Ziua Imnului National, sarbatorita de oficialitati la Satu Mare

Ziua Imnului National, sarbatorita de oficialitati la Satu Mare

Ziua Imnului National, sarbatorita de oficialitati la Satu Mare

by July 30, 2014 0 comments

Ziua Imnului a fost  sărbătorită solemn, ieri, la Satu Mare în cadrul unui ceremonial desfăşurat în Piaţa 25 Octombrie. La eveniment au fost prezenţi prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Rudolf Riedl, city-managerul municipiului Satu Mare, Dan Băbuţ, şefi de instituţii deconcentrate, reprezentanţi ai partidelor politice, veterani de război, simpli cetăţeni.

Ceremonialul, care a fost condus de căpitanul Camelia Lucuţ, de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României de către elevul Marc Kincses de la Liceul de Artă “Aurel Popp”. Apoi preotul militar Cristian Silaghi a dat binecuvântarea şi a rostit o rugăciune pentru întreg poporul român, după care a rostit o alocuţiune privind simbolistica versurilor Imnului Naţional, precum şi un scurt istoric şi semnificaţia acestuia.

În continuare, absolventa Colegiului Naţional “Doamna Stanca”, Anda Biro, a rostit poezia “Patria Română”.
Prezent la eveniment, prefectul Eugeniu Avram i-a îndemnat pe toţi românii să cinstească însemnele naţionale. “Nu cred că există moment mai emoţionant pentru toţi românii decât atunci când este intonat Imnul Naţional. Pe mine, personal, mă încearcă un sentiment deosebit de mândrie când ascult Imnul României. Îi îndemn pe toţi românii să fie mândri atunci când ascultă Imnul de Stat şi să cinstească toate însemnele naţionale”, a declarat prefectul Eugeniu Avram. Ceremonia de la Satu Mare s-a încheiat cu intonarea Imnului de Stat de către corul Liceului Teologic Ortodox “Nicolae Steinhardt”, alături de membrii Gărzii de onoare şi de toţi sătmărenii aflaţi pe platoul din Piaţa 25 Octombrie.
O manifestare similară a avut loc şi la Carei, pe platoul din faţa Monumentului Ostaşului Român, organizată de Direcţia de Cultură a municipiului Carei. Cu această ocazie, directorul Direcţiei de Cultură, Bogdan Georgescu, a evocat pe scurt istoricul Imnului Naţional, iar preoţii din cadrul Parohiei Ortodoxe Române din Carei au rostit o rugăciune de binecuvântare a Zilei Imnului. Adrian Ştefănuţi a recitat o poezie şi un grup de elevi, coordonat de profesorul Vlad Paşca, a interpretat o melodie patriotică. La finalul momentului toţi participanţii au intonat Imnul Naţional al României. Ziua Imnului a fost sărbătorită şi la Negreşti Oaş.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.