Mehedinţi: Anchetă a Poliţiei după ce tineri PSD ar fi împărţit cozonaci unor asociaţii de locatari

Mehedinţi: Anchetă a Poliţiei după ce tineri PSD ar fi împărţit cozonaci unor asociaţii de locatari

by December 5, 2012 0 comments

Poliţiştii din Mehedinţi cercetează un presupus caz de mită electorală, după ce au existat reclamaţii că tineri ai organizaţiei de tineret a PSD au descărcat mai multe plase cu cozonaci şi calendare la două asociaţii de proprietari din Drobeta Turnu Severin, conform Mediafax.

Poliţiştii au fost anunţaţi marţi seară, prin Serviciul 112, că în cartierul Crihala din Drobeta Turnu Severin , la două asociaţii de proprietari, tineri ai organizaţiei de tineret a PSD descărcau mai multe plase dintr-o maşină şi le duceau într-o scară de bloc, unde îşi au sediul asociaţiile de proprietari.

“Am fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că sunt suspiciuni de mită electorală. Se fac cercetări de către echipa special constituită în acest sens pentru a se stabili dacă se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de natură penală sau contravenţională”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Nicolae Lohon.

Echipa operativă a IPJ Mehedinţi ajunsă la faţa locului a izolat zona şi a încercat să verifice plasele respective, iniţial administratorul refuzând să permită accesul poliţiştilor în sediul asociaţiilor de proprietari.

 

La insistenţele poliţiştilor, administratorul a deschis uşa, poliţiştii găsind în plase cozonaci şi calendare.

Martorii au spus că pachetele respective ar fi urmat să fie împărţite locatarilor, în schimbul votului din 9 decembrie, pentru candidatul USL la Senat, Şerban Nicolae, care avea şi un afiş postat pe geamul asociaţiei de proprietari.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, Şerban Nicolae a spus că nu are cunoştinţă despre pachetele respective.

“Nu ştiu absolut nimic. Am fost informat de o asemenea ştire, dar nu am de ce să fac asta, pe de o parte pentru că este ilegal, dar şi pentru că datele arată că sunt favorit pentru colegiul în care candidez. Cred ca sunt provocari pe final de campanie. Sper să se continue ancheta poliţiştilor“, a spus Şerban Nicolae.

Şerban Nicolae candidează în judeţul Mehedinţi, pentru un mandat de senator în Colegiul 1, avându-l ca principal contracandidat din partea ARD pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Marius Balu.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.