Cum sunt acoperite faptele penale ale lumii interlope din Satu Mare. Cardasia politistilor cu infractorii

Cum sunt acoperite faptele penale ale lumii interlope din Satu Mare. Cardasia politistilor cu infractorii

by May 22, 2013 18 comments

bota[1]O gasca de “interlopi” care se ocupa cu traficul de masini, cu radacini adanci in Politie si Garda Financiara,  controleaza justitia din Satu Mare. Dosare de camatarie,  inselatorie, evaziune fiscala sau luare de mita sunt inmormantate in fasa, in timp ce victimele acestor personaje sunt terorizate: amenintari, santaj, controale fiscale, blocarea conturilor bancare, incendieri sau executarea silita a unor case.  Timp in care, sefi din IGP Satu Mare, de la Inmatriculari, Garda Financiara sau directori de la Finante, primesc de la interlopi  masini drept cadou, ori pe gratis, ori la preturi de nimic.

Danut Vasile Ardelean. Acesta este numele unui escroc din lumea interlopa din Satu Mare. Trafic de masini, evaziune fiscala, amenintari, santaj, inselaciune, incendiere, executare silita a unor case. Dosare penale, pe banda rulanta. Toate, blocate in fisierele Politiei , Parchetului si ale Garzii Financiare. Partener de afaceri cu Andrei Tocaciu, comisar la Garda Financiara, fost director de banca, dar si un apropiat al lui Adrian Bota, comisar la Politia Economica Satu Mare din cadrul IGP Satu Mare, sotul Laurei Bota, vicepresedinte a Organizatiei PDL de Femei.

Dosar de evaziune fiscala

O ancheta a Directiei de Finante Publice scotea la iveala in 2010 un caz grav de evaziune fiscala in care era implicat personajul nostru, Danut Ardelean, in complicitate cu Andrei Tocaciu, pe atunci director de banca. Cei doi au achizitionat mai multe firme private ( SC Electrosam, SC Construct Zele SRL si SC Pop Generali Construct SRL) prin diferiti intermediari ( tigani fara carte),  prin care au importat masini din Germania si,in cardasie cu sefii de la Inmatriculari, le introduceau pe piata romaneasca fara sa plateasca TVA. Acest fapt la dus la o evaziune fiscala de peste 1 milion de euro. O parte din autoturismele aduse din Germania, erau facute cadou, unor personaje cheie din Politie, Finante Generale, Garda Financiara si Directia de Inmatriculari, cumparandu-si, astfel protectia din partea autoritatilor. Unul dintre protectorii lui Ardelean este Andrei Bota, comisar la DGA.

Intr-un dosar DNA, care a instrumentat acest caz, se constata faptul ca una dintre masinile importate au ajuns la comisarul Bota, un Mercedes C Class, prin intermediul unei firme detinute de tatal politistului, SC Ghica SRL. Aceasta masina l-a costat pe Bota 16 000 de euro, un pret foarte mic fata de valoarea sa reala.

Masini de import, pentru toti politistii

De asemenea, in ancheta Finantelor se arata ca Danut Ardelean a achizitionat de la firma germana Lozic Automobile, pe 4 societati, numai in anul 2007, aproape 100 de masini, in valoare de 1 milion de euro. O alta masina importata de acelasi interlop, un Audi A4 a ajuns, potrivit lui Ardelean, in proprietatea lui Dan Maier, care indeplinea, la momentul tranzactiei, functia de sef al Corpului de Control al Directiei de Finante Satu Mare.

Procurorii DNA au descoperit ca doua autoturisme de lux( un Mercedes C Class si un Mercedes E Class),  importate de firma SC General Construct SRL, controlata de Danut Ardelean, au fost achizitionate, in 2009, de Zamfir Moza, seful Directiei de Inmatriculari Satu Mare. Amintim faptul ca anchetatorii au stabilit  ca masinile importate de interlopul satmarean erau inmatriculate fara acte. Binenteles, cu complicitatea celor de la Inmatriculari.

