Ce cauta presedintele Dumei de Stat din Rusia in Parlamentul Romaniei? Proteste ample in Senat
by Ancheteonline November 27, 2015 0 commentsReprezentantii Ucrainei la Adunarea Parlamentara a Cooperarii Economice la Marea Neagra au protestat in Senatul Romaniei in momentul in care seful Dumei de Stat din Rusia, Serghei Nariskin, a inceput sa sustina un discurs. Calin Popescu Tariceanu le-a cerut reprezentantilor Ucrainei sa ia loc, dar acestia nu au dat curs invitatiei.
Pe o pancarta afisata de acestia se putea citi: “2008 Georgia. 2014 Ucraina. Who’s next. Putin stop”.
Reamintim ca Nariskin se afla vineri la Bucuresti, la invitatia lui Calin Popescu Tariceanu, pentru a participa la ceremonie de preluare a presedintiei Adunarii Parlamentare a Cooperarii Economice la Marea Neagra de la Parlamentul Romaniei la Legislativul rus.
MAE a explicat intr-un raspuns pentru HotNews.ro ca interdictia impusa de UE lui Serghei Nariskin “nu se aplică în situația în care un stat membru are o obligație de drept internațional decurgând dintr-un acord multilateral care conferă privilegii și imunități”. Or, România este parte din 2006 la Protocolul adițional privind privilegiile şi imunităţile Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN)
In urma cu un an, Nariskin a cerut “partenerilor europeni” sa excluda SUA din NATO.
Reamintim ca Nariskin figureaza pe lista persoanelor vizate de sanctiunile economice impuse de Uniunea Europeana pe fondul implicarii Rusiei incriza din Ucraina.
Pozitia MAE fata de intrarea in Romania a lui Serghei Nariskin:
Ministerul Afacerilor Externe subliniază faptul că România acordă o importanţă deosebită implementării corecte a regimurilor de sancțiuni, în deplină conformitate cu prevederile instrumentelor internaționale. Decizia Senatului României de a adresa invitația de participare preşedintelui Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Sergey Naryshkin, la cea de-a 46-a sesiune a Adunării Generale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre a avut în vedere faptul că România are o obligaţie de drept internaţional de a permite intrarea pe teritoriul său a celor care, în temeiul unui acord multilateral, se bucură de privilegii și imunități.
Astfel, instrumentul UE prin care au fost introduse restricțiile privind admisia – impuse unor oficiali ruși (menționați în anexa la Decizia 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei) – stabilește în mod clar și neechivoc faptul că restricțiile nu se aplică în situația în care un stat membru are o obligație de drept internațional decurgând dintr-un acord multilateral care conferă privilegii și imunități.
Or, în acest caz, România este parte din 2006 la Protocolul adițional privind privilegiile şi imunităţile Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) semnat la Baku la 31 octombrie 2003, ratificat prin Legea nr. 42 din 8 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 238 din 16 martie 2006, document internațional cu valoare juridică obligatorie care obligă statele părți să acorde privilegiile şi imunităţile reprezentanților celorlalte părți la Protocol.
Conform articolului 5 lit. d) din acest Protocol, între privilegiile avute în vedere este inclusă scutirea de formalități la intrarea în țară – ceea ce înseamnă dreptul de a intra pe teritoriul statului organizator. Astfel, România are obligaţia de a scuti reprezentanţii Rusiei care participă la lucrările APCEMN de la restricţiile privind intrarea pe teritoriul său, această obligaţie izvorând din cuprinsul unui acord multilateral care conferă privilegii și imunități.
România a informat partenerii din UE cu privire la acest caz.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.