ISIS: Captură de PROPORŢII a poliţiei din Turcia găsită în MINI-CUPTOARE DE PIZZA

ISIS: Captură de PROPORŢII a poliţiei din Turcia găsită în MINI-CUPTOARE DE PIZZA

by December 17, 2015 0 comments

Poliţia turcă a confiscat 150 de paşapoarte, în majoritate europene, ascunse în mini-cuptoare de pizza aparţinând unor doi bărbaţi suspectaţi de apartenenţă la Statul Islamic, a anunţat joi agenţia de presă Dogan, citată de AFP.

Cei doi bărbaţi, dintre care un sirian, au fost arestaţi pe aeroportul internaţional Ataturk din Istanbul provenind dintr-o ţară europeană neprecizată. Ei au fost duşi apoi pentru a fi interogaţi la cartierul general al poliţiei antitero, a precizat Dogan, scrie Agerpres.

Paşapoartele, ”originale” potrivit agenţiei, au fost confiscate în acelaşi timp cu două minicamere, 10 cartele SIM şi mai multe carduri de memorie. Ele erau ascunse în cinci mini-cuptoare de pizza găsite în bagajele celor doi suspecţi.

O sursă guvernamentală a confirmat pentru AFP arestările, indicând însă că paşapoartele sunt ”false”.

Autorităţile din Turcia, acuzate mult timp de complezenţă faţă de grupările islamiste radicale, şi-au înmulţit în ultimele luni interpelările în mediile jihadiste, îndeosebi după atentatul sinucigaş atribuit Statului Islamic, soldat cu 103 morţi în octombrie la Ankara.

Turcia a stabilit o listă cu peste 33.000 de potenţiali jihadişti originari din 123 de ţări şi a sporit expulzările, aproape 2.800, potrivit cifrelor comunicate joi de către Ministerul de Interne.

Facebook Comments Box

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.