Şeful SRI, George Maior la dispoziţia noului preşedinte al României

Şeful SRI, George Maior la dispoziţia noului preşedinte al României

Şeful SRI, George Maior la dispoziţia noului preşedinte al României

by October 3, 2014 0 comments

Viitorul preşedinte va decide dacă Maior rămâne în funcţia de director al SRI. Declaraţia a fost făcută de George Maior, în urmă cu puţin timp. Potrivit unui sondaj CSCI, premierul Victor Ponta ar castiga al doilea tur de scrutin în faţa lui Klaus Iohannis cu 57% faţă de 43%. Astfel nu ar fi exclusă ipoteza  ca George Maior să fie prim-ministru în mandatul lui Victor Ponta.

“Un lucru normal într-un stat democratic este acela că viitorul preşedinte să decidă asupra Serviciilor de Informaţii. Din punctul meu de vedere voi merge către acest presedinte îmi voi prezenta demisia şi rămâne la latitudinea lui să precizeze dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu a fost potrivită şi să continue sau să ia o altă decizie, nu am nicio problema din acest punct de vedere”, a declarat şeful SRI, George Maior, aflat la Timoşoara.

Vineri, Directorul Serviciul Român de Informaţii primeşte distincţia de doctor Honoris Causa, la Universitatea de Vest din Timişoara. George Maior este şi profesor la SNSPA Bucureşti şi este doctor în drept.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.