reiese ca  la multe persoane în vârstă care au fost contactate şi intervievate, s-a manifestat o vădită reţinere în a discuta despre acest tragic caz, motivul fiind persistenţa încă în conştiinţa oamenilor a unui sentiment de frică faţă de tot ce a reprezentat fosta Securitate.

CADAVRELE

CADAVRELE

Având în vedere rezultatele cercetărilor noastre, în care trebuie incluse  şi incertitudinile inerente pentru un astfel de caz complicat, CICCR organizează începând cu ziua de miercuri, 6 iulie 2011, o investigaţie arheologică în satul Tranişu, comuna Poieni, judeţul Cluj, care vizează căutarea şi deshumarea osemintelor celor două victime. Forta de munca necesara pentru sapaturi va fi asigurata benevol de catre  Dan Iancu şi Ghita Iancu, patronii unei firme din Huedin.

Toader si Avisalon s-au născut in satul Rachiţele, acestia fiind doi dintre cei cinci copii pe care i-au avut impreuna Susman Teodor si Ecaterina. Conform actelor de stare civila, Susman Toader s-a nascut la 1 octombrie 1923, iar Susman Avisalon la 27 aprilie 1928. Nici unul dintre ei nu a fost casatorit.

Familia lui Susman, una dintre cele mai instarite din zona Huedinului

TOPOGRAFIA LOCULUI (RECONSTITUIRE)

TOPOGRAFIA LOCULUI (RECONSTITUIRE)

Familia Susman a fost una dintre cele mai instarite familii din zona Huedinului. Pana in anul 1945, Teodor Susman detinuse functia de primar al comunei Rachitele. Il regasim in aceasta postura, fara a fi membru in vreun partid politic, in timpul guvernarilor liberale (1922-1928, 1930-1934) si apoi in toata perioada razboiului (1939-1945). Dupa constituirea structurilor comuniste locale, tocmai aceasta conditie materiala mai buna, care oferea o anumita independenta in relatia cu statul, a devenit sursa multor probleme.

CASA ROMUL FLOREA (dreapta), GRAJDUL (stânga)

CASA ROMUL FLOREA (dreapta), GRAJDUL (stânga)

Puterea comunista nu avea nevoie de indivizi independenti si cu influenta în comunitate, ci de o masa de cetateni, amorfa si controlabila. Integrat intr-o asemenea tendinta, Suaman devenea dusmanul de clasa, care trebuia neutralizat. Primele represalii au constat in inlaturarea sa din functia de primar, in 1945, pentru ca apoi sa urmeze alte abuzuri de care nu au fost straini si cativa consateni care, din oportunism si dorinta de parvenire, au devenit slugi ale noului regim politic.

LOCUL GRAJDULUI ŞI CADAVRELE( în dreapta)

LOCUL GRAJDULUI ŞI CADAVRELE( în dreapta)

Consecinta acestora a fost radicalizarea atitudinilor lui Teodor Suaman fata de puterea comunista. Ceea ce il facea si mai indezirabil pe acesta in perceptia autoritatilor comuniste, era prestigiul si autoritatea de care se bucura atat in Rachitele, cat si in intreaga zona a Huedinului si nu numai. Rezolvarea problemei din partea autoritatilor nu putea depasi obiceiurile vremii, anume inlaturarea totala a lui Susman din viata sociala prin metoda arestarii, incarcerarii si  a executiei fara judecată. In august 1948, Securitatea a incercat arestarea lui Suaman si a altor apropiati, insa multi dintre cei vizaţi au reusit atunci sa fuga si sa se ascunda.

LOCUL GRAJDULUI

LOCUL GRAJDULUI

De atunci se poate vorbi de constituirea unui grup armat de rezistenta anticomunista, condus de Teodor Susman, care in anii urmatori a activat în zona Muntilor Vladeasa din Apuseni. Grupul de partizani a fost alcatuit din mai multe persoane, intre care si cei doi frati, Toader si Avisalon. Teodor Susman a fost ucis de Securitate in 15 decembrie 1951, iar ultimii rezistenti din cadrul grupului au fost cei doi fii ai sai, care au fost suprimati abia in anul 1958.