Potrivit propriilor declaratii date in fata procurorilor DNA, Danut Ardelean a avut si alti clienti de seama, care au pus “botul” la preturile de dumping practicate de interlop special pentru personalitatile locale: fostul sef al Politiei municipale, Gheorghe Iacos,  a primit doua BMW, achizitionate din Germania, pe firmele SC General Construct si SC Electrosam SRL; seful de compartiment din cadrul Serviciului Permise si Inmatriculari, Ioan Campeanu a cumparat 3 masini ( 2 Ford C Max si un Mercedes C Class); agentul principal Nicolae Malinetescu – un Audi A4; ofiterul principal Sorin Roman – un Mercedes C Class.

 “Politistii carora le-am vandut autoturisme mi-au spus ca ma vor ajuta daca voi avea probleme, in limita posibilitatilor”, recunoaste Ardelean, in fata procurorilor DNA.

In acelasi timp, interlopul Danut Ardelean si-a inselat si partenerul de afaceri german, firma Lozic, de la care a achizitionat zece masini in valoare de 85.000 de euro pe care apoi nu le-a mai platit. Firma germane l-a dat in judecata pe Ardelean Danut Vasile pentru a-si recupera prejudiciul.

Si-a inselat intreaga familie

Mizeriile interlopului nu se opresc aici. El a inselat, amenintat si santajat  zeci de persoane de la care a imprumutat bani, in special de la rude si prieteni. De exemplu, un var al lui, a garantat cu casa pentru a-l ajuta pe Danut Ardelean Vasile sa ia un imprumut de 60 000 de euro de la o terta persoana. In schimb, varul sau a primit, 5 masini, doar pe hartie  (cartile de identitate a autoturismelor respective).In schimb, toate masinile au fost inmatriculate si varul lui a ramas numai cu cartile de identitate.Ardelean nu a mai dat banii inapoi, iar  varul sau a fost executat silit, ramanand pe drumuri, fara casa. Intre timp, potrivit unor surse apropiate din jurul familiei lui Danut Vasile Ardelean , acesta a incendiat casa varului sau pentru a-i diminua valoarea.

Interlopul nu a avut mila nici de propria familie. Mama acestuia, pensionara, a luat imprumut 180 de milioane de lei vechi pentru a-si ajuta fiul  sa cumpere masini. Nu i-a mai dat banii inapoi, iar batrana a ramas datoare la banca. Fratele lui, Alexadru Ardeleana facut infarct si a murit dupa ce s-a imprumutat cu 6000 de euro pentru a-l ajuta pe interlop, care nu a mai achitat creditul. A luat bani si de la ceilalti membri ai familiei: de la sora lui, Florica Saveanu – 193 milioane lei, de la al doilea frate – Ion Ardelean – 6000 de euro, fostul prieten al fiicei lui – 8300 de euro, amanta lui , Toth Margareta -10 000 de euro. Toti acesti bani au fost luati, de rudele lui Danut Ardelean Vasile prin credit la BCR unde director era asociatul lui, Andrei Tocaciu. Ardelean nu a achitat niciun leu in contul familiei sale, asfel ca toti au ramas datori vanduti. In aceasta situatie sunt si alte zeci de persoane din judet sau din alte judete care si acum il cauta pe Ardelean pentru a-si recupera banii.  

Pagubitii au depus o plangere penala pentru inselaciune, insa dosarul, aflat in lucru laDNA Satu Mare,  zace in sertare de multi ani. Danut Ardelean si-a cumparat protectia, asa cum declara si in fata procurorilor DNA.

Adrian Bota, comisarul camatar

Unul dintre protectorii lui Danut Ardelean este comisarul de la Politia Economica, Adrian Bota. Acesta a primit din partea interlopului o limuzina Mercedes C Class de culoare neagra, cu numarul de inmatriculare SM 10 HNY,  prin intermediul firmei detinute tatal sau, SC Ghica SRL. Potrivit facturii, tranzactia a fost intocmita pe 1 august 2007 pe firma controlata de Ardelean, SC Electrosam SRL. Acest caz face obiectul unui dosar penal la DNA.

