Carrefour ar putea anunta maine ca se retrage din Romania
by admin August 28, 2012 0 commentsGrupul francez Carrefour decide miercuri dacă îşi închide sau nu afacerile din România. Chiar marţi firma a anunţat că se retrage din Singapore, urmând să vândă până la sfârşitul anului cele două magazine pe care le deţine în centrul financiar asiatic, scrie RFI. Analiştii sunt de părere că cel mai probabil şeful grupului va anunţa concedieri masive în toate statele în care Carrefour deţine magazine.Carrefour a anunţat marţi că se retrage din Singapore, urmând să vândă până la sfârşitul anului cele două magazine pe care le deţine în centrul financiar asiatic, transmite AFP, potrivit Mediafax.
Carrefour, al doilea mare retailer din lume după grupul ameircan Wal-Mart, a înregistrat anul trecut un profit net de 371 milioane euro, în scădere cu 14,3% din cauza deteriorării condiţiilor economice.
Vânzările Carrefour în Europa au continuat să scadă în trimestrul al doilea, declinul fiind combătut parţial de performanţele operaţiunilor din Asia şi America Latină, în timp ce afacerile din România, Polonia şi Turcia afişează o evoluţie negativă de 1,6%, potrivit unui raport prezentat de grup în luna iulie. La nivel mondial, vânzările retailerului francez au scăzut cu 0,3% în perioada analizată, la 21,7 miliarde euro, cu creşteri de 2,7% în America Latină, respectiv 14% în Asia.
Carrefour a ieşit din Grecia pe 15 iunie, participaţia grupului la joint venture-ul Carrefour Marinopoulos fiind preluată de partenerii eleni.
Grupul francez are probleme în sudul zonei euro – Italia şi Spania – unde consumul este afectat de criza datoriilor de stat, de măsurile de austeritate şi de condiţiile economice dificile.
Afacerile nu merg bine nici în Europa de Vest, din cauza concurenţei dure şi schimbării preferinţelor clienţilor în favoarea magazinelor mai mici, de proximitate.
Noul director general al Carrefour, Georges Plassat, a declarat în iunie că va avea nevoie de cel puţin trei ani pentru a revigora compania şi că va părăsi pieţele unde concurenţa este mai bine plasată. Plassat ar putea prezenta joi un plan de revigorare a afacerilor Carrefour.
Plassat a indicat anterior, după ieşirea Carrefour din Grecia, că grupul ar putea părăsi şi alte pieţe neesenţiale, fără a face alte precizări.
Vânzările Carrefour în România au crescut în primul trimestru cu 3,6%, la 277 milioane euro.
Anul trecut, compania a înregistrat vânzări de 1,184 miliarde euro în România, în creştere cu 4,8%, datorită extinderii reţelei de magazine.
Prezent în 32 de ţări din lume cu peste 15.500 de magazine, grupul Carrefour numără peste 475.000 de angajaţi.
În România Carrefour are 57 de supermarketuri, opt francize şi 25 de hypermarketuri.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.