FRANTA: Proiectul de lege privind prelungirea starii de urgenta, cu trei luni

FRANTA: Proiectul de lege privind prelungirea starii de urgenta, cu trei luni

FRANTA: Proiectul de lege privind prelungirea starii de urgenta, cu trei luni

by November 19, 2015 0 comments

Care sunt principalele masuri prevazute in proiectul de lege privind prelungirea cu trei luni si reforma starii de urgenta in Franta, care va fi analizat joi si vineri de parlamentul francez (sursa – AFP).

  • Prelungirea

Legea franceza prevede ca prelungirea starii de urgenta peste 12 zile nu poate fi autorizata decat prin lege. Proiectul de lege examinat joi de deputati dispune ca starea de urgenta instaurata incepand cu 14 noiembrie 2015 este prelungita, la capatul a 12 zile, cu trei luni, pana la jumatatea lui februarie. Acest lucru s-a mai intamplat si in 2005, in timpul revoltelor din suburbii. Dar aceasta stare de urgenta nu s-a aplicat atunci decat anumitor cartiere si nu intregului teritoriu francez, cum este cazul acum.

  • Arestul la domiciliu, extins

Regimul arestarii la domiciliu este extins la orice persoana fata de care exista motive serioase de a crede ca reprezinta o amenintare pentru securitatea si ordinea publica.

Pentru anumite persoane arestate la domiciliu se poate stabili interdictia de a intra in contact cu persoane suspectate ca pregatesc acte ce ar putea aduce atingere ordinii publice.

  • Regimul perchezitiilor

Daca starea de urgenta permite ministerului de Interne sa efectueze perchezitii fara sa mai treaca prin procedura aprobarii judiciare, proiectul de lege prevede ca niciuna dintre aceste perchezitii nu va putea viza imobilele afectate de exercitarea unui mandat parlamentar sau activitati profesionale precum avocati, magistrati sau ziaristi.

Procurorul Republicii va fi informat de orice decizie de perchezitie, care se va derula in prezenta unui ofiter al politiei judiciare.

In timpul acestor perchezitii, vor putea fi copiate orice date stocate pe sisteme informatice sau echipamente.

In cazul infractiunilor fata de dispozitiile acestor perchezitii, ca si la arestul la domiciliu, pedepsele sunt substantial sporite.

  • Nu se impune controlul presei

Controlul presei si radioului, prevazut in textul din 1955 dar niciodata utilizat, este suprimat.

  • Dizolvarea

Proiectul de lege prevede posibilitatea dizolvarii asociatiilor sau gruparilor care participa, faciliteaza sau incita la comiterea de acte care aduc atingere grava ordinii publice.

Facebook Comments

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.