Cum si-a construit afacerile si cariera politica omul lui MRU de la Satu Mare

Cum si-a construit afacerile si cariera politica omul lui MRU de la Satu Mare

Cum si-a construit afacerile si cariera politica omul lui MRU de la Satu Mare

by May 22, 2014 0 comments

Candidatul Fortei Civice, Sergiu Babasan, la alegerile parlamentare partiale poate fi caracterizat prin doua cuvinte: traseist politic si escroc in afaceri. Acesta s-a plimbat pe la 3 partide, avand veleitati de oportunist , incercand prin toate metodele sa se lanseze in politica mare. Mai intai s-a afirmat ca lider PRM, candidand din partea acestui partid pentru primaria Satu Mare, apoi a trecut la PDL, unde a incercat printr-un puci sa-l dea jos pe presedintele organizatiei Satu Mare, Petru Muresan, ca in cele din urma sa-l gasim ca si candidat al Fortei Civice pentru alegerile partiale din 25 mai.

In toate campaniile electorale sau in competitii de partid, Babasan a aruncat cu noroi in advesarii sai, lansand lovituri extrem de dure la adresa colegilor sai de partid sau din politica. In schimb, a vrut sa para in imaginea publica un om bogat si cinstit, care lupta impotriva coruptiei, dar si un aparator al banului public. In realitatea insa, Sergiu Babasan s-a dovedit a fi un simplu gainar, care a dat numeroase tepe institutiilor statului. S-a inbogatind inseland si mintind. Dupa ce a produs prejudicii de miliarde de lei vechi unor numeroase primarii din tara, a refuzat sa-si plateasca datoriile la stat si pentru a evita executarea silita, a vandut firma unor offshore-uri fantoma din Cipru.

In perioada 2008-2011, firma sa, SC KYO INC SRL  Satu Mare, in care era asociat cu Razvan Micul, a delapidat primarii din Vaslui si Maramures, semnand contracte pe care nu le-a onorat. Astfel, in perioada guvernarii PDL,  societatea lui Babasan a promis primariilor ca le va construi si administra site-uri oficiale, dar, desi nu si-a onorat obligatiile inscrise in contract, a executat silit institutiile publice care nu plateau la timp. Mai mult, potrivit contractului, primariile au fost obligate sa plateasca penalitati de 1% pe zi pentru intarzieri.

Asa s-a ajuns ca firma lui Babasan sa blocheze conturile unor primarii din Vaslui si sa le execute silit. Numai dupa ce s-a demonstrat in instanta ca SC KYO INC SRL Satu Mare nu si-a onorat obligatiile contractuale, primariile au reusit sa-si recupereze datoriile. In acelasi timp, prin trafic de influenta firma lui Babasan a patruns si in Maramures, unde, la indicatiile venite de la consiliul judetean, mai multe primarii au fost obligate sa incheie contracte cu societatea lui Babasan.

Dar, dupa acelasi scenariu din judetul Vaslui, SC KYO INC, semna contracte cu autoritatile publice, reprezentantantii firmei se faceau ca lucreaza la site-rile primariei si apoi dispareau. Reveneau numai pentru a incasa banii si pentru a  aplica sanctiuni de 1% pentru intarzierea platei. Tot in instanta, primariile au reusit sa-si recupereze banii de la firma lui Sergiu Babasan.

Trebuie precizat ca acest personaj a lansat cu putin timp in urma o pagina de Facebook, in care loveste furibund, fara argument, crezand ca obtine voturi,  in actuala conducere din Satu Mare, acoperindu-se sub umbrela anonimatului. Dar Babasan trebuie sa afle ca pagina de Facebook reprezinta un spatiu public si poate da socoteala in instanta pentru calomniile aruncate pe piata.

