Adriean Videanu a scapat de arestul preventiv. El va fi judecat sub control judiciar

Adriean Videanu a scapat de arestul preventiv. El va fi judecat sub control judiciar

Adriean Videanu a scapat de arestul preventiv. El va fi judecat sub control judiciar

by February 6, 2015 0 comments

Adriean Videanu va fi cercetat sub control judiciar în cel de-al doilea dosar al Alinei Bica, în timp ce fosta şefă a DIICOT, consilierul acesteia Florentin Mihăilescu, Dorin şi Alin Cocoş rămân în arest, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul lui Videanu, Cristian Ene.

Decizia a fost luată în cursul nopţii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la contestaţiile inculpaţilor privind măsura arestării preventive dispusă pe 31 ianuarie în acest dosar.

Astfel, instanţa a decis ca Videanu să fie cercetat sub control judiciar cu interdicţia de a părăsi ţara, în timp ce Alinei Bica, consilierul acesteia Florentin Mihăilescu, Dorin şi Alin Cocoş vor rămâne în arest, a precizat avocatul lui Videanu.

Hotărârea este definitivă.

Adriean Videanu s-a prezentat, vineri, la Secţia 12 Poliţie din Capitală, unde trebuie să meargă după ce a fost eliberat din arest şi pus sub control judiciar, el spunând că nu vrea să facă declaraţii, pentru că justiţia nu se face la televiziune, ci în faţa procurorilor şi în sala de şedinţă.

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a ajuns la Secţia 12 Poliţie în jurul orei 10.30, la câteva ore după ce a fost lăsat să plece din Arestul Poliţiei Capitalei, în urma deciziei instanţei supreme de cercetare a sa sub control judiciar, în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, în care este acuzat alături de fostul şef al DIICOT Alina Bica şi de Dorin şi Alin Cocoş.

Videanu va stabili cu poliţiştii supraveghetori zilele în care se va prezenta la Poliţie în cadrul măsurii controlului judiciar.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.