Theodor Paleologu: Este esential ca PDL sa organizeze un congres “pe bune”
by admin January 8, 2013 0 commentsSecretarul executiv al PDL Theodor Paleologu scrie, pe Facebook, că esenţial pentru limpezirea lucrurilor în PDL este organizarea unui congres “pe bune”, fără control din partea aparatului de partid, aşa cum s-a întâmplat la ultimele două convenţii. “Esenţial pentru limpezirea lucrurilor în PDL este să avem un congres «pe bune», fără control din partea aparatului de partid, aşa cum s-a întâmplat la ultimele două congrese. Dacă perpetuăm aceleaşi metode specifice centralismului democratic, ne furăm singuri căciula”, sustine Paleologu.
El mai precizează că “înfrângerile usturătoare sunt un catalizator al schimbărilor interne pentru partidele care au energia şi voinţa supravieţuirii”.
Eurodeputatul PDL Cristian Preda a declarat joi, la RFI, că aceia care nu vor să plece din fruntea partidului încearcă să-şi consolideze poziţia şi să pregătească o reconfirmare a lor, fie prin congres, fie prin “acord tacit”, el apreciind că urgenţa pentru PDL o reprezintă candidatul la prezidenţiale.
Cristian Preda a dat de înţeles că analiza internă din PDL în privinţa alegerilor parlamentare durează prea mult.
“Eu şi Sever Voinescu am făcut această analiză şi am constatat că 30%, cât ne-am propus noi, nu-i egal cu 16%, cât am obţinut împreună cu aliaţii noştri din Alianţa România Dreaptă. Partidul se pregăteşte să facă o analiză şi probabil că în următoarele zile, sper acest lucru, se va anunţa un calendar al întâlnirilor actualei conduceri cu filialele, pentru că s-a convenit ca rezultatele să fie vreo două luni discutate filială cu filială, într-un soi de circuit al conducerii în teritoriu.
În fine, asta a fost soluţia. Nu mi se pare că e o soluţie bună şi vom vedea la sfârşitul lui februarie, când în principiu e programată o reuniune a CNC, dacă în urma acestei analize se va face sau nu şi o Convenţie, un congres”, a spus Preda.
Întrebat dacă analiza din PDL e prea lungă, europarlamentarul a răspuns: “Păi, toată lumea a înţeles ce s-a întâmplat! De ce două luni? În principiu, e vorba de două luni în care cei care nu vor să plece din fruntea partidului încearcă să-şi consolideze poziţia şi să pregătească o confirmare a lor, fie pe calea Convenţiei, fie pe calea unui acord tacit. «Suntem cei mai buni. Cine să ne înlocuiască?» sunt fraze pe care le-am auzit deja în Colegiul Director. Nu fac pronosticuri. Eu am tras concluziile şi… Dumnezeu cu mila!”.
Cristian Preda nu e convins că va avea loc un congres al PDL în primăvară şi le recomandă colegilor săi să găsească urgent un candidat pentru alegerile prezidenţiale: “Nu ştiu dacă va exista cu adevărat o Convenţie. Cred că există nişte urgenţe în momentul ăsta pentru Partidul Democrat Liberal şi urgenţa cea mai clară este cea legată de un candidat la prezidenţiale. Noi tot spunem că Antonescu nu-i bun, dar lumea aşteaptă să spunem şi pe cine îi vom opune lui Antonescu! Mai există, ca urgenţă secundă, dacă vreţi, pregătirea pentru viitorul test electoral, care e testul alegerilor europene de la anul. Plus, legat de asta, pentru că premierul a sugerat acest lucru, e posibil ca împreună cu alegerile europene să se facă, dacă se ajunge la restructurarea pe regiuni a teritoriului administrativ, alegerile regionale”.
În urma eşecului de la alegerile parlamentare din decembrie 2012, PDL a avut în 14 decembrie o reuniune a Colegiului Director la care s-a stabilit convocarea Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) pentru 23 februarie 2013, când ar urma să se stabilească organizarea Convenţiei Naţionale Extraordinare a partidului pentru alegerea unei noi conduceri.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.