De asemenea, comisarul Bota este cercetat penal in alt dosar al DNA Bucuresti, in care este suspect de camatarie, santaj, fals si uz de fals. Dosarul a fost intocmit pe baza unei plangeri inaintate de Leonard Sim. In acest dosar se arata ca Bota l-a imprumutat pe Sim cu suma 13.100 de lei, pe baza unui bilet la ordin. Biletul a fost ulterior falsificat de politist: in loc de lei a trecut euro. Apoi, Adrian Bota a obtinut decizie de executare silitata a lui Sim, pentru ca acesta a intarziat cu plata cateva saptamani. Pentru ca Sim a depus plangere la DNA, comisarul DGA a trimis Garda Financiara si Corpul de Control al Ministerului Finantelor peste firma lui Sim, motivand unele nereguli. Interesant este faptul ca ancheta financiara a fost intocmita de comisarul Adrian Tocaciu, partenerul de afaceri al lui Danut Ardelean ( cei doi  ocupandu-se cu traficul de masini, una dintre autoturisme ajungand si in curtea comisarului).

Initial, Adrian Bota a primit NUP din partea DNA, dosarul fiind instrumentat de  procurorul Radu Cazacu si  ofiterul judiciarist Adrian Nicolae Borcanici.

Procurorul Tulus cere refacerea anchetei

In urma insistentelor lui Sim, dosarul Bota a ajuns pe mana sefului DIICOT, Doru Tulus, care a dispus redeschiderea acestui caz si refacerea investigatiilor. “Cercetarile sunt incomplete, fiind omise incalcarea unor texte legale”, se arata in motivatia intocmita de procurorul Tulus. Acesta considera ca Adrian Bota este suspect de “dare de imprumut cu camata”. “In toate biletele la ordin se vorbeste despre retur avans marfa. Constituie infractiune, potrivit art 12, litera a din legea 78/2000, efectuarea de operatiuni financiare ca acte de comert, incompatibile cu functia detinuta” ( Adrian Bota este comisar la politia economica( in cadrul IPJ Satu Mare), se spune in documentatia intocmita de procurorul Doru Tulus.

 De asemenea el cere subalternilor lui sa refaca cercetarea penala “pentru a clarifica situatia in contextul existentei unor societati comerciale controlate de apropiati ai numitului Bota Adrian”. Tulus face referire la faptul ca Bota este suspect si de santaj, in conditiile in care societati comerciale, cum ar fi cea detinuta de Sim ( dator cu bani la Bota), sunt supuse unor controale venite din partea unui apropiati ai acestuia ( vezi controlele efectuate de Adrian Tocaciu, comisar al Garzii Financiare). “Insusi faptul ca o persoana din cadrul organelor de urmarire penala invoca efectuarea unor astfel de controale la firma debitorului sau, pe linia activitatii sale, este de natura a crea o stare de temere”, mai afirma Tulus.

 Acesta ajunge la concluzia ca Adrian Bota poate fi pus sub acuzare pentru camata: “Daca actul din dosar ascunde imprumuturi cu dobanda, sunt necesare doua observatii: 1. Astfel de activitati de acordare de imprumuturi cu dobanda au un caracter de operatiuni financiare, cu valoare speculativa si repetativa; 2. Ofiterul de politie este incompatibil in a efectua acest gen de operatiuni”.

 Mai mult, in documentatia realizata de Tulus se mai spune ca “in conditiile in care comisarul Adrian Bota este un creditor activ, asa cum rezulta din dosar, aspectele mai sus enuntate urmeaza a fi examinate si din prisma declaratiei de avere si de interese in calitatea sa de politist”.

 In concluzie, Doru Tulus sustine ca raportul intocmit de subaternii sai, procurorul Cazacu si ofiterul de politie, Borcanici, “este incomplet”.

