Presedintele socialistilor europeni cere liderilor europeni sa condamne comportamentul lui Traian Basescu

Presedintele socialistilor europeni cere liderilor europeni sa condamne comportamentul lui Traian Basescu

by November 29, 2012 0 comments
Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, critică afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu din interviul de marţi seară şi cere liderilor instituţiilor UE să condamne comportamentul şefului statului.PES a criticat “un exploziv interviu TV dat de preşedintele României, Traian Băsescu, marţi, 27 noiembrie”.”Cu numai 10 zile înainte de alegerile parlamentare, în direct la postul de televiziune B1 TV, Băsescu l-a descris pe primul-ministru Victor Ponta ca «mincinos», «prost» şi «un porc»”, menţionează un comunicat de presă transmis joi de PES.

Potrivit comunicatului PES, “preşedintele Băsescu a mers mai departe şi a ameninţat că nu îl va desemna pe Victor Ponta ca şef al Guvernului, chiar dacă USL, coprezidată de Ponta, va câştiga o majoritate absolută pe 9 decembrie”. “În prezent, coaliţia USL are un procent impunător de 62% în sondajele de opinie”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, Serghei Stanişev s-a declarat “dezamăgit şi şocat de comportamentul preşedintelui Băsescu”.
“Aceasta este o ameninţare vădită la standardele democratice şi constituţionale. Este deja o îngrijorare faptul că el a ales să recurgă la un asemenea limbaj incendiar şi să intre el însuşi în campania electorală deşi deţine o funcţie care ar trebui să rămână neutră politic, însă ameninţarea de a nu-l desemna pe domnul Ponta depăşeşte limita”, a afirmat Stanişev, potrivit comunicatului PES.

Preşedintele PES a cerut liderilor instituţiilor UE să condamne comportamentul lui Traian Băsescu.
“Ameninţarea preşedintelui României reprezintă un afront la adresa Constituţiei. În timpul verii UE a fost extrem de vigilentă în monitorizarea standardelor democratice şi respectarea de către actorii politici a Constituţiei. Le cer acum să aplice aceleaşi standarde precise”, a spus Stanişev.

Stanişev a adăugat că “acest comportament al lui Băsescu indică o creştere a disperării acestuia”.
“Am încredere că poporul român va vedea dincolo de aceste manevre. Avansul semnificativ şi ferm din sondaje al lui Victor Ponta indică faptul că românii vor ca ţara lor să se îndrepte spre o direcţie mai calmă şi mai progresistă”, concluzionează liderul PES.
Y

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<