Inalta Curte: Procurorii DNA nu au adus probe ca Radu Mazare a luat mita

Inalta Curte: Procurorii DNA nu au adus probe ca Radu Mazare a luat mita

by April 14, 2014 0 comments

imagesCAG6J97KJudecatoarea Rodica Cosma de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins propunerea DNA de arestare preventiva a lui Radu Mazare pe motiv ca procurorii nu au adus probe care sa demonstreze ca primarul municipiului Constanta ar fi primit mita de la omul de afaceri Morgenstern Avraham in schimbul facilitarii castigarii unui contract privind construirea de locuinte sociale, scrie Agerpres.

“Judecatorul de drepturi si libertati, din examinarea actelor cauzei, retine ca procurorul nu a administrat, pana in acest moment procesual, probe care sa creeze suspiciunea rezonabila privind primirea (modalitate de savarsire a infractiunii de luare de mita retinuta in cauza) de catre inculpatul Mazare Radu Stefan a vreunei sume de bani, respectiv darea vreunei astfel de sume de catre inculpatul Morgenstern Avraham, pentru ca in schimbul acesteia, inculpatul Mazare Radu Stefan sa-i faciliteze castigarea licitatiei si incheierea contractului de achizitie nr. 10.240 din 22.12.2011 intre Regia Autonoma ‘Exploatarea domeniului public si privat’ Constanta si societatea Shapir Structure, al carei reprezentant era inculpatul Morgenstern”, se arata in motivarea deciziei prin care instanta a dispus pe 9 aprilie eliberarea lui Mazare din arest.

Judecatoarea mentioneaza ca omul de afaceri Elan Schwarzenberg este partener contractual al societatii Melici Management si ca societatea acestuia a transferat in contul lui Radu Mazare 95.000 de euro, date comunicate de LGT Bank din Lichtenstein.

De asemenea, din extrasul de cont emis de LGT Bank din Lichtenstein rezulta ca, la data de 13 septembrie 2011, societatea Melici Management Inc. a transferat in contul lui Mazare suma de 95.000 euro.

“Aceasta constituie o realitate ce nu poate fi contestata, insa nu rezulta din probele administrate, pana in acest moment procesual, ca banii au fost primiti de inculpatul Mazare Radu Stefan de la inculpatul Morgenstern Avraham, pentru ca acesta din urma sa castige in conditii ilicite licitatia din 15.12.2011”, mai spune judecatoarea.

Magistratul noteaza ca, din examinarea proceselor-verbale de redare a interceptarilor telefonice, “nu se desprinde vreun dialog purtat intre Radu Mazare si Avraham Morgenstern, respectiv Schwarzenberg Emilian din care sa rezulte primirea vreunei sume de bani pentru a efectua demersuri in favoarea societatii Shapir Structure”.

In plus, judecatoarea arata ca nici din audierea martorilor de catre procurori nu rezulta darea sau primirea sumei de 95.000 de euro pentru ca Radu Mazare sa favorizeze firma Shapir Structure.

“In aceste circumstante, judecatorul de drepturi si libertati apreciaza ca, in lipsa unor probe din care sa rezulte suspiciunea ca inculpatul Morgenstern Avraham a dat inculpatului Mazare Radu Stefan suma de 95.000 euro, pentru ca acesta sa nu-si indeplineasca, sa indeplineasca ori sa urgenteze indeplinirea unui act act care intra in indatoririle de serviciu sau sa indeplineasca un act contrar acestor indatoriri, propunerea de arestare preventiva formulata de procuror nu poate fi primita”, este concluzia instantei.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.