Si cu banii luati si ramas fara masina

Un alt caz de camata este semnalat si de un alt om de afaceri din Satu Mare, avand initialele B.V. ( a tinut sa-si pastreze anonimatul) care a achizitionat o masina BMW de la comisarul Adrian Bota ( masina importata de interlopul Danut Ardelean). B.V. i-a platit lui Bota, pe loc, 10 000 de euro, iar pentru 12 000 de euro i-a eliberat, drept garantie,  un bilet la ordine, cu formula executorie. Pentru  ca intarziat 2 luni, B.V. a fost executat silit de Bota, pierzand 2 terenuri, dar si masina. In final a platit 32 000 de euro, desi datoria nu era decat de 10 000 de euro. Un profit triplu pentru camatarul Adrian Bota.  Dupa ce B.V. a depus plangere la DNA,  comisarul Bota i-a trimis la firma controale ale Politiei Economice si ale ITM.

Victima perfecta

O alta victima a acestui grupari infractionale este Nicolae Csorsz, care, in urma unui scenariu de trafic de influenta, pus la cale de Danut Ardelean si Andrei Tocaciu ( de care, se pare nu este strain nici comisarul Adrian Bota), a fost condamnat la doi ani cu suspendare. Un proces cusut cu ata alba, bazat pe declaratiile mincinoase ale lui Danut Ardelean, pentru a scapa de dosarul de evaziune fiscala. Mai multe cititi aici: (http://ancheteonline.ro/2013/03/culmea-justitiei-anchetatorii-si-judecatorii-dintr-un-dosar-cu-condamnare-definitiva-cercetati-pentru-trafic-de-influenta-si-luare-de-mita-alte-acuzatii-numiri-ilegale-in-functie/

Facebook Comments Box

18 Comments so far

Jump into a conversation
  1. cetăteanu
    #1 cetăteanu 22 May, 2013, 11:34

    astai românia adevărată

    Reply this comment
  2. VASILE
    #2 VASILE 22 May, 2013, 11:36

    asa personaje se mai tin in politie

    Reply this comment
  3. cetăteanu
    #3 cetăteanu 22 May, 2013, 11:40

    cu asemenea politisti sa ne consideram in siguranta

    Reply this comment
  4. adrian
    #4 adrian 22 May, 2013, 19:09

    Traim in Romania unde pentru furtul unei gaini esti bagat la beci , …. dar totusi avem incredere in justitie vazand ca oameni ca Nastase sau Becali sunt trimisi dupa gratii .

    Reply this comment
  5. cetateanu de rand
    #5 cetateanu de rand 22 May, 2013, 19:53

    andrei tocaciu si asociatul danut ardelean sunt cercetati si pentru frauda bancara inca de pe vremea cand andrei tocaciu era director de banca

    Reply this comment
  6. nelutu
    #6 nelutu 22 May, 2013, 19:56

    andrei tocaciu se afla in conflict de interese, detinand o firma de transport, firma care a inregistra pe sora sotiei sale

    Reply this comment
  7. a spus
    #7 a spus 22 May, 2013, 20:00

    dar inmatricularea acelui ,,GEEP,, ,,SZUKI GRAND VITARA,, cu numar de inmatriculare SM 10 SIE cu acte false al lui andrei tocaciu nu vorbeste nimeni

    Reply this comment
  8. Cobra
    #8 Cobra 23 May, 2013, 22:51

    Ce ne mai mirăm? O poveste patentată demult de alţii. Nu m-ar mira ca mâine sau poimâine personajele scârboase prezentate să fie “găsite” cu probleme de sănătate fizică sau mentală şi să fie liberi ori avansaţi în funcţii publice.

    Reply this comment
  9. Marcos
    #9 Marcos 23 May, 2013, 23:02

    Ce amestec are politica in povestea asta? Cine sunt cei ce tin spatele mafiotilor din politie si alte structuri care sunt mana in mana cu hotii? Cum isi va recupera statul banii furati? Ori tot noi prostanii o sa platim hotiile altora?

