Traian Basescu a respins propunerile ministrului Justitiei pentru Parchetul General si DNA. Se deschide un nou front de batalie politica intre Cotroceni si Palatul Victoria

Traian Basescu a respins propunerile ministrului Justitiei pentru Parchetul General si DNA. Se deschide un nou front de batalie politica intre Cotroceni si Palatul Victoria

by January 18, 2013 0 comments

Presedintele Traian Basescu a respins propunerile privind numirea in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ), Tiberiu Nitu, si, respectiv, de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Ioan Irimie, propuneri facute de ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale. Basescu si-a motivat decizia prin “lipsa de transparenta” a concursului si a cerut “revizuirea totala a procedurii de selectie”.
“Motivatia principala care a stat la baza deciziei domnului presedinte Traian Basescu este lipsa de transparenta a procesului de selectie organizat de Ministerul Justitiei, care nu a fost stimulativ pentru ca un numar mai mare de procurori cu bune performante sa se inscrie la procesul de selectie”, se mai arata in comunicat.

“Domnul presedinte Traian Basescu atentioneaza ca pentru a accepta, in viitor, propunerile facute de ministrul Justitiei este necesara revizuirea totala a procedurii de selectie a procurorilor care urmeaza a-i fi propusi pentru functii de conducere in Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si in Directia Nationala Anticoruptie”, se arata in finalul comunicatului.

In urma acestei decizii, Daniel Morar va asigura in continuare interimatul in functia de procuror general, in vreme ce DNA va fi condus de Laura Oprean.

Sectia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ propunerile Ministrului Justitiei pentru functiile de procuror general al Romaniei si sef al DNA. Vicepresedintele CSM, Oana Schmidt Haineala, a anuntat ca “sectia de procurori a avizat negativ ambele propuneri, cu 5 voturi impotriva si unul pentru”, votul “pentru” apartinand ministrului Justitiei, Mona Pivniceru. Tiberiu Nitu a fost propus de ministrul Justitiei pentru functia de procuror general al Romaniei, iar Ioan Irimie pentru functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).

Avizul CSM era unul consultativ, iar decizia finala ii apartine sefului statului. Potrivit legii, presedintele Romaniei numeste procurorul general si seful DNA, la propunerea ministrului Justitiei, cu avizul consultativ al Sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.