Armata algeriana a ucis 34 de ostatici si 15 rapotori

Armata algeriana a ucis 34 de ostatici si 15 rapotori

by January 17, 2013 0 comments

Agentia ANI: Ostaticii straini care se afla inca in mainile rapitorilor sunt: doi americani, trei belgieni, un japonez si un britanic. Pe de alta parte, o sursa de la fata locului a declarat pentru Reuters ca 6 ostatici straini si 8 rapitori au murit in timpul interventiei armatei. De asemenea, 180 de ostatici alegerieni ar fi reusit sa scape.  Agentie de stiri ANI, citata de Reuters: Armata a ucis, in timpul raidului, 34 de ostatici si 15 dintre rapitori. Potrivit site-ului ANI, care se afla in legatura cu purtatorul de cuvant al rapitorilor, grupul incerca sa mute ostaticii din zona incercuita de armata, moment in care elicopterele au tras asupra vehiculelor, omorand atat ostatici cat si rapitori.

Printre acestia s-ar afla liderul grupului, Mokhtar Belmokhtar, cunoscutm potrivit Sky News, ca Mr Marlboro, “Cel de neprins”  sau “Chiorul”, pentru ca a ramas fara un ochi intr-o lupta din Afganistan.

Gruparea a avertizat ca va ucide ostaticii pe care ii mai are daca armata se mai apropie.

14:30 Armata algeriana “bombardeaza” situl gazeifer, a anuntat o sursa din grupul de rapitori, pentru agentia de stiri online din Mauritania Nuakchott Information (ANI), preluata de AFP.

Elicoptere ale armatei algeriene au deschis focul asupra complexului unde sunt retinuti ostaticii, cel putin doi dintre acestia fiind raniti, potrivit acestei surse citata de ANI, agentie care in general este foarte bine informata in legatura cu grupurile islamiste armate.

14.10 MAE a confirmat, intr-o conferinta de presa, ca printre ostatici se afla si cetateni romani, insa nu a precizat despre ce numar este vorba. Potrivit secretarului general al MAE, s-a constituit o celula de criza. Rapirea a avut loc in urma unui atac miercuri dimineata asupra unui complex operat de o companie multinationala. Numarul ostaticilor nu a fost precizat de catre ambasada Romaniei de la Alger.

UPDATE 13.55 Sorin Sava, SRI: Unul sau mai multi romani au fost luati ostatici in Algeria, motiv pentru care la nivel national a fost constituita o celula de criza din care face parte si Serviciul Roman de Informatii, situatia fiind una “exceptionala”.

“S-a format o celula de criza din care Serviciul Roman de Informatii face parte, alaturi de celelalte institutii din cadrul SNPCT (Sistemul National pentru Prevenirea si Combaterea Terorismului). Celula de criza s-a format imediat cum s-a aflat la nivel national despre aceasta chestiune. Este o situatie exceptionala, dat fiind faptul ca exista si cetateni romani rapiti, nu stiu daca unul sau doi, nu comentam”, a spus Sava, pentru Agerpres.

Atacul a fost pregatit minutios si de mult timp, afirma guvernul britanic. Acest atac are toate caracteristicile unei operatiuni cu un “grad considerabil de pregatire”, a spus purtatorul de cuvant al premierului britanic David Cameron.

Marea Britanie apreciaza ca cea mai buna strategie este continuarea lucrului prin intermediul autoritatilor algeriene, mai degraba decat o actiune unilaterala. Seful guvernului britanic a ajuns la aceasta concluzie dupa ce a discutat cu omologii sai norvegian si japonez, tari care au si ele cetateni tinuti ostatici in Algeria.

Un rapitor, care s-a prezentat ca Abu al-Baraa, a declarat joi pentru postul Al-Jazeera ca intre cei 41 de ostatici rapiti miercuri in Algeria se afla un roman, potrivit AFP. Purtatorul de cuvant al MAE, Ovidiu Dranga, a declarat ca institutia sa verifica informatia.

Grupul islamist legat de organizatia al-Qaeda, care se intituleaza “Batalionul Sangelui”, cere stoparea interventiei militare franceze din Mali si retragerea armatei algeriene care inconjoara complexul, pentru a permite derularea negocierilor, a precizat Abu al-Baraa.

Acesta a sustinut ca armata algeriana a tras in directia sitului, ranind un ostatic japonez.

Complexul de exploatare a gazelor In Amenas, aflat in centru-est, este operat de British Petroleum, Statoil (Norvegia) si Sonatrach (Algeria). British Petroleum a transmis un comunicat joi in care a confirmat ca angajati ai sai au fost rapiti, insa nu va da detalii, potrivit BBC. BP a precizat, intr-un e-mail transmis la solicitarea HotNews.ro, ca nu comenteaza “identitatea sau nationalitatea celor implicati”.

“Verificam, inclusiv prin Ambasada Romaniei in Algeria, informatia aparuta privind posibila rapire a unui cetatean roman. In masura in care vom avea informatii suplimentare despre aceasta informatie, le vom comunica cat mai prompt”, a declarat oficialul MAE.

UPDATE Potrivit Reuters, mai multi ostatici au reusit sa scape joi de la un complex de exploatare a gazelor din Algeria, unde au fost luati ostatici de un grup terorist afiliat Al-Qaeda.

“Treizeci de muncitori algerieni au reusit sa fuga joi din incinta instalatiei de gaze de la Tinguentourine (la aproximativ 40 de kilometri de In Amenas), unde erau tinuti ostatici, incepand de miercuri, de catre o grupare terorista armata”, potrivit agentiei oficiale de presa APS.

O alta informatie, transmisa de canalul privat algerian Ennahar, arata ca 15 straini, intre care doi francezi, au reusit sa evadeze.

Al-Jazeera relateaza ca armata a incercuit complexul.

Un cetatean britanic, unul irlandez si unul japonez, prezentati ca ostatici, au intrat in direct la Al-Jazeera pentru a cere retragerea armatei. Cei trei au insistat ca armata sa nu mai traga asupra locului lor de detentie, pentru a nu le pune in pericol viata.

Irlandezul a declarat ca situatia se deterioreaza si a cerut ca armata sa se retraga, pentru a putea incepe negocierile.

Potrivit al-Jazeera, citata de AFP, cel de-al treilea care a intervenit telefonic, japonezul, era ranit.

Abou al-Baraa a dat asigurari ca numarul ostaticilor se ridica la 41 si provin din mai multe tari: Norvegia, Franta, SUA, Marea Britanie, Romania, Columbia, Tailanda, Filipine, Irlanda, Japonia si Germania.

Fortele de ordine incercuiau joi o instalatie in domeniul exploatarii gazelor, in partea central-estica a Algeriei, unde o grupare islamista cu legaturi Al-Qaida detine ostatici straini si cere oprirea interventiei militare franceze in Mali, o tara vecina. Doua persoane si-au pierduti viata miercuri, un britanic si un algerian.

“Luarea de ostatici a avut loc miercuri dimineata intr-un complex petrolier al In Amenass, in Algeria, unde se afla un pavilion rezervat angajatilor straini.” Operatia intervine ca “reactie la ingerinta flagranta a Algeriei care a autorizat utilizarea spatiului sau aerian de catre aviatia franceza petnru a efectua raiduri impotriva nordului statului Mali”, a declarat purtatorul de cuvant al organizatiei islamsite.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.