Unul dintre soferii autocarului prabusit in Muntenegru, politist comunitar la Primaria Capitalei

Unul dintre soferii autocarului prabusit in Muntenegru, politist comunitar la Primaria Capitalei

by June 25, 2013 0 comments

accident-muntenegru-afp[1]Unul dintre cei doi şoferi ai autocarului prăbuşit în Muntenegru este angajat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, la Serviciul de Logistică, şi era în timpul liber, la momentul producerii accidentului, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei.“Cu ocazia verificărilor efectuate pentru identificarea victimelor accidentului din Muntenegru a reieșit că unul dintre conducătorii auto al autocarului este angajat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, la Serviciul de Logistică. Respectivul angajat se afla în timpul liber, iar din data de 25 iunie urma să figureze în concediu de odihnă legal, aprobat de conducerea unității unde își desfășura activitatea”, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliţia Capitalei.

Potrivit sursei citate, agentul de poliție respectiv este posesor al permisului de conducere din anul 1989, având categoriile BE, CE, DE și al atestatului profesional eliberat de ARR București la data de 17.03.2012 cu valabilitate până la data de 16.03.2017, fiind cunoscut ca un bun profesionist.

“Agentul de poliție are 45 de ani, este căsătorit și are un copil. Este angajat în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București din aprilie 1991 în cadrul structurilor de ordine publică, ulterior din anul 1994 a activat în cadrul structurilor de intervenție rapidă, iar din anul 2000 în structurile de logistică, în funcția de conducător auto”, se mai precizează în comunicat.

Poliţia Capitalei explică faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, polițistul putea să îndeplinească și alte activități remunerate, în condițiile în care acest lucru nu împieta desfășurarea optimă a activității de funcționar public cu statut special.

“Poliția Capitalei așteaptă finalizarea anchetei autorităților muntenegrene, care urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier”, se mai arată în comunicat.

Directorul firmei de transport Gregory Tour care opera autocarul prăbuşit în Muntenegru, Ştefan Grigore, a declarat anterior că autovehiculul avea toate verificările tehnice la zi, iar cei doi şoferi aveau experienţă de cel puţin zece ani, fără niciun incident până acum.

Grigore a mai spus că firma face acest traseu din Muntenegru de cel puţin şapte-opt ori anual, iar unul dintre şoferii de pe autocarul respectiv a făcut acest traseu de 20 de ori.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat duminică în jurul orei 18.00, ora României, într-o prăpastie din Muntenegru, accidentul soldându-se cu 18 morţi şi 29 de răniţi.

Accidentul s-a produs la Grlo, pe o şosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgorica, capitala Muntenegrului.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.