Copii lui Susman au refuzat sa se predea

LOCUL GRAJDULUI ŞI CASA

LOCUL GRAJDULUI ŞI CASA

Moartea lui Susman Toader si Susman Avisalon a avut loc in ziua de 2 februarie 1958, ca urmare a unei acţiuni întreprinse împotriva lor de către organele represive ale statului. In aceasta actiune, pregatita si organizata in urma unei indelungate activitati informative, au fost implicate cadre operative din Securitatea Regiunii Cluj, precum si trupe de la Batalionul de Securitate din localitatea Floresti, de langa Cluj.

Cei doi frati se aflau atunci in satul Tranisu, fiind adapostiti in gospodaria lui Florea Romul, care se afla pe Dealul Mincii. Conform documentelor Securitatii, echipa care a actionat in teren a fost condusa de maiorul Moraru Ioan, acesta fiind atunci loctiitorul sefului Directiei de Securitate a Regiunii Cluj. Efectivele Securitatii au fost transportate in teren cu sapte camioane , acestea fiind lasate la o distanta apreciabila de sat pentru a se realiza surprinderea obiectivului, continuarea deplasarii trupelor fiind facuta apoi pe jos. In jurul orei 5,30 gospodaria lui Florea Romul a fost inconjurata si blocata, in acel moment partizanii aflandu-se in podul grajdului.

Au fost anchetati toti membrii familiei Florea, concomitent fiind efectuată o perchezitie generala a locuintei si anexelor gospodaresti. In jurul orei 8,30 s-a trecut la o noua verificare a podului grajdului, cand s-a dispus ca tot fanul aflat acolo sa fie dat jos. În momentul cand echipa destinata sa execute aceasta operaţiune a ajuns in gura podului, aceasta a fost intampinata cu foc de arma. A urmat apoi un schimb de focuri care a durat aproximativ doua ore, in acest timp o echipa de asalt incercand in mai multe randuri sa patrunda în grajd, insa de fiecare data fara succes.

Pentru intimidarea fratilor Suaman si pentru a se foraa predarea lor, s-a dat foc la o capita de fan aflata in spatele grajdului, moment in care cele cateva capete de vite au fost scoase afara. Alte incercari de patrundere in grajd au fost din nou respinse. In aceasta situatie, s-a ordonat incendierea unui colt al grajdului si incercarea unei noi patrunderi in interior, respinse si de aceasta data de cei doi partizani. Grajdul a fost cuprins in scurt timp de flacari, iar din interior riposta armata a încetat pentru totdeauna. A doua zi, in 3 februarie, cadavrele carbonizate ale lui Toader si Avisalon Susman au fost recuperate si asezate langa grajdul care a ars în totalitate.

Documentele oficiale vorbesc despre identificarea cadavelor în prezenţa unui procuror si de efectuarea unei asa-zise autopsii, care a stabilit ca „banditii au ars de vii”. Dupa unele mărturii, se presupune ca victimele au fost lovite si de gloanţe.

Cadavrele arse au fost expuse timp de 7 zile langa casa familiei Florea, fiind asezate pe un pat de fan. Au fost apoi ingropate intr-o groapa comuna, sapata de catre soldati intr-o padurice aflata in apropiere.

Daca ramasitele pamantesti ale celor doi vor fi gasite, familia intentioneaza sa le reinhumeze ulterior impreuna, in zona satului Rachitele, pe Valea Firii, alaturi de parintele lor, Teodor Susman.

Fotografiile provin din Arhiva Securitatii.

COMUNICAT DE PRESĂ – TRANIŞU (FRAŢII ŞUŞMAN)

EXTRAS CERT.NAŞTERE - ŞUŞMAN AVISALON

EXTRAS CERT.NAŞTERE - ŞUŞMAN AVISALON

EXTRAS CERT.NAŞTERE - ŞUŞMAN TOADER

EXTRAS CERT.NAŞTERE - ŞUŞMAN TOADER

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.