Rusia a pus stăpânire pe Crimeea, preluând punctele militare strategice din peninsulă. Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Frontierei de Stat din Ucraina, specialiştii forţelor speciale ruse încearcă intens să recruteze personal. Totodată, trupele ruseşti exercită o presiune morală şi fizică la frontieră, forţând predarea angajaţilor Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei.
Baza aeriană numărul 204, care deţine 49 de avioane ale Forţelor Aeriene ale Ucrainei, a trecut de partea autorităţilor din Crimeea. Totodată, Sovietul suprem din Crimeea a învinuit oficialii de la Kiev de faptul că pregătesc o intervenţie armată în treburile autonomiei.
Situaţia tensionată dintre Rusia şi Ucraina ţine primele pagini ale celor mai mari publicaţii internaţionale. “Suveranitatea Ucrainei nu va fi singura “victimă” a încercărilor lui Vladimir Putin de a-şi consolida influenţa în Crimeea”, scrie CNN. Iar o agenţie rusă scrie că Republica Autonomă Crimeea intenţionează să apeleze la experienţa Scoţiei şi a Cataloniei în ceea ce priveşte organizarea referendumului privind autonomia. Autorităţile din peninsulă sunt convinse că astfel vor fi respectate toate normele europene de politică regională.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.