Guvernul Victor Ponta pregateste cresterea cotei unice
by admin September 17, 2012 0 commentsPrimul-ministrul Victor Ponta a declarat, luni, la Targu-Jiu, ca este necesara cresterea cotei unice pentru ca statul sa aiba bani pentru scoli, spitale si drumuri, potrivit Agerpres. “Eu mi-am spus parerea si anume ca in general Ministerul de Finante trebuie sa se ocupe mai mult de strans bani si mai putin de venit cu idei extraordinare, insa pe de alta parte e foarte clar ca aceasta cota unica de 16%, pentru a avea bani pentru scoli, pentru spitale, pentru drumuri, trebuie sa creasca”, a sustinut premierul.
El a continuat:” Oricum, in acest an au crescut veniturile bugetare, dar intr-un singur fel au crescut, eliminand din conducerea ANAF acea caracatita de coruptie pe care acum procurorii in sfarsit o ancheteaza, numai eliminand varful de coruptie al ANAF-ului am reusit sa avem incasari mult mai mari la bugetul de stat. Pe de alta parte, in 2013-2016 trebuie sa asezam sistemul fiscal in asa fel incat sa avem resurse pentru proiectele mari”, a precizat, luni, in cadrul unei conferinte de presa la Targu-Jiu, Victor Ponta, citat de Agerpres.
In ceea ce priveste ideea ministrului Finantelor Publice, premierul a precizat ca nu crede ca acest sistem va functiona in Romania.
“Ideea cu paratul functioneaza in alte tari, nu stiu daca functioneaza la noi, pentru ca acolo functioneaza pe un spirit civic, la noi s-ar putea sa functioneze pe spiritul delatiunii. L-am rugat pe domnul Voinea intai sa ne prezinte noua ideile, si dupa aceea sa le prezinte in presa'” a adaugat primul-ministru.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.