    Reply this comment
  10. anonim
    #10 anonim 23 May, 2013, 23:42

    Infractorul, Evazionistul ,teparul Ardelean Danut Vasile si despre dosarele bagate la naftalina 4851/p/2007 ; 1/p/2008 ; 2176/p/2008 ; 3602/p/2008 ; 533/p/2009 ; 1128/p/2009 . Privind pe evazionistul Ardelean Danut Vasile , gunoiul judetului Satu Mare. Numai ultimul dosar are 10 volume dar celalate dosare cate volume au? Sute de masini inmatriculate pe sustache. Ce politie sau justitie avem? Prinde hotul si impartesc prada si ne mai miram ca tara nu merge bine ca la cel mai mare nivel se fura in halul asta. Un tigan fura o gaina si face puscarie iar gunoaiele…

    Reply this comment
  11. cetăteanu
    #11 cetăteanu 25 May, 2013, 23:18

    ar trebui verificati si politisti care au primit masini de la acest interlop din Satu Mare Ardelean Danut, care cu tupeu declara ,,ca stie ca a pierdut in afacerea cu politisti, dar politisti carora i-a dat masini ia-u promis cal vor ajuta in caz de nevoie”: sef de politie si fiul adestuia, care lucreaza tot in cadru politiei; sef de la serviciu de la inmatriculari, permise si pasapoarte; ofiter de la D.G.A. Satu Mare si multi alti.

    Reply this comment
  12. satmarean
    #12 satmarean 25 May, 2013, 23:21

    acest interlop Ardelea Danut sustinut de politisti, procuror si magistrati si in prezent trage tepe

    Reply this comment
  13. satmarean
    #13 satmarean 26 May, 2013, 12:37

    FIRMA PE CARE O ADMINISTRAZA TATAL POLITISTULUI BOTA, ESTE CERCETAT PENTRU SPĂLARE DE BANI SI TERORISM, PENTRUCĂ NU A PUTUT PREZENTA PROVENIENTA BANILOR DIN CE A ACHIZITIONAT AUTOTURISMUL MERCEDES, SESIZARE FACUTA DE GARDA FINANCIARA SATU MARE

    Reply this comment
  14. AtilaP
    #14 AtilaP 26 May, 2013, 13:44

    Sunt multi cei pe care Bota s-a razbunat sau santajat sesizand diferite institutii care ulteriorau au demarat controale la societatile acestora
    Caracterului lui bota e unul ifect de cea mai joasa speta .

    Reply this comment
  15. cetăteanu
    #15 cetăteanu 26 May, 2013, 23:12

    andrei tocaciu si aredelean danut, sunt cercetati pentru frauda bancara, pentru achizitionarea cu acte false a mai multor credite, care ulterior nu au fost platite, dar din pacate si acest dosar se afla la naftalina, cine stie cu cine au impartit bani si dosarul se afla la naftalina pana se prescrie fapta.

    Reply this comment
  16. Gelu
    #16 Gelu 29 May, 2013, 19:17

    Ce bine, presa scrie despre mafioti, dar atat. Macar atat poate presa. Dar cu cat presa scrie mai mult cu atat ei sunt mai protejati. De cine şi de ce? Indivizii astia dupa cea s-au bagat si familiile la apa mai circula pe bulevard in masini de lux liberi. Cred ca “satmarean” are perfecta dreptate.

    Reply this comment
  17. Doru
    #17 Doru 30 May, 2013, 23:03

    Gelu, in cateva zile se va a asterne linistea peste caz. Ce mafioti? ce cardasie politie hoti? tot subiectul o să fie “uitat” si tot pe aceia o sa-i vedem ranjindu-ne in fata. Noi cu munca ei cu furtul, noi amarati ei cu bani si pe deplin liberi. Sa nu-ti vie sa te muti in Congo la asa tara de rusine.

    Reply this comment
  18. Mili tianu
    #18 Mili tianu 31 May, 2013, 20:53

    Bota are imunitate atat timp cat nevasta-sa face orice sa il scape de bulau.
    Ce oameni de cacat.

    Reply this comment

Click here to cancel reply.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.