Ministrul Mircea Dusa: Maghiarii trebuie sa inteleaga ca nu vor avea parte de autonomie pe criterii etnice
by Ancheteonline October 4, 2015 0 commentsDeputatul Mircea Dușa, ministru al Apărării Naționale, a declarat sămbătă, la întâlnirea reprezentanților românilor din Harghita, care a avut loc la Izvoru Mureșului, că organizațiile care îi reprezintă pe etnicii maghiari trebuie să înțeleagă că disputele care se referă la autonomie nu își au locul, iar într-un stat democratic o minoritate trebuie să respecte Constituția și legile țării.
“Cred că ar trebui să înțeleagă și organizațiile care îi reprezintă pe etnicii maghiari, care sunt oameni modești și oameni la fel de echilibrați ca și noi, dar cei care îi reprezintă trebuie să înțeleagă că o dispută continuă și a pune continuu paie pe foc nu este benefic. Și, până la urmă, așa e într-un stat democratic, o minoritate trebuie să respecte Constituția și legile țării în care trăiesc. Dispute care se referă la autonomia teritorială nu își au locul și Constituția României este una foarte clară și chiar din articolul 1 consfințește suveranitatea statului”, a afirmat Mircea Dușa, citat de Agerpres.
El a susținut că, atunci când dobândesc demnități publice, reprezentanții etnicilor maghiari jură să respecte Constituția și legile țării, iar după aceea acțiunile lor sunt în contradicție cu ceea ce au jurat.
Mircea Dușa le-a mai recomandat acestora “să nu mai învrăjbească cetățenii pe care îi reprezintă împotriva cetățenilor majoritari”.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.