Victor Ponta a prezentat documentul de coabitare si de buna conduita cu Traian Basescu
by admin December 19, 2012 0 commentsAcordul semnat de premierul Victor Ponta cu presedintele Traian Basescu contine “principii si valori comune” legate de orientarea strategica a Romaniei in ceea ce priveste apartenenta la UE si NATO, dar si reguli de “conduita publica a celor doi semnatari” legate de modul de adresare si evitarea confruntarilor publice, a precizat miercuri primul ministru, care a prezentat documentul presei.
Dupa conferinta de presa a lui Victor Ponta, Administratia prezidentiala si Guvernul au publicat pe site-urile lor acordul semnat de presedintel si premier
- Pe documentul furnizat de Palatul Cotroceni apar si semnaturile premierului si ale presedintelui, iar alaturi de semnatura lui Traian Basescu apare data si ora: 12.12.2012, ora 22.50
“Este un acord de colaborare institutionala care prevede principii si valori comune, orientarea strategica a Romaniei, apartenenta la NATO si UE, independenta justitiei, orientarea in directia aprofundarii constructiei europene, coeziunea mesajului externe, evitarea confruntarilor publice, politica externa, securitate, spatii de colaborare, conduita publica a celor doi semnatari, apropos de modul de adresare si respectarea functiilor”, a explicat seful executivului.
Potrivit Hotnews.ro, documentele inmanate la Bruxelles de presedintele Traian Basescu sefului Parlamentului European, Martin Schulz, era un “acord de coabitare”, dupa cum afirmase purtatorul de cuvant al lui Schultz. Ulterior, Victor Ponta a precizat ca este vorba de un acord de colaborare institutionala, si nu unul de coabitare.
“Este un acord care preia prevederi constitutionale si de buna functionare a institutiilor statului”, a afirmat miercuri Victor Ponta, care a negat ca desemnarea sa ca premier ar fi fost conditionata de semnarea acestui acord.
“Nu, a fost un acord prin care cei ce ne cunosc mai putin, liderii europeni, sa aiba garantia ca nu mai vorbeste nimeni nici de lovituri de stat, nici de alte lucruri”, a raspuns Ponta la intrebarile presei, referindu-se la criza politica ce a zguduit Romania in vara acestui an.
“Am considerat ca pentru Romania o criza politica ar fi fost un lucru foarte rau, sa nu avem guvern, buget si in loc sa ne ocupam de zapada, de pensii, sa ne ocupam de conflicte constitutionale. Imi asum acest lucru si cred ca am facut ce trebuia sa fac”, a subliniat primul ministru.
Crin Antonescu, prezent si al la aceasta conferinta, a precizat: “Sunt alaturi de premier in aceasta decizie”, mentionand insa ca Victor Ponta “a semnat acest acord in calitate de premier, nu in numele USL”.
Ce contine acordul:
In cadrul principiilor si valorilor comune, se mentioneaza ca elementele fundamentale acceptate de toate partile “nu vor fi alterate direct sau indirect de nicio initiativa a partilor.
Care sunt aceste elemente fundamentale:
- orientarea strategica a Romaniei: apartenenta la NATO si UE, parteneriatul strategic cu SUA, regulile europene ale competitiei, economiei de piata si democratiei sunt “intangibile”
- securitatea Romaniei – partile se obliga sa nu se pronunte in forma contradictorie
- independenta justitiei si suprematia legii, statul de drept – numirea unui Avocat al Poporului are se bucura de sprijinul “diferitelor grupuri parlamentare”
- proces transparent de numire a procurorului general si a sefului DNA – candidaturi deschise, criterii de experienta profesionala, integritate si rezultate pozitive in actiunea anticoruptie
Cele doua parti se angajeaza ca se vor “abtine” in a se lansa in dispute politice pe temele legate de angajamentele Romaniei fata de institutiile internationale si de la atacuri impotriva institutiilor statului de drept, “optand sa coopereze in pozitiile comune fata de FMI, BM, CoE, NATO, MCV, Schengen etc”.
“Partile vor stabili spatiile de competitie politica in mod concret, elementele asupra carora nu se convine in negociere directa si asupra carora opiniiile divergente vor fi oferite ca optiuni in spatiul public”, se arata in acest acord.
De asemenea, Victor Ponta si Traian Basescu se “angajeaza sa evite confruntarile publice inutile” si sa se consulte “ex-ante in privinta mandatelor care vizeaza dezvoltarea/punerea in aplicare a politicilor comune europene”. “In cazul mandatelor generale sau a temelor complexe de mare sensibilitate, partile convin sa desfasoare inclusiv consultari in formatul presedinte, pe de o parte, si partidele politice din coalitia de guvernare/parlamentare, pe de alta parte”, se specifica in document.
Premierul si presedintele “convin asupra faptului ca, potrivit Constitutiei Romaniei, fiecare are atributii preeminente in anumite domenii de activitate”:
Presedintele Romaniei: politica externa, de securitate, de aparare, reprezentarea la Consiliul European, conform deciziei CCR
Primul ministru: politica economica si sociala, guvernarea tarii, probleme de ordin curent ce nu au direct incidenta cu securitatea nationala, relatii externe la nivel interguvernamental si european.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.