Viorel Hrebenciuc: E o mare prioritate suspendarea presedintelui Traian Basescu

Viorel Hrebenciuc: E o mare prioritate suspendarea presedintelui Traian Basescu

by May 29, 2012 0 comments

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat marti, ca este o mare prioritate suspendarea si demiterea lui Traian Băsescu şi că din februarie va fi pe ordinea de zi a USL. Ca părere personala, el  explicat că a vorbit de luna februarie din 2013, deoarece probabil atunci Preşedintele o să încalce Constituţia, dar şi pentru că atunci este convenabil din punct de vedere al programului electoral. ,,Este o mare prioritate suspendarea preşedintelui. Şi demitere şi suspendare şi tot. Nu este o glumă. V-am explicat foarte clar. Din februarie încolo este pe ordinea de zi”, a spus el. Hrebenciuc a adăugat că până în 12 iunie ,,nu se poate face nimic” deoarece au de trecut în Parlament 200 de legi.,Avem nevoie de cel puţin 90 de zile ca să se clarifice un proces de acest lucru. Este iulie, august, în septembrie vorbim de alegerile generale. Până în 12 iunie nu se poate întâmpla nimic. Avem două săptămâni în care trebuie să trecem aproape 200 de legi. Iulie şi august este vacanţă parlamentară. În septembrie ne vom prezenta la post, dar vom fi tot cu gândul la alegerile generale care vor fi în octombrie sau în noiembrie. Dacă avem 2 luni, avem timp 90 de zile să ne ocupăm de alegeri sau de suspendarea preşedintelui? Ce este prioritar? Cred că prioritar este noul Parlament, noua majoritate sau ce o să iasă. După alegeri se pune guvernul, undeva prin luna decembrie. Ianuarie va fi cu zăpezi. De la 1 februarie venim plini de voie bună. O să îl prindem atunci pe domnul preşedinte Traian Băsescu încălcând Constituţia şi cred că o să-l suspendăm” , a explicat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

Viorel Hrebenciuc a completat că suspendarea preşedintelui ţării se va realiza în cazul în care până atunci ,,nu i-o da Dumnezeu gândul cel bun”. ,,Dacă nu i-o da (lui Traian Băsescu n.r.) până atunci Dumnezeul gândul cel bun domniei sale. Acum vă imaginaţi fiecare care poate fi gândul cel bun”, a spus el.

 

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<