Statele Unite consideră că presupusul ultimatum din Crimeea ar fi “o escaladare periculoasă”
by Claudia Iancu March 4, 2014 0 commentsStatele Unite apreciază că presupusul ultimatum emis de armata rusă trupelor ucrainene ar fi “o escaladare periculoasă” a crizei, dar Rusia a negat că ar exista vreun ultimatum, relatează AFP.”Dacă informaţiile privind ultimatumul sunt reale, ar fi o escaladare periculoasă a situaţiei”, a declarat Jennifer Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.
Flota rusă de la Marea Neagră, staţionată în Crimeea, nu a emis niciun ultimatum militarilor ucraineni, afirmă un purtător de cuvânt al instituţiei, negând informaţiile în acest sens apărute în presă, relatează CNN. “Informaţiile despre presupusul ultimatum sunt o mizerie”, a declarat purtătorul de cuvânt al comandamentului Flotei ruse din Sevastopol.
Surse militare citate de Interfax-Ukraine şi de BBC afirmau că Flota rusă la Marea Neagră a dat ultimatum forţelor ucrainene din Crimeea să se predea până marţi la ora 5.00 (5.00, ora României), în caz contrar ameninţând cu atacuri.
Potrivit presei, toate bazele militare ucrainene din regiunea prorusă Crimeea sunt înconjurate de militari ruşi.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.