Parintele Ioanichie Somcutean, “imblanzitorul de ursi”, a trecut in nefiinta
by admin February 21, 2012 6 commentsA trecut la cele sfinte Parintele Ioanichie Somcutean, de la Schitul Sfanta Ana, din Sinaia, intr-o dimineata de luni, 20 februarie. Rugile pustnicului muntilor Bucegi erau ascultate chiar si de jivinele salbatice, lumea cunoscandu-l ca “imblanzitorul de ursi”. A fost sfetnicul de taina al patriarhului Teoctist, cunoscand multe din culisele razboaielor pentru putere in interiorul Biserii Ortodoxe Romane. Va fi inmormantat joi, in locurile sale natale, la manastirea “Sfanta Maria” din Rus, judetul Salaj.
Sfintii mor trecand pe langa noi, dar noi nu-i bagam in seama sau ne dam seama prea tarziu! Asa este povestea preotul egumen Ioanichie Somcutean, nascut in satul Chizeni, judetul Salaj, la 26 octombrie 1936, in ziua Sfantului Dumitru, dintr-o veche familie cu traditie istorica din Ardeal. Daca pe linie paterna inaintasii dansului au intemeiat orasul Somcuta(Maramures), pe linie maternal, preacuviosul parinte isi are obarsia din familiile Hossu si Dolha, intemeietorii satului Rastoci. Este nepot de vara al cunoscutului cardinal ”in pectore” Iuliu Hossu, pe care de atatea ori l-a vizitat la manastirea Caldarusani cand se afla in detentia comunista, inchis entru credinta lui de regimul totalitar. Sfintia Sa a invatat de la cardinal un lucru: ” sa se fereasca de eroii care nu au apucat sa moara”.
A fost verisor si apropiat al actorului Emil Hossu care isi are obarsia tot pe meleaguri salajene. Moartea acestuia l-a intristat foarte mult si in ultimele zile zicea: ”S-a dus si Milu, ma duc si eu!” In anii 60” intra in obstea manastirii Sinaia, la sfatul fratelui sau preotul Traian Somcuteanu, care pe atunci era angajat al Directiei monumentelor istorice si coordonator al monumentelor de pe Valea Prahovei. A fost bursier al statului francez, dar fiindca se tragea dintr-o ”familie sanatoasa”, de preoti ortodocsi si greco-catolici, statul communist i-a a fost retras bursa de teologie comparata de la Strassbourg . A suferit foarte mult cand s-a despartit de fratele dansului, Traian Somcutean. Dupa 1989, s-a desfiintat Directiei monumentelor istorice de pe Valea Prahovei, iar Traian Somcutean a fost nevoit sa se retraga acasa, la Galgau, judetul Salaj, unde s-a hirotonisit si a primit parohie in aceasta localitate.
Si uite asa parintele Ioanichie a ramas pe Valea Prahovei departe de locurile natale, departe de manastirile Nicula si Rohia pe care le-a iubit atat de mult. A crescut din treapta in treapta in scara calugareasca devenind preot al manastirii Sinaia, s-a adaptat lumii de acolo si a devenit unul dintre cei mai cunoscuti duhovnici la care lumea alerga fara incetare, un foarte bun terapeut, o voce melodioasa-lumea ii spunea privighetoarea din Sinaia, a devenit sfetnicul de taina al patriarhului Teoctist(mai multe vezi Carol Harsan- Cumpana Patriarhului, Romania Libera sau volumul Noptile Patriarhului, unde este descrisa pe larg influenta dansului ca factor decizional si asisitent la marile decizii atat bisericesti cat si politice dupa 1989).
Aceasta popularitate de care se bucura au atras asupra dansului spaima si invidia anumitor fete bisericesti, care doreau cresterea rapida in ierarhie. A inceput sa deranjeze si conducerea BOR. Dupa ce manastirea Sinaia a fost declarata vila patriarhala, parintele Ioaniche nu si-a mai gasit locul la aceasta manastire si a trebuit sa ia drumul pustniciei si al retragerii in munti. O iarna intreaga a trait in munte, hranindu-se cu radacini de copaci si zapada, scobind in piatra cu o dalta pentru a face un loc de altarsi rugaciune, doar ursii il asistau la slujba vecerniei. In scurt timp oamenii l-au declarat calugarul imblanzitor de ursi. In anul 1996 se hotaraste sa infiinteze Schitul Sfanta Ana la cota 1400 in munti departe de cei ce-l voiau uitat fiindca stia”prea multe”. Parintele Ioaniche, fiind calugarul l-a gazduit pe ascuns la Sinaia pe patriarhul Teoctist, atunci cand acesta a renuntat la putere imediat dupa 89” in perioada locotenentei din BOR.
