Partidul legionarilor a fost desfiintat. In schimb, orice formatiune comunista poate functiona in voie

Partidul legionarilor a fost desfiintat. In schimb, orice formatiune comunista poate functiona in voie

Partidul legionarilor a fost desfiintat. In schimb, orice formatiune comunista poate functiona in voie

by May 5, 2015 0 comments

Curtea de Apel București a respins ieri apelul făcut de liderii Partidului “Totul pentru Țară”, (fostul partidul “Pentru Patrie”), împotriva deciziei Tribunalului București de dizolvare a formațiunii politice, potrivit evz.ro. Solicitarea de dizolvare și radiere din Registrul partidelor politice a fost făcută de procurorii din Parchetul Capitalei. Decizia este definitivă.

Povestea dizolvării acestui partid începe pe 19 Aprilie 2013, atunci când procurorii din Parchetul Capitalei au solicitat acest lucru Tribunalului București.

Procurorii au arătat că, potrivit relaţiilor înaintate de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) Partidul “Totul pentru Țară”, (fostul partidul “Pentru Patrie”) nu a propus candidaturi pentru două alegeri parlamentare succesive, respectiv cele din 2008 şi 2012 şi nu a obţinut cel puţin 50.000 de voturi la nivel naţional, la două alegeri naţionale succesive la care a participat cu candidaţi propuşi în perioada 2004-2012. Rezultatele obţinute, potrivit aceloraşi relaţii furnizate de către AEP, au fost, pentru perioada menţionată, următoarele:

  • în anul 2004 a obţinut un număr de 11 268 voturi pentru consilii judeţene şi locale şi 34.196 voturi pentru Camera Deputaţilor şi Senat;
  • în anul 2008 a obţinut un număr de 9 180 voturi pentru consilii judeţene şi locale;
  • în anul 2012 a obţinut un număr de 21 204 voturi pentru consilii judeţene şi locale.

Aceste date, arată Parchetul Capitalei reflectă neîndeplinirea obiectivelor la care se referă dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea partidelor politice (neobţinerea unui număr de cel puţin 50.000 de voturi la nivel naţional pentru candidaturile propuse în oricare dintre scrutinurile organizate pentru consilii judeţene, consilii locale, Camera Deputaţilor şi Senat), dar şi inactivitatea partidului, care se poate, astfel, constata, prin nepropunerea de candidaturi pentru două alegeri parlamentare succesive, în condiţiile legii.

Partidul “Totul pentru Țară” a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că formațiunea a fost ţinta repetată a unor acţiuni neîntemeiate şi nelegale ale Ministerului Public – prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în anii 2007 şi 2012, ar fi intentat două acţiuni tendenţioase vizând, ca şi în prezenta cauză, dizolvarea şi radierea, din Registrul partidelor politice, a partidului:

în primul caz pentru neatingerea scopului prevăzut de art. 1 şi 2 din Legea partidelor politice,
în cel de-al doilea caz pentru desfăşurarea de activităţi cu caracter fascist;

Ambele acţiuni, intentate în perioada anilor electorali, au fost respinse de către Tribunalul Bucureşti prin hotărâri irevocabile. Liderii PTPT susțin că astfel este evident că, prin discreditare şi intimidare, s-a urmărit un scop ilegitim, acela al împiedicării funcţionării partidului, care, datorită imaginii puternic negative create de acuzaţiile grave, preluate şi difuzate de presa centrală şi de media electronică, nu a mai avut capacitatea de a colecta resursele financiare şi de a găsi sprijinul candidaturilor la nivel naţional, unde nu ar fi putut obţine un rezultat electoral de minimum 2% din voturi, urmarea firească fiind aceea că, prin decizii proprii ale conducerii, s-a renunţat la depunerea de candidaturi pentru alegerile parlamentare din anul 2008 şi pentru cele din anul 2012 în 18 judeţe din ţară, cu excepţia a două candidaturi simbolice depuse, în anul 2012, pentru municipiul Bucureşti.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.