Candidatii la locale ar putea fi obligati sa isi achite darile catre stat

Candidatii la locale ar putea fi obligati sa isi achite darile catre stat

by April 25, 2012 0 comments

Deputatul PDL Mihai Apostolache a anuntat, miercuri, ca a depus o initiativa legislativa ce propune ca persoanele care candideaza la alegerile locale sa fie obligate sa isi plateasca darile catre stat. Este vorba despre modificarea Legii 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, in sensul instituirii obligativitatii pentru cetatenii care candideaza pentru functiile de consilieri, primari sau presedinti ai consiliilor judetene de a-si achita obligatiile legale fata de bugetele locale.
“Pana la urma, in momentul in care ajungi ales local, primar, de exemplu, ai obligatia ca tu sa colectezi aceste taxe si impozite de la cetateni si este normal sa dai exemplu ca tu iti respecti obligatiile constitutionale in primul rand”, a explicat Mihai Apostolache, dandu-l ca exemplu pe primarul din Drajna, Mihai Gavrila, membru al PNL.
Deputatul a declarat ca nu stie vreun caz asemanator in PDL, precizand ca, personal, este la zi cu plata darilor.
“Pe firma proprie, (primarul din Drajna – n.r.) are o datorie de aproape 4 miliarde la bugetul local si candideaza in continuare pentru alegerile locale. Intamplator, a initiat si un proiect de hotarare care a trecut de consiliul local pentru reesalonarea acestor datorii. Tocmai primarul de care vorbim”, a mai spus Apostolache.
Deputatul a precizat ca intentioneaza sa extinda prezenta propunere asupra parlamentarilor, dar a conceput propunerea mai intai pentru primari si presedinti de consilii judetene, avand in vedere ca prima data vor avea loc alegerile locale.
Mihai Apostolache a precizat ca oamenii au dreptul constitutional sa fie alesi, dar ca, “in acelasi timp, exista si obligatia constitutionala de a-ti plati taxele si impozitele”.
“Ca cetatean, ai atat drepturi, cat si obligatii. Ca sa-ti exerciti drepturile, trebuie sa-ti respecti obligatiile constitutionale”, a mai spus deputatul PDL.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.