Archive

Bomba CCR: Mandatele rezultate in urma alegerilor parlamentare sunt neconstitutionale. Nu s-a tinut de referendumul din 2009

Curtea Constituţională a României a emis, joi, un comunicat de presă, prin care anunţă că Legea Alegerilor contestată în vară de un grup de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, încalcă voinţa poporului exprimată prin vot

Read More

5 membri ai CNA se plang premierului: Reprezentantii PSD, PNL si PRM se opun unor sanctiuni drastice pentru OTV

Cinci membri CNA i-au transmis, joi, o scrisoare deschisa premierului Victor Ponta, in care se refera la declaratia acestuia de luni, cand el a spus ca va cere CNA “sa aplice legea pentru toata lumea”, in conditiile in care “o

Read More

Victor Ponta: CCR nu ne-a lasat sa micsoram numarul de parlamentari. Anul 2015 nu e posibil pentru aderarea la euro

Premierul Victor Ponta sustine, joi, la Bruxelles, o conferinta de presa comuna cu presedintele Partidului Socialistilor Europeni, Serghei Stanisev. Ponta participa la reuniunea sefilor de stat si premierilor membri ai Partidului Socialistilor Europeni, care precede lucrarile Consiliului European. Primul ministru

Read More

Ludovic Orban catre Victor Ponta: Astept si altceva decat glume si ironii

Liberalul Ludovic Orban îl atacă, într-opostare pe Facebook, pe premierul Victor Ponta, spunând că din partea “singurul candidat oficial la funcţia de prim-ministru” aşteasptă altceva decât glume şi ironii. “Astept din partea singurului candidat oficial la pozitia de prim ministru

Read More

Constantin Nita(PSD): Ministerul Finantelor nu trebuie sa fie al PNL, ci al PSD

Ministerul de Finante din viitorul Guvern USL nu trebuie sa fie al PNL, ci al partidului care a dat premierul, spune la RFI vicepresedintele PSD Constantin Nita, adaugand ca acest minister reprezinta “mana dreapta a oricarui prim-ministru”. E nevoie de

Read More

Oameni de afaceri, politicieni si bancheri, implicati intr-o frauda bancara de 85 de milioane de euro

Lucian Cojocaru, fost director BRD si in prezent vicepresedinte Volksbank, sefi ai sucursalelor BRD Unirii si Dorobanti si responsabili ATE Bank ar fi cercetati de DIICOT in cazul fraudelor bancare in valoare de 85 de milioane euro, iar capii afacerii

Read More

Victor Ponta: Am toate dovezile ca un membru PSD a negociat in numele lui Basescu. Va fi exclus din partid

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, referitor la zvonurile cu privire la negocierile intre anumiti membri PSD si Traian Basescu pentru o nominalizare la functia de prim-ministru, ca nu are dovezi “ca presedintele a vorbit cu cineva din PSD, am

Read More

ARC: Informatori, colaboratori si securisti, au intrat, de-a valma in noul Parlament

11 candidati care au avut legaturi cu fosta Securitate au intrat in Parlament , noua dintre ei cu procente de peste 50%, potrivit site-ului ARC, Romaniacurata.ro.  Doi au candidat in colegii din Neamt si doi din Sibiu.  Legea CNSAS nu

Read More

Evz: 47 de parlamentari de la PDL si PPDD deja negociaza trecerea la USL

Zeci de parlamentari ai opoziției negociază de astăzi dimineață cu USL schimbarea partidului. Sursele evz.ro au informat că este vorba de 47 de parlamentari PP-DD și PDL care doresc să intre în USL. Întrebat despre eventualele transferuri din Opoziție către

Read More

20 de parlamentari si-au putea pierde foarte repede mandatul din motiv de incompatibilitate sau conflict de interese

20 de membri ai noului Parlament s-au aflat în trecut în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese. Unii dintre ei şi-ar putea pierde mandatele dacă instanţele de judecată, pe rolul cărora se află deja cauzele, vor confirma constatările

Read More