
Investiții masive în regiunea Sătmarului pentru infrastructura județului
by Ancheteonline August 27, 2014 0 commentsConducerea Consiliului Judeţean Satu Mare s-a aratat marti multumita de investitiile facute de Guvernul Ponta pentru suma de 31 milioane lei alocată finanţării a 56 de investiţii din judeţul Satu Mare, prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Iniţial, judeţului Satu Mare i-a fost alocată pe anul 2014 suma de 25 milioane lei, din care pentru investiţii în continuare 10,344 milioane lei, iar pentru investiţii noi 14,655 milioane lei. Această sumă a fost suplimentată cu 6 milioane lei pentru finanţarea continuării unor investiţii. Astfel, suma alocată judeţului Satu Mare anul acesta prin PNDL este de 31 milioane lei.
Investiţii de zeci de milioane în infrastructură
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a mulţumit Guvernului condus de premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea pentru cele 31 de milioane de lei alocate judeţului nostru. “Prin aceşti bani reuşim să aducem bani în toate localităţile, asigurând dezvoltarea echilibrată a judeţului Satu Mare. Anul trecut, prin PNDL ni s-au alocat 14 milioane lei, anul acesta am primit 31 de milioane şi s-ar putea să ni se mai aloce şi alţi bani până la sfârşitul anului”, a declarat preşedintele Ştef. Acesta a adăugat că şi al treilea pod peste Someş, respectiv centura municipiului Satu Mare vor fi realizate în viitorul apropiat.
Vicepreşedintele Rudolf Riedl a arătat că, prin semnarea contractelor de execuţie pentru cele 56 de investiţii, s-a deschis robinetul cu bani pentru judeţul Satu Mare. “Asemenea investiţii sunt de durată, nu pot fi realizate imediat. Însă duminică au fost înmânate contractele de finanţare pentru lucrări, ceea ce înseamnă că s-a deschis robinetul cu bani pentru investiţii”, a declarat vicepreşedintele Rudolf Riedl.
Vicepreşedintele Mircea Govor a arătat că semnarea contractelor de finanţare constituie un lucru foarte important pentru dezvoltarea judeţului. “Am semnat contractele de finanţare, lucru care constituie o responsabilitate atât din partea noastră cât şi a Ministerului Dezvoltării. Asta înseamnă că s-a dat drumul la robinetul cu bani, după cum a zis şi vicepreşedintele Rudolf Riedl. Să porneşti 56 de investiţii constituie un lucru deosebit de important pentru judeţul nostru”, a declarat vicepreşedintele Mircea Govor. “Am obţinut finanţările şi datorită aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean, respectiv al primarilor, care au avut pregătite documentaţiile necesare”, a adăugat Mircea Govor.
Promisiunile făcute vor fi respectate
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean a mai arătat că proiectul staţiunii turistice Luna Şes a fost preluat de Ministerul Dezvoltării, care va finanţa integral lucrările rămase. “Banii vor veni, constructorul trebuie să se mişte puţin mai repede. Până la finalul anului, lucrările ar putea fi realizate în proporţie de 95%”, a declarat Mircea Govor. Vicepreşedintele CJ a adăugat că a primit promisiuni din partea vicepremierului Dragnea pentru construcţia unei săli polivalente în municipiul Satu Mare. De asemenea, vor fi realizate şi lucrările la noul sediu al Primăriei Tăşnad. Vicepreşedintele Govor a arătat că a discutat cu vicepremierul Dragnea şi despre posibilitatea reabilitării Spitalului Negreşti Oaş, respectiv pentru finalizarea lucrărilor de la staţiunea balneară Beltiug.
Vicepreşedintele Mircea Govor a dat asigurări că, împreună cu preşedintele Adrian Ştef, îşi vor ţine promisiunile făcute sătmărenilor în campania electorală, investiţiile promise urmând a fi realizate până la sfârşitul actualului mandat, când se vor prezenta din nou în faţa alegătorilor. “Mulţumim primului-ministru Victor Ponta şi vicepremierului Liviu Dragnea pentru tot ce au făcut pentru judeţul Satu Mare. În prezent, avem deschidere la Guvernul României cum n-a avut niciodată până acum judeţul Satu Mare”, a declarat vicepreşedintele Govor. În încheiere, Mircea Govor şi-a cerut scuze pentru că, din cauza programului încărcat, premierul Victor Ponta n-a putut participa la Zilele Negreştiului.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.