 

Articole aparute in presa locala pe acest subiect:

Transilvania Reporter, 23 octombrie, 2013

Filiera cipriota a pucistului Sergiu Babasan

Fostul candidat PRM la Primăria municipiului Satu Mare, Sergiu Băbășan, vrea să devină președintele PDL Satu Mare anunțându-și candidatura la viitoarele alegeri ce vor avea loc pe 6 noiembrie.  Băbășan, deși are o vechime de doar un an în partid, se bazează pe un grup de pedeliști nemulțumiți de actual președinte Petre Mureșan. Sergiu Băbășan ascunde însă un secret care i-ar putea afecta cariera politică: datoriile de aprope un milion de euro pe care firmele la care a fost asociat și administator le au către bugetul de stat și de care a scăpat transferându-le unor off-shoruri din Cipru.

Căsuțele poștale din Cipru ale lui Băbășan

Sergiu Băbășan și-a construit cariera politică pe imaginea de apărător al banului public și a unui prosper om de afaceri. „Pentru a-și face imagine, Sergiu Băbășan și-ar vinde și mama”, este caracterizarea făcută de președintele PDL Satu Mare, Petre Mureșan, contracandidatului său.

În declarația de avere și interese depusă cu prilejul alegerilor parlamentare de anul trecut, Sergiu Băbășan se prezenta ca administrator și asociat al firmelor SC Baza de Date a Fondurilor Speciale SRL și SC Confort Lux SRL.

Acestea sunt „firmele curate” ale lui Sergiu Băbășan, de cele cu datorii la bugetul de stat scăpând printr-o inginerie ieftină: cesionarea către căsuțe poștale din Cipru pentru ca Fiscul să le piardă urma.

 Datorii de 800.000 de euro la stat

Kyo Inc SRL Satu Mare i-a avut ca asociați pe Sergiu Băbășan și Răzvan Micul până ce firma a acumulat datorii la bugetul de stat de 800.000 de euro. În acel moment, cei doi și-au cesionat părțile sociale către Kyo Consultancy Limited, respectiv Niele Trading Limited, două off-shoruri din Cipru.

Off-shorul Kyo Consultancy Limited a fost folosită și pentru a-i scăpa pe Băbășan și Micul de datoriile acumulate de Skyo Consulting SRL. Firma avea datorii de 196.032 lei la bugetul de stat. Până să fie plasată în Cipru, firma a fost mutată prin Cluj și Timișoara pentru a nu fi controlată de Fisc.

Băbășan și Micul au fost asociați într-o altă firmă cu probleme, SC Debo.ro SRL. Debo.ro era un magazin on-line de electrocasnice, de care cei doi asociați au scăpat atunci când au început să curgă datoriile și reclamațiile de la clienții țepuiți, cel mai cunoscut fiind Mircea Badea. Firma a fost cesionată unui alt off-shore cipriot, Hallburg Limited.

 Afacerile din Retezatului 39

Tot metoda cipriotă a fost folosită pentru a scăpa de datoriile acumulate de farmaciile familiei Micul, părinții lui Răzvan Micul, asociatul lui Sergiu Băbășan.  Farmacia Minerva SRL a fost cesionată către Niele Trading Limited și Despindo Holding Limited, care apoi au vândut fondul de comerț al firmei către SC Internațional Minerva Service SRL. Prin aceste manevre, familia Micul a scăpat de datorii de 287.328 lei.

Trebuie menționat că toate firmele la care Micul și Băbășan au fost asociați și administratori își aveau sediul pe strada Retezatului 39, casa familiei Micul, unde după numărul mare de firme păstorite de Băbășan și Micul s-ar crede că e un imobil de birouri și nu o simplă casa.

 

Transilvania Reporter, 25 octombrie 2013

 

Lupta pentru putere in PDL. Incercarea de puci in organizatia Satu Mare

 

 

PDL Satu Mare este pe un butoi cu pulbere, cu două săptămâni înainte de Conferința Județeană. Actualul președinte Petre Mureșan vrea să obțină un nou mandat, dar în cursă s-a înscris un pretendent surpriză. Sergiu Băbășan, potrivit

 

Cei doi candidaţi la şefia PDL Satu Mare: Petre Mureşan şi Sergiu Băbăşan

PDL Satu Mare este pe un butoi cu pulbere, cu două săptămâni înainte de Conferința Județeană. Actualul președinte Petre Mureșan vrea să obțină un nou mandat, dar în cursă s-a înscris un pretendent surpriză. Sergiu Băbășan, fost candidat PRM la Primăria Satu Mare și apoi în toamna anului trecut la Camera Deputaților, a început o campanie violentă împtriva actualui președinte pe care îl acuză de corupție și că ar intenționa să treacă la PNL. Pe rețelele de socializare, Băbășan îi mitralizează și pe alți lideri ai partidului.

 

Liderii județeni, șantajați prin e-mail

 

Petre Mureșan a declarat că în proporție de 99% este decis să candideze pentru președinția Organizației Județene a PDL Satu Mare la alegerile din 6 noiembrie, având sprijinul majorității organizațiilor locale ale partidului.

Sergiu Băbășan deși are doar o vechime de un an în PDL, venind în partid de la PRM, are acum ambiția de a deveni chiar președintele organizației județene. Pentru început și-a dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al organizației municipale, acuzându-i de corupție pe președintele Claudiu Ardelean, apoi chiar pe liderul județean Petre Mureșan.

“Băbășan este un om fără scrupule. Și-ar vinde și mama pentru a-și face imagine”, spune Petre Mureșan.

După demisia lui Băbășan din funcția de prim-vicepreședinte al organizație municipale, liderii județeni ai partidului au primit mai mult emailuri anonime prin care li se cerea să-și dea demisia, altfel urmând să apară dezvăluiri despre ei.

“Adrian Cozma și Sorin Ghilea au făcut plângeri penale pentru șantaj și au cerut Poliției ca după IP-urile de la care au fost trimise mailurile să fie depistat autorul. Dar sunt convins că în spatele amenințărilor se află Băbășan”, spune Petre Mureșan.

 

Tineretul a migrat spre PMP

 

Sergiu Băbășan se bazează doar pe unii dintre membrii organizației municipale marginalizați în ultima vreme și mai puțin pe cei ai organizațiilor locale. Chiar dacă are doar un an în PLD, Băbășan are dreptul de a candida la președinția organizației județene, conform statutului partidului.

“Am cerut comisiilor de validare să nu-i împiedice candidatura pentru a nu zice că îmi este frică de el”, spune Petre Mureșan.

Petre Mureșan a mai primit o lovitură, o parte din membrii organizației de tineret au trecut la Partidul Mișcarea Populară. Președintele PDL însă minimalizează pierderea.

„Sunt tineri care nu au fost activi în ultima perioadă, nu e o pierdere mare”, crede Petre Mureșan.

 

Băbășan, datornic la stat cu aproape un milion de euro

 

Președintele PDL nu se teme de campania agresivă pe care o duce deja contracandidatul său.

„Aș putea să-l acuz și eu de multe, legat de firmele sale din paradisurile fiscale, dar aș dori ca lupta să fie una de idei și nu cu lovituri sub centură”, mai afirmă liderul PDL Satu Mare.

Sergiu Băbșan și-a construit cariera politică pe imaginea unui apărător al banului public, dar firmele la care a fost asociat și administrator datorează bugetului de stat peste un milion de euro. Băbășan a scăpat de aceste datorii cesionând firmele unor căsuțe poștale din Cipru.

Kyo INC SRL, la care Băbășan a fost administrator și asociat, a acumulat datorii de 800.000 de euro la bugetul de stat, dar a fost cesionată unui cetățean din Muntenegru. Skyo Consulting SRL, la care Băbășan a deținut 50% din părțile sociale, a avut datorii de 196.032 lei la bugetul de stat, iar pentru a scăpa de plata lor a fost cesionată către un off-shore din Cipru, Kyo Consultancy LTD Nicosia. Tot unui off-shore cipriot a fost cesionată și Precious Metals Acquisitions Company SRL, firmă la care Băbășan a deținut, de asemenea, 50% din părțile sociale.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

<