Flota rusă la Marea Neagră dă ultimatum forţelor ucrainene din Crimeea să se predea până marţi

Flota rusă la Marea Neagră dă ultimatum forţelor ucrainene din Crimeea să se predea până marţi

by March 4, 2014 0 comments

flota rusaFlota rusă la Marea Neagră a dat ultimatum forţelor ucrainene din Crimeea să se predea până marţi la ora locală 5.00 (şi ora României), altfel vor fi luate cu asalt, potrivit unor surse de la Ministerul ucrainean al Apărării citate de către agenţia Interfax-Ukraine, relatează BBC News online.”Dacă până mâine (marţi) dimineaţa la ora (locală) 5.00 nu se predau, un asalt va fi lansat asupra unităţilor şi secţiunilor forţelor armate ucrainene din Crimeea”, sunt citaţi afirmând oficiali de la minister. Până în acest moment nu există alte confirmări din alte surse ale acestui ultimatum, precizează BBC.

Potrivit unui corespondent BBC la Moscova, Richard Galpin, purtători de cuvânt militari ruşi nu oferă, în prezent, nicio informaţie despre acest ultimatum. “Nu este surprinzător. Dacă ameninţarea a fost adresată, militarii (ruşi) nu sunt susceptibili să spună ceva în acest stadiu”, potrivit corespondentului.

Însă Biroul de presă al Ministerului ucrainean al Apărării în Crimeea a confirmat pentru BBC ultimatumul adresat de către Flota rusă la Marea Neagră.

Pe de altă parte, postul de televiziune BBC a primit o imagine în care preşedintele rus Vladimir apare coborând dintr-o aeronavă pe aerodromul de la Kirilovski, în vestul Rusiei, pentru a asista la exerciţii militare în desfăşurare în regiune.

De asemenea, un expert în domeniul securităţii internaţionale, Ian Brzezinski, afirmă că o mobilizare a forţei de intervenţie rapidă a NATO se află printre patru opţiuni pe care Alianţa Nord-Atlantică este necesar să le ia în considerare în vederea consolidării securităţii ucrainene, într-un material adresat Consiliului Nord-Atlantic, organul de conducere al Alianţei. O asemenea evoluţie implică trimiterea de nave NATO la Marea Neagră.

Potrivit unei postări pe blogul Atlantic Council, un think-tank cu sediul la Washington, cele patru propuneri ale lui Brzezinski, sunt o “asistenţă în domeniul securităţii”- incluzând armament antitanc, rachete sol-aer, muniţie, în contextul interacţiunilor armatei ucrainene cu NATO în cadrul Programului Parteneriat pentru Pace, găzduirii unor exerciţii ale Alianţei Nord-Atlantice şi participării la exerciţiul Steadfast Jazz în Polonia; “mobilizarea unor capabilităţi de supraveghere NATO în Ucraina” – senzori şi sisteme pasive care nu ameninţă Rusia, ci oferă informaţii despre prezenţa şi mişcarea forţelor ruse pe teritoriul ţării.

A treia propunere este “activarea Forţei de Reacţie NATO” (NRF) – în baza angajamentului preşedintelui american barack Obama faţă de o contribuţie americană la această forţă, care poate mobiliza imediat o componentă terestră a unei brigăzi, susţinute de elemente aeriene de luptă şi susţinere, dar şi forţe speciale, între alte capabilităţi. NRF poate fi activată sub pretextul unui exerciţiu la baza comună de antrenament din Polonia, la fel cum Rusia a iniţiat un exerciţiu major în paralel cu lansarea unei incursiuni în crimeea, sugerează expertul în postarea sa.

A patra propunere a expertului vizează “mobilizarea unor forţe navale NATO în Marea Neagră” – NRF include o compnentă maritimă care, împreună cu alte active navale aparţinând NATO, poate fi mobilizată pentru consolidarea intereselor aliaţilor şi partenerilor la Marea Neagră.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.