Motivarea instantei: Mircea Basescu recunoaste ca a luat banii drept mita

Motivarea instantei: Mircea Basescu recunoaste ca a luat banii drept mita

Motivarea instantei: Mircea Basescu recunoaste ca a luat banii drept mita

by June 23, 2014 0 comments

Înregistrările depuse la dosarul lui Mircea Băsescu de familia lui Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial, au fost admise ca probe şi justifică arestarea fratelui preşedintelui, arată motivarea instanţei.

Alături de aceste probe, arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu a mai fost justificată de declaraţiile inculpaţilor şi denunţătorilor, spune instanţa. Deşi Mircea Băsescu a făcut un denunţ anterior pentru şantaj, acesta nu îl exonerează de dosar, mai spune instanţa.

“Prin chiar declaraţiile lor, inculpaţii au recunoscut că au existat acele întâlniri cu persoanele despre care se susţine că au „cumpărat influenţa”, precum şi aceea că s-a remis suma de bani ce ar forma, în opinia parchetului, obiectul traficului de influenţă, însă această sumă ar fi fost primită cu titlu de împrumut de către inculpatul Marian Căpăţână”, spune instanţa.

“În dovedirea acestui caracter legitim al primirii banilor s-a încercat acreditarea ideii că respectiva sumă ar fi fost destinată participării la o licitaţie organizată în vederea vânzării utilajelor şi licenţei de producţie la societatea A.
Împrejurarea că nu există un înscris care să ateste încheierea unui astfel de contract de împrumut ori martori care să declare despre această convenţie, context în care împrumutătorilor le-ar fi fost practic imposibil să dovedească achitarea vreunei sume de bani către inculpatul Marian Căpăţână, iar acesta nu ar fi avut nici un temei juridic în baza căruia ar fi putut fi obligat la restituirea acestei sume de bani (în condiţiile în care suma totală vizată se ridică la 600.000 euro, între părţi nu există o relaţie apropiată, nu s-a stabilit cu ocazia „acordării împrumutului” o dată scadentă ori plata vreunei dobânzi) precum şi aceea că respectivii bani au fost daţi cu … luni înainte de organizarea licitaţiei şi nu au fost folosiţi, potrivit propriilor susţineri ale inculpatului C.M., în acest scop, lipsesc de credibilitate aceste apărări”, mai susţine instanţa.

“Ele sunt contrazise şi de discuţiile înregistrate şi redate în procesele-verbale aflate la dosarul de urmărire penală din conţinutul cărora rezultă că banii au fost primiţi pentru a fi utilizaţi de către o persoană care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor investiţi cu soluţionarea cauzei în care era judecat Sandu Anghel sau a celor chemaţi să soluţioneze diferite cereri în legătură cu arestarea preventivă a acestuia”.

“Implicarea inculpatului Mircea Băsescu şi împrejurarea că acesta a primit parte din suma respectivă în scopul de a-şi vinde influenţa asupra unor funcţionari însărcinaţi cu atribuţii referitoare la eliberarea lui Sandu Anghel, în accepţiunea textului art. 291 CP, rezultă cu claritate din declaraţiile martorilor şi din procesele verbale de redare a înregistrărilor ambientale şi telefonice (…). Maniera în care a fost abordată de către interlocutori problema legată de sprijinul pe care inculpatul Mircea Băsescu a înţeles să îl acorde, nu lasă echivoc asupra naturii demersurilor pe care acesta susţinea că le face, afirmaţiile sale privitoare la pedepse şi soluţii procedurale fiind de natură a-l convinge pe cumpărătorul de influenţă de realitatea acestora”, mai spune instanţa.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.