S-a sfarsit in 20 februarie 2012, dupa o suferinta pe care doar parintele Ioaniche a stiut-o toata viata, ducand cu dansul o mare parte dintre secretele puterii bisericii ortodoxe. Va fi inmormantat la Manastirea “Sfanta Maria” din Rus, judetul Salaj, asa cum a decis familia Somcutean. De altfel, parintele Ioaniche si-a exprimat intotdeauna dorinta de a se retrage la cele vesnice pe pamantul sau natal. Insa, Patriarhia se opune dorintei familiei parintelui, intentionand inmormantarea sa in judetul Prahova.
6 Comments so far
Jump into a conversationA trecut în vesnicie,VIAȚA VESNICĂ,Dumnezeu sa-l ierte si cu drepți sa-l numere. sf.ap.Pavel:Traiți ca oameni liberi,dar nu ca și cum ați avea libertatea drept acoperamînt al răutății,ci ca robi ai lui dumnezeu.(1 Ptr 2,16)
Acela este adevărat,și nedreptate într-Însul nu se află.(In7,18).
Roagate Parinte IOANICHIE si pentru noi.-cu drag pentru voi.Amin.
Nu stiu daca soldatul din poza de la Universitate este negru sau apare asa din cauza luiimni dar da, germanii au avut soldati negri (inrolati indeobste in Wehrmacht unde excelau ca sniper-i ) si care, fie proveneau din coloniile germane din Togo, Camerun sau Tanzania ori erau prizonieri senegalezi din armata coloniala franceza si trecuti de partea germanilor dupa caderea Frantei.In niciun caz nu erau emigranti din Germania pe vremea aceea nu se tolera asa ceva! -:))Cladirea de pe partea dreapta a bulevardului Duca din fotografia cu soldatii si masina la Gara de Nord, este fie fabrica de produse metalice a lui Rudolf Geisler infiintata in 1859 si una din primele unitati industriale din tara, fie fabrica de oglinzi a lui Zwolfer ce se afla dupa fabrica Geisler.Parti din aceste cladiri exista si astazi in spatele blocului cu libraria Ion Creanga si fac parte din Politehnica de la Gara.De asemenea, cateva ateliere ale fabricii Geisler au supravietuit pe bul. Duca pana prin anii ’50 cand au fost inlocuite cu actualul front de blocuri.
Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca pe acest om deosebit,pe care l-am cunoscut si care a fost apreciat de atat de multi oameni.Va fi ingropat intr-un loc frumos, aproape de satul natal Chizeni,la Manastirea Sf MARIA din loc Rus jud Salaj.
„Sfinții trec pe langă noi și ne dăm seama prea tarziu…”. Intradevar asa si este. Un sfant pe care l-am putut atinge a plecat dintre noi, am pierdut un mare om de suflet, cineva care ne lumina sufletul și ne apropia de Dumnezeu. După toată jertfa pe altarul ortodoxiei românești, acum părintele Ioanichie și-a găsit odihnă, pace și liniște.
Ultima dată când l-am văzut i-am spus:
– Să ne vedem cu bine cuvioase.
Iar răspunsul părintelui a fost înfricosător , dar plin de speranță pentru un creștin veritabil:
– Ei…ne vom vedea acolo… că eu „aștept învierea morților și viața veșnică ce va sa fie”.
Am ajuns sa-l revad pe părintele (clipa iute a trecut și lacrimi răzlețe s-au perindat în colțul ochilor) într-o bisericuță mică de lemn a mănăstirii Rus de pe Valea Someșului(lângă satul de naștere al părintelui). O mulțime de credincioși veniți din toata țara se perindau inlacrimati lângă trupul iradiant de liniște și bucurie a cuviosului părinte. Toți se minunează de acest sfant care și după moarte zâmbește iar trupul nu mai e trup ci un mare suflet vizibil.
Cat de minunat este sa ai parte in viață de un sfânt. Treziti-va din letargia rautații si fiti mai buni, creștinilor în speranța reîntâlnirii cu părintele.
Dumnezeu sa te odihneasca între drepții săi Cuvioase Părinte.
Nu,parintele Ioanichie nu a fost inblanzitor de ursi,ci UN FRATE MAI MARE al tuturor oamenilor si animalelor din Bucegi.
Parintele Ioanichie a trait intr-o stransa familie cu ursii,cerbii,caprioarele pasarile intr-o casa linistita in inima Bucegilor.
Se va intoarce din nou pe aceste meleaguri binecuvantate de Dumnezeu, toti il asteptam.
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE si SA-I FIE TARANA USOARA.