Laszlo Borbely: România riscă să intre în procedură de infringement pe mediu. Situaţia se discută în coaliţie

Laszlo Borbely: România riscă să intre în procedură de infringement pe mediu. Situaţia se discută în coaliţie

Laszlo Borbely: România riscă să intre în procedură de infringement pe mediu. Situaţia se discută în coaliţie

by May 16, 2014 0 comments

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a avertizat că România poate intra în procedură de infringement pentru că alocă fonduri insuficiente pentru programele de mediu, el precizând că situaţia urmează să fie discutată în coaliţia guvernamentală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Borbely a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, că România ar trebui să aloce 3,5 – 4 miliarde de euro în plus în domeniul Mediului numai pentru proiecte legate de alimentarea cu apă, canalizare, deşeuri, situri contaminate.

“Vă spun un singur domeniu unde nu numai că suntem nemulţumiţi dar, dacă nu se schimbă ceva, România nu îşi va putea finaliza capitolele asumate în ceea ce priveşte Mediul. Faţă de 5,5 miliarde de euro, primite în perioada 2007 – 2013 pe POS Mediu, din informaţiile noastre, în perioada 2014 – 2020 se alocă 3,5 miliarde de euro. Atunci când la nivelul UE se alocă mai mulţi bani pe mediu, e lumea mai atentă la biodiversitate, situri contaminate, deşeuri, schimbări climatice, reducerea emisiilor de carbon, România alocă cu 2 miliarde de euro mai puţin pentru Mediu. Nu se poate. La Mediu ar trebui, numai la apă, canalizare şi sisteme de alimentare cu apă, deşeuri, situri contaminate, încă 3,5 – 4 miliarde de euro în plus. Altfel, vorbim de infringement dacă nu ne achităm de cele asumate la negociere, dar vorbim şi de sănătatea oamenilor”, a spus Borbely.

Potrivit acestuia, România înregistrează o “rămânere în urmă” de 7 – 8 la sută faţă de cele asumate la negocierile de aderare în cazul localităţilor fără apă şi canalizare.

“Dacă nu se suplimentează POS Mediu, România nu va putea să se achite de obligaţiile în ceea ce priveşte reţelele de canalizare, unde trebuia ca până în 2013 să avem 51 la sută rezolvată canalizarea pe ţară, or noi avem 45 la sută şi suntem rămaşi în urmă şi la alimentarea cu apă a localităţilor. Avem calcule clare, ce trebuie să facă România, câţi bani trebuie să cheltuiască din bani europeni pentru a se achita de această sarcină. Nu sunt destui banii care s-au alocat şi acest lucru va trebui discutat la nivelul coaliţiei, să se suplimenteze în acest program”, a subliniat vicepreşedintele politic al UDMR.

Laszlo Borbely a participat, vineri, la Cluj-Napoca, împreună cu eurodeputatul Iuliu Winkler, la relansarea programului actualizat al UDMR intitulat “Transilvania 2020”.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.