Intelectualii din PMP au pornit rafuiala cu Elena Udrea. Oare Traian Basescu o sustine?

Intelectualii din PMP au pornit rafuiala cu Elena Udrea. Oare Traian Basescu o sustine?

Intelectualii din PMP au pornit rafuiala cu Elena Udrea. Oare Traian Basescu o sustine?

by August 18, 2014 0 comments

Europarlamentarul PMP Cristian Preda afirma ca nu poate sustine “actuala manevra de la varful PMP” prin care se doreste schimbarea candidatului partidului la prezidentiale, iar “ofensiva” Elenei Udrea impotriva lui Cristian Diaconescu, care ar putea fi urmata de intrarea sefei PMP in cursa pentru Cotroceni, este “o eroare ce se poate dovedi fatala”.

In opinia sa, Elena Udrea, sperand ca “duelul sau verbal cu Victor Ponta sa acopere vocile celorlalti si s-o califice in turul al doilea”, ar fi putut cadea “in capcana intinsa de strategii stangii”.

“Speranta stangii e alta, si anume ca faramitarea voturilor de centru-dreapta sa-l ajute pe Tariceanu sa intre in turul al doilea si sa joace rolul jucat de Vadim Tudor in 2000”, noteaza Cristian Preda, inainte de a concluziona:

“Personal, nu-mi doresc ca Traian Basescu sa iasa din scena sifonat, asa ca nu pot sustine actuala manevra de la varful PMP”.

Iata mai jos articolul postat de Cristian Preda pe blogul lui:

“Ofensiva pornita de Elena Udrea impotriva candidaturii lui Cristian Diaconescu la prezidentiale, care ar putea fi urmata maine de o intrare a sefei PMP in cursa pentru Cotroceni, e o eroare ce se poate dovedi fatala. Si pentru PMP, si pentru Udrea, si pentru Basescu.

Va plati, mai intai de toate, partidul fondat de Tomac, Papahagi, Ciuparu, Petrescu si Baconschi. Dupa 6 la suta la europene (in loc de un scor cu doua cifre) si un congres care, in loc sa sudeze energiile, a indepartat sau marginalizat voci credibile, schimbarea lui Diaconescu va produce o divizare a sprijinului acordat de simpatizantii PMP si ai lui Basescu pe 2 noiembrie. Intr-adevar, daca e probabil ca militantii sa urmeze decizia dictata de presedinta PMP, comportamentul simpatizantilor nu va fi unitar. Ei vor vota pentru alti doi candidati identificati cu Basescu – Macovei, aliata de lunga durata, si Diaconescu, care a primit sprijinul explicit al sefului statului pentru candidatura. Militantii nu sunt mai mult de 30 de mii, simpetizantii erau de zece ori mai multi la scrutinul pentru PE (cand lista pe care am condus-o a obtinut 345 de mii de voturi).

Va plati, apoi, Elena Udrea, care nu are un profil de prezidentiabil si a carei candidatura ar putea avea un efect pervers. Ea spera ca duelul sau verbal cu Victor Ponta sa acopere vocile celorlalti si s-o califice in turul al doilea. Speranta stangii e alta, si anume ca faramitarea voturilor de centru-dreapta sa-l ajute pe Tariceanu sa intre in turul al doilea si sa joace rolul jucat de Vadim Tudor in 2000. Nu e exclus ca Udrea sa fi picat in capcana intinsa de strategii stangii. Eu stiu cel putin unul care a jucat un rol important acum 14 ani si care e la fel de activ (si de destept) si acum. Vrand fara vreun argument solid presedintia, Udrea s-ar putea sa piarda si partidul.

Last, but not least: Traian Basescu va fi afectat de intrarea sefei PMP in cursa pentru Cotroceni. Presedintele a anuntat public ca Diaconescu are cel mai bun profil pentru a-i succeda in cea mai inalta demnitate din stat. Elena Udrea nu va putea recupera sprijinul presedintelui fara a-l decredibiliza. Personal, nu-mi doresc ca Traian Basescu sa iasa din scena sifonat, asa ca nu pot sustine actuala manevra de la varful PMP.

P.S. Nu as fi scris aceste randuri pe blog, inainte de a le prezenta colegilor din partid pozitia mea, daca nu as fi constatat in ultimele zile grave incalcari ale statutului PMP. Sper ca analiza de mai sus sa opreasca deriva organizationala, incurajata de la varf, nu s-o agraveze”.

La randul sau, fostul vicepresedinte PMP Adrian Papahagi spune ca o candidatura a Elenei Udrea il va ajuta de fapt pe Victor Ponta si afirma ca este “toxica”, un junk-food cancerigen.

“Pe Elena Udrea o susțin cel mai puternic Ponta și Gușă, vechii ei prieteni. Mecanismul este elementar: Udrea e larg detestată, deci mobilizează la vot electoratul lui Ponta (așa cum a trebuit să fie ascunsă în vara lui 2012 ca să nu se trezească Președintele că e suspendat). Îi permite lui Ponta să personalizeze lupta și să o reducă la înfruntarea cu “regimul Băsescu”, ceea ce îi convine de minune, fiindcă altfel ar trebui să explice proiectele pe care nu le are, realitățile care nu-i convin și scandalurile de care nu știe cum să mai scape”, scrie Papahagi pe Facebook.

“Udrea e alibiul ideal al găunoșeniei lui Ponta: la fel de lipsită de substanță, la fel de contestabilă, la fel de toxică. Se vor înfrunta două produse media, pompate cu bani și consultanță străină, două junk-foods cancerigene. Prin gălăgie, invectivă, harță permanentă, salturi cu parașuta și alte circării, Ponta și Udrea speră să atragă toate reflectoarele asupra lor și să îi eclipseze pe Iohannis și Macovei”, adauga acesta.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.