Rusii vor sa vanda toate combinatele metalurgice pe care le detin in Romania

Rusii vor sa vanda toate combinatele metalurgice pe care le detin in Romania

by September 26, 2012 0 comments

Grupul metalurgic rus Mechel a scos la vanzare numeroase active, inclusiv uzinele detinute in Romania, si doreste sa obtina 150 milioane de dolari pentru combinatele Mechel Targoviste, Mechel Campia Turzii, Laminorul Braila si Ductil Steel, relateaza Kommersant.ru potrivit Mediafax. Mechel intentioneaza ca prin vanzarea activelor sa isi reduca datoriile si sa finanteze un proiect minier.Grupul este prezent in Romania din 2002 si detine Mechel Targoviste, Mechel Campia Turzii, Ductil Steel Otelu Rosu si Ductil Steel Buzau, Laminorul Braila si Mechel Reparatii Targoviste.

Consiliul Director al Mechel a aprobat vineri vanzarea partiala sau totala a mai multor active din Rusia, Romania, Ucraina, Lituania, Bulgaria, Kazahstan si Marea Britanie, care nu se mai incadreaza in strategia companiei, se arata intr-un comunicat al grupului, citat de Komersant. De asemenea, Mechel are nevoie de bani pentru a-si reduce datoriile, care se cifreaza la 9,4 miliarde euro, si pentru a finanta exploatarii miniere Elga, proiect prioritar pentur companie.

Printre activele considerate incompatibile cu strategia grupului se numara si companiile controlate prin Eastern European Steel Division SRL, se spune in comunicat. Firma a fost infiintata in 2008 pentru coordonarea activitatilor din Romania.

Potrivit cotidianului rus de afaceri Kommersant, Mechel vrea sa vanda patru combinate din Romania pentru suma totala de 150 milioane de dolari:

  • 46 milioane dolari pentru Mechel Targoviste;
  • 33 milioane de dolari pentru Mechel Campia Turzii;
  • 32 milioane dolari pentru Laminorul Braila;
  • 39 milioane dolari pentru Ductil Steel.

Surse de la Mechel Romania au declarat saptamana trecuta pentru portalul Platts, parte a grupului McGraw-Hill. Producatorul rus de otel Mechel va inchide in luna octombrie combinatul Ductil Steel Otelu Rosu pe termen nedefinit, acesta fiind activul cu cel mai mari sanse sa fie scos la vanzare. Potrivit Platts, compania motiveaza decizia prin reducerea cererii in Europa si numarul redus de comenzi. Combinatul din judetul Caras-Severin va fi inchis pe o perioada nedefinita si va fi redeschis numai cand conditiile din piata se imbunatatesc.

Un comunicat al Mechel transmis vineri, ca reactie la articolul Platts, arata ca grupul va suspenda temporar in octombrie productia la combinatul Otelu Rosu.

Mechel a redus in ultima perioada productia si forta de munca la Campia Turzii, din cauza cererii reduse pentru produsele combinatului. Mechel Campia Turzii a inceput, in luna iunie, disponibilizarea colectiva a 800 de angajati, in trei etape, procesul urmand sa se incheie in cursul lunii septembrie. Astfel, la Mechel Campia Turzii ar urma sa mai ramana doar 238 din cei 1.050 de angajati.

Combinatele Campia Turzii si Ductil Steel Buzau continua sa opereze, insa Campia Turzii se confrunta cu grave probleme economice, actionarii rusi intentionand sa disponibilizeze aproximativ 800 de oameni, in trei etape, procesul urmand sa se incheie in cursul lunii septembrie. Astfel, numarul angajatilor ar ramine la aproximativ 280, de la un total de peste 5.000 inainte de privatizarea din 2003.

Premierul Victor Ponta i-a cerut saptamana trecuta ministrului Economiei sa verifice rapid daca Mechel si-a respectat angajamentele la combinatul de la Campia Turzii, ministrul delegat Liviu Pop anuntand insa deja, la jumatatea lunii septembrie, ca a fost verificat contractul de privatizare, iar concluzia este ca acesta a fost respectat.

Sindicatul de la Mechel Campia Turzii i-a cerut premierului Victor Ponta, intr-o scrisoare, ca prin intermediul institutiilor statului sa monitorizeze activitatea combinatului si sa stopeze taierea si instrainarea utilajelor, pentru evitarea inchiderii acestuia.

Directorul financiar al Mechel, Stanislav Ploschenko, a declarat in luna mai, intr-un interviu pentru Bloomberg, ca profitabilitatea scazuta a combinatelor siderurgice detinute de Mechel in Romania le face candidate pentru o posibila vanzare, adaugand insa ca nu poate confirma vanzarea acestor operatiuni

Combinatul de la Campia Turzii a fost privatizat de AVAS in anul 2003, fiind preluat de firma elvetiana Conares Trading, controlata de investitori rusi, pentru 27,2 milioane de euro, din care pretul pachetului de actiuni este de 2,5 milioane de euro. Conares Trading, transformata ulterior in Mechel, s-a angajat sa realizeze investitii tehnologice de 16,5 milioane de euro, investitii de mediu de 3,3 milioane de euro si sa suplimenteze capitalul circulant al ISCT cu 3,7 milioane de euro. De asemenea, cumparatorul a preluat datorii bugetare de 1,1 milioane de euro.

Conares Trading a devenit in acelasi an operatorul grupului metalurgic rus Mechel, detinut de omul de afaceri rus Igor Zyuzin, pentru activitatile din afara Elvetiei, iar combinatul si-a schimbat denumirea in Mechel Campia Turzii.

Grupul rus Mechel a ajuns sa detina 86,56% din actiunile companiei din Campia Turzii. Mechel a intrat pe piata romaneasca in 2002 si mai detine combinatele Mechel Targoviste (COS), Ductil Steel Otelu Rosu, Ductil Steel Buzau, Laminorul Braila si Mechel Reparatii Targoviste.

Printre actionarii Mechel Campia Turzii se mai regasesc SIF Banat-Crisana (SIF1), cu 11,11% din titluri si AVAS, cu 1